Dle Ioane, sunt io, iscalitu avp, bre...
Pe textele, hypertextele, viziunile, profeţiile şi poiesiile mele Virtualitatea va buchisi secole, suflete – şi s-ar phootea să nu spun asta doar pt rimă, pretine -, şi încă nu le va dezveli prea curând toate secretele, sigmele, chichiţele & mirunile scoase de mandea din nişte parole cică searbede, din nucile, răscrucile, fantasmele & nălucile unei limbi ‘cu-ndemnuri pentru vite’ şi îmbieri hlizite pentru b-elite, snobilimi emerite, rumâni mici, rromi mari, rude, rudari, profi şi şcolari, gazetăriţe şi gazetari mai mult sau mai puţin mahari, cuci, ciripoi fără buci ori canari, cari stau cu gândul mai curând la clăpari, iepuroi/ ieuroi, doftoroi, showuri balşoi, telenovele şi cohele noi, dolari, gagici de gagicari, şuşanele-n palate regale of ferentari, ori se-ndoapă la trei lebede pe auriţi grătari, plângându-l ca hirohito la hiroshima pe boschito, nicidecum pe abandonaţii compatrioţi aurolaci şi boschetari sau pe nipponu’ ce-a mierlit-o, ori se freacă-n ‘oi strivind în dinţi un ţigăroi de arhonţi goţi, ai dreak hoţi, închinându-se sentimentari la icoanele pe sticlă pictate de scofâlciţi olari şi scuipând seminţe de boieri ai miţilor de oieri şi gogoşari stilaţi & armanizaţi la meciurile dintre dynamo-nstelaţi şi steaua roşie carpaţi, ei bine, pretine, limba asta & patria Ro, a lu' emin şi brâncuși maibaro, cuprinde şi altă virtualitate decât amar-caraghioaza-ţi realitate, fratelo, iar acolo locuiesc chiar io, aloo, chit că azi dimineaţă mâncai doar o felie de pâne uscată, coaptă de mâna de clor crăpată a soţioarei predestinată, chinuită şi surată, şi-o bucăţică de şuncă de praha subvenţionată, reşpektive slănină de romanaţi afumată în vatra proprietate privată, momentano dezafectată, plus o cahfea mare, altădată, tată, după care mă-mbrăcai în ghetrele călduroase de scai, achiziţionate la mâna a treia de la second handu' fostului miliţan neculai a.nastase – o simplă coincidenţă de nume, nu de oase/ case, în lipsa mătuşilor mult mai afaceroase –, îmi pusei pe cap şepcuţa la mâna a patra şi-mi luai în mână mapa de pe vremea pharaonului thla din sparta, mai precis de când le-a fătat l’ale finu chionaca vaca un bou bălai, şi plecai la serviciu-mi de fix 216 parai. Brutto, per lună şi nu-n mână, Ioane, sculă shogună
Ia spune dle Ioane, daca în situația în
care ai constata că 99% dintre compatrioții tăi sunt oameni răi,
meschini, zgârciți, zavistioși, miștocari până și față de penați și
lari, necărturari ca to(n)ți proștii dar fuduli ca ai noștri și-n fond
cam ccnari, fără inimă și respect funciar pt homu mai exemplar, pt
rarissimii rumâni cu suflet și creier mai rar, pt cei care prin faptele
lor din obștescu călindar dovedesc c-au priceput rostru’ cel gingaş şi
dirept al lumii nu numai din țeara plugarului stelu, florea și funar, a
cizmarului ceașcă și-a fotbalistului hagi din fanar, a zarzavagiilor
olteni, ciobanilor și ungurenilor ardeleni, a zmecherilor regățeni și-a
rromanilor din zlăteni, a chefliilor moldoveni și-a crailor de curte
veche de la arnoteni, ci și din alte spații/ hyperspații de preste
hotar, de la marea neagră ca un păcurar la asurzitoarea niagar, iar
de-aci hăt până-n casiopeea-star și chiar mai în depărtar, pân’ la Atomu
Orginar, Tatăl Nostru mai Primar și ca primaru-mărmurar, în fine,
așadar, – …dacă ai constata chestia asta între două halbe și trei
beșine, cum îi stă bine unui rumân/ amic și futil mic/ mitic cu care nu ți-e rușine, ai mai musti de fericire, rumâne, ca baba rada când îşi
pune cârpa bine, ca fata mare când între lungile-i picere galeș o ține
sau ca nea gigi când steaua bucale mai bate și ea/ el f-un jurnalist
obraznic sau pe mai nu știu cine, cum că țeara ta de glorii și de dor e
de fapt și cea mai zâne dintre zîne, cea mai sfântă dintre maicile
terezine, cea mai infatigabilă dintre sylfidele caline y compris cea mai
gustoasă dintre statele lumii nu preacurate, dar tontuşi mumoase, ca
mămicile lăptoase, a…? Da, mey, omule, io încă nu-ncetez a mă minuna cum
că *aceasta este țara mea şi neamu’ meu cel rumânesc*, chiar dacă
habar n-am – deocamdată, n-aşa? – dacă la cină voi avea ce să halesc, şi
chiar dacă mă doare un genunchi un pic mai spre rărunchi de-mi vine să
zâmbesc de junghi, fiindcă, aloo – iată încă o chestie mişto – poietu Ro
habitează nu doar în hyperspatzial hallo, ci şi-n aeru’ polar permanent
din al său iglo-apartament, şi asta pentru că el nu e tot atât de
suptzire la ment ca printzu’ loco de Benevent, marele nostru poolitician
şi apropritar, ca şi ălălalt printz de nobil mărar, şi chiar mult mai
mătuşar, n-aşa…?
Du-te şi plânge-l pe nedreptăţitu’ tău mai încoloşa, la un mal din burkina-faso a lu’ bokassa, dle krokodil cu ghivent. Hai, să ai emolument… Cum de unde ? Păi din aceea că vei moşteni pe veresie, în virtualitatea repartizată ţie, această compoziţie a unui poet vigilent, cu mai muult decât talent.
Post Scriptum: Acest text – pe care l-am
regăsit deunăzi prin cache-le mele salvate in extremis – a aparut pe
forumul Jurnalul National, in martie 2006, subt un articol in care
I.Cristoiu deplângea soarta crudă a lui A.Nastase, zis si 7 case și 7
matușe norocoase, text scris în prelungirea unei serii de alte zeci și zeci de
hypertexte avp de pe numitul ex-forum și de unde ar fi trebuit să
dispară în neant odată cu suprimarea celor trei forumuri consecutive ale
Jurnalului Motanului Felix. Când am zis io că Tucă ista – sau cine o fi
fost – s-a purtat ca un criminal cultural, nimeni nu m-a crezut, halal…
No comments:
Post a Comment