Dle Ioane, sunt io, iscalitu avp, bre...

Pe textele, hypertextele, viziunile, profeţiile şi poiesiile mele Virtualitatea va buchisi secole, suflete – şi s-ar phootea să nu spun asta doar pt rimă, pretine -, şi încă nu le va dezveli prea curând toate secretele, sigmele, chichiţele & mirunile scoase de mandea din nişte parole cică searbede, din nucile, răscrucile, fantasmele & nălucile unei limbi ‘cu-ndemnuri pentru vite’ şi îmbieri hlizite pentru b-elite, snobilimi emerite, rumâni mici, rromi mari, rude, rudari, profi şi şcolari, gazetăriţe şi gazetari mai mult sau mai puţin mahari, cuci, ciripoi fără buci ori canari, cari stau cu gândul mai curând la clăpari, iepuroi/ ieuroi, doftoroi, showuri balşoi, telenovele şi cohele noi, dolari, gagici de gagicari, şuşanele-n palate regale of ferentari, ori se-ndoapă la trei lebede pe auriţi grătari, plângându-l ca hirohito la hiroshima pe boschito, nicidecum pe abandonaţii compatrioţi aurolaci şi boschetari sau pe nipponu’ ce-a mierlit-o, ori se freacă-n ‘oi strivind în dinţi un ţigăroi de arhonţi goţi, ai dreak hoţi, închinându-se sentimentari la icoanele pe sticlă pictate de scofâlciţi olari şi scuipând seminţe de boieri ai miţilor de oieri şi gogoşari stilaţi & armanizaţi la meciurile dintre dynamo-nstelaţi şi steaua roşie carpaţi, ei bine, pretine, limba asta & patria Ro, a lu' emin şi brâncuși maibaro, cuprinde şi altă virtualitate decât amar-caraghioaza-ţi realitate, fratelo, iar acolo locuiesc chiar io, aloo, chit că azi dimineaţă mâncai doar o felie de pâne uscată, coaptă de mâna de clor crăpată a soţioarei predestinată, chinuită şi surată, şi-o bucăţică de şuncă de praha subvenţionată, reşpektive slănină de romanaţi afumată în vatra proprietate privată, momentano dezafectată, plus o cahfea mare, altădată, tată, după care mă-mbrăcai în ghetrele călduroase de scai, achiziţionate la mâna a treia de la second handu' fostului miliţan neculai a.nastase – o simplă coincidenţă de nume, nu de oase/ case, în lipsa mătuşilor mult mai afaceroase –, îmi pusei pe cap şepcuţa la mâna a patra şi-mi luai în mână mapa de pe vremea pharaonului thla din sparta, mai precis de când le-a fătat l’ale finu chionaca vaca un bou bălai, şi plecai la serviciu-mi de fix 216 parai. Brutto, per lună şi nu-n mână, Ioane, sculă shogună  

Ia spune dle Ioane, daca în situația în care ai constata că 99% dintre compatrioții tăi sunt oameni răi, meschini, zgârciți, zavistioși, miștocari până și față de penați și lari,  necărturari ca to(n)ți proștii dar fuduli ca ai noștri și-n fond cam ccnari, fără inimă și respect funciar pt homu mai exemplar, pt rarissimii rumâni cu suflet și creier mai rar, pt cei care prin faptele lor din obștescu călindar dovedesc c-au priceput  rostru’ cel gingaş şi dirept al lumii nu numai din țeara plugarului stelu, florea și funar, a cizmarului ceașcă și-a fotbalistului hagi din fanar, a zarzavagiilor olteni, ciobanilor și ungurenilor ardeleni, a zmecherilor regățeni și-a rromanilor din zlăteni, a chefliilor moldoveni și-a crailor de curte veche de la arnoteni, ci și din alte spații/ hyperspații de preste hotar, de la marea neagră ca un păcurar la asurzitoarea niagar, iar de-aci hăt până-n casiopeea-star și chiar mai în depărtar, pân’ la Atomu Orginar, Tatăl Nostru mai Primar și ca primaru-mărmurar, în fine, așadar, – …dacă ai constata chestia asta între două halbe și trei beșine, cum îi stă bine unui rumân/ amic și futil mic/ mitic cu care nu ți-e rușine, ai mai musti de fericire, rumâne, ca baba rada când îşi pune cârpa bine, ca fata mare când între lungile-i picere galeș o ține sau ca nea gigi când steaua bucale mai bate și ea/ el f-un jurnalist obraznic sau pe mai nu știu cine, cum că țeara ta de glorii și de dor e de fapt și cea mai zâne dintre zîne, cea mai sfântă dintre maicile terezine, cea mai infatigabilă dintre sylfidele caline y compris cea mai gustoasă dintre statele lumii nu preacurate, dar tontuşi mumoase, ca mămicile lăptoase, a…? Da, mey, omule, io încă nu-ncetez a mă minuna cum că *aceasta este țara mea şi neamu’ meu cel rumânesc*, chiar dacă habar n-am – deocamdată, n-aşa? – dacă la cină voi avea ce să halesc, şi chiar dacă mă doare un genunchi un pic mai spre rărunchi de-mi vine să zâmbesc de junghi, fiindcă, aloo – iată încă o chestie mişto – poietu Ro habitează nu doar în hyperspatzial hallo, ci şi-n aeru’ polar permanent din al său iglo-apartament, şi asta pentru că el nu e tot atât de suptzire la ment ca printzu’ loco de Benevent, marele nostru poolitician şi apropritar, ca şi ălălalt printz de nobil mărar, şi chiar mult mai mătuşar, n-aşa…?

Du-te şi plânge-l pe nedreptăţitu’ tău mai încoloşa, la un mal din burkina-faso a lu’ bokassa, dle krokodil cu ghivent. Hai, să ai emolument… Cum de unde ? Păi din aceea că vei moşteni pe veresie, în virtualitatea repartizată ţie, această compoziţie a unui poet vigilent, cu mai muult decât talent.

Post Scriptum:  Acest text – pe care l-am regăsit deunăzi prin cache-le mele salvate in extremis  – a aparut pe forumul Jurnalul National, in martie 2006, subt un articol in care I.Cristoiu deplângea soarta crudă a lui A.Nastase, zis si 7 case și 7 matușe norocoase, text scris în prelungirea unei serii  de alte zeci și zeci de hypertexte avp de pe numitul ex-forum și de unde ar fi trebuit să dispară în neant odată cu suprimarea celor trei forumuri consecutive ale Jurnalului Motanului Felix. Când am zis io că Tucă ista – sau cine o fi fost – s-a purtat ca un criminal cultural, nimeni nu m-a crezut, halal…