La inceput a fost Cuvantul : deci Cine, sau Ce ?

Forumistu’ Carco m-a sfidat, în glumă, să rezolv problema aia fundamentală, adicătelea:  cine e primordial & determinant după părerea poeselului  – materia or spiritul, a… ?

Mă prefac a nu şti că naintea mea au răspuns la greaua întrebare mii de creiere care de care mai luminate şi-o să răspund cum mă duce mintiutica de poesel orphic – vba lu gabhry_el -, fără să mă laud că sunt la curent cu răspunsurile precursorilor, chiar cu toate, şi fără să garantez, de aceea, că nu voi redescoperi roaba, prezentându-v-o ca pe-o invenţie proprie, de 77 de carate… oops.

După cum unii dintre voi cunosc deja, Ipoteza Kosmosului Germinativ presupune că existenţa actuală s-a născut dintr-o Sămânţă originară, în urma încolţirii or exploziei prin Big-Bang, iar de atunci lumeea se tot umflă în timp şi spatz, creşte, se coace, se deplasează spre roşu, cum s-a spus, generând în dezvoltarea-i ascendent-spiralată forme existenţiale din ce în ce mai complexe, începând de la starea simplicissim-plasmatică din secunda zero a spaţiu-timpului şi până la  Biosfera planetei a 3-a de lângă Soarele-Clocitoare, recte Planeta Ou, aşa cum îi zic eu, care după mine reprezintă vârful săgeţii timpului şi deci culmea Creaţiei de până la acest ceas kosmic. Întrebarea pură şi simplă, in spe, e : ce anume se găsea în Sămânţa originară a Universului – materie or spirit, bre... ? Ei bine, io cred că-n Singularitatea aia de dinaintea timpului şi spaţiului (timp şi spaţiu care nu vor apărea decât după ce Sămânţa va fi încolţit, a nu se omite) materia şi spiritul erau îngemănate în unicul Logos, aşa cum în orice mirabilă sămânţă se găseşte atât ADN-ul  generator al unei anumite forme de viaţă, deci softul după care se va face concepţia, naşterea, creşterea şi descreşterea vieţii materiale pe care ADN-ul o numeşte şi-o organizează ca atare în acea formă, cât şi – deci – materia ori substratumul fizic din care forma se va modela după chipul şi asemănarea sa (a ADN-ului genitor), printr-un proces de devenire în spaţiul-timp-ul înconjurător.

 

La finalul finalurilor, când se vor fi consumat toate secvenţele softului scris în Cartea Vieţii de la Începutul Veacurilor iar procesul devenirii universale va lua sfârşit, din materia transfigurată in integrum în stadiul Omega se va reconfigura spiritul lui Alfa, iar timpul şi spaţiul vor fi absorbite în Bulboana finală (totuna cu cea iniţială, de altfel, din moment ce vorbim – iar -  de atemporal şi nonspaţial).

 

Altfel spus – în nişte cuvinţele belfereşti, ca pentru Carco al nost -, spiritul e forma de existenţă a materiei în Virtualitatea de dinaintea timpului şi spaţiului, iar materia e forma de existenţă a spiritului în spaţiu-timpul Realităţii care e.  Una fără alta nu se poate, bre, cârcotaşule.  Punctum.

+++++++++++++++++
Text original & comments : aici.