O replică pt “Călugărul”
Iţi repet că scriitorii – şi mă refer la
cei doi-trei scriitori care contează, într-o generaţie sau poate într-un
secol ori într-o cultură, iar nu la caracuda useristă sau la
journaliştii răi/ buni de gură – nu scriu pentru distracţia, educarea,
informarea, îmbărbătarea sau îmblânzirea scorpiei cotidiene, a massei “cititorilor noştri de azi”, n-aşa?, ci pentru creionarea sentimentului fiinţei, bey, aşadar pentru conturarea DZeului ăla de care vbeşti domnia ta (dar pe care îl inţelegi ortofoxeşte, ca băbuţa care repeţeşte şi ea vbele popii Dracu’
– răspopitu Creangă, aloo -, pe care cam într-o ureche le auzeşte,
închinându-se apoi cu f. reşpektuoase deşte) şi care se încheagă din
zeama oului kozmic numit “Planeta Albastră”, aşa cum un puișor
de galină, carele la început e doar o supă albuminoido-galbină,
se-ncheagă subt căldura incubatorului sau a curului cloştii clocitoare,
iar în final îl vezi cu cioculeţ și gracioase aripioare, ieşind întreg
din coaja-i de rigoare… Ista e rostu’ clusterelor creatoare, Calughy, inclusiv al celor aşa-zis scriitoare, voila : de a-l reface pre Tatăl prin fiul (omului), aşa cum sămânţa pomului se reface prin fiul pomului și-a Atomului prin spinu’ electronului, (re)crearea asta însemnând (şi) inscripţionarea, conform templatelor cereşti, a sentimentelor acestei Fiinţe
urieşeşti, prin poesii, picturi, muzichii şi alte stiinţe/ arte
fistichii / candrii (aşa cum apar ele în ochii “cetitorilor” tăi
cenuşii, kknii sau – şi mai şi – kaki
) Generaţie creatoare după generaţie creatoare, derulându-se de la
naşterea înspăimântătoare până la moartea odihnitoare, subt căldura
divină a Incubatorului-Soare, încet-încet, din Pământul în întregime V I U, dedicat reînvierii Sale şi care, de aceea, e cea mai sfântă substanţă din Metagalaxia înconjurătoare, se (re)face Domnu’ Vieţii – tîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîta mareee, călugăraş, frăţioare.
Ista e rostu' Sforţei Creatoare,
inclusiv scriitoare, iar nu ca să-l desfete pe nea cutare în timp ce
burjuiu’ ori ferentaristu’ ar sta cu burta la soare şi cu mititelu’ plin
de unsoare pe buza-i dezgustătoare, după ce, mai nainte, îşi va fi
încasat simbria de clasă muncitoare. Sigur însă că la classe operaia are şi ea un rost pre lumea asta, înainte de a o lua gaia morţii, dar asta e treaba Domnului şi-a Sorţii, bey.
No comments:
Post a Comment