Mici lămuriri pt Arcturus
Forumistul Arcturus wrote: „ avp … ce legatura are Big-Bang, cu ipoteza ta: “Pamantul e cea mai avansata Entitate din Universu inconjurator”.1) “universul inconjurator” e foarte vag pentru a insemna ceva.
2) e doar ipoteza, neverificata. Corect ar fi sa spui: Pamantul ar putea fi …” Dupa cum ziceam … SF.”
Arcturus, Big-Bangul are o legătură f.mare, practic copleșitoare, frățioare, cu concepția mea uimitoare… oops
Așa cum demonstrez în Ipoteza Kosmosului Germinativ și-n Planeta-Ou,
aparent într-un limbaj de poet disident mai mult sau mai puțin
aiurito-herou (disident față de sistemul poetic & literar de
fașionabil panou, căci nu mă refer acum la Apelul meu politic, aloou), însă de fapt într-un limbaj tot atât de riguros ca orișice alt Legământ Nou (:idea:), Big-Bangul e momentul/ modalitatea prin care Atomul Primitiv ori Singularitatea din al Trecutului gigantic hău, pe care io o socotesc Sămânța ori Softul a tot ceea ce urma să renască progresiv în actualul Ciclu Germinativ,
a plesnit – atunci, la timpul zero absolut - ca o semincioară de năut,
de zambilă mov or de măslin oliv (dacă nu ai nemic împotriv) ți-apoi,
odată cu timpurile kosmice noi, a-nceput să crească precum Ciuperca
Uriasă după deluviene ploi, ajungând până la forma actuală a
Metagalaxiei, așa cum o vedeți și voi (Tree of Life, dear boy).
Citez în continuare din “Planeta-Ou”, ca
să nu fofilez în ceea ce-ți spun, domnul meu, asta-n caz că domnia ta mă
urmărești fără să clipești și fără să mă confunzi c-un pehlivan
limbăreț de făgădău or c-un bătrânel numai bun de săpun, aloou :
Savanţii au calculat şi probabilitatea ca din puzderia de planete apărute precum generaţia spontanee a drosofilelor irumpte parcă din must pur, unele s-ajungă a fi asemenea geoidului din terestra natur’ şi deci propice pentru viaţa ce ne-nconjur, pe când altele nevermur, însă pentru hypoteza asta io, poeselu’, n-aş putea să jur, aloo… Din contră, postulez că din viaţă face parte şi ultimu’ electron din cea mai neospitalieră black-hole, fraţioare, şi că viaţa pe care o ştim – doar o etapă din viaţa mare – n-ar fi putut s-apară mai întâi decât în terestra splendoare (dovada fiind chiar “cogito ergo sum”), şi asta o spun pur şi simplu pentru că poamele dintr-un Tree of Life lăudat nu se coc toate deodat’, n-aşa?, ci se pârguiesc treptat-treptat, începând cu una pe care mai întâi Grădinaru‘ o va fi gustat, normal… Se ştie, de altfel, cum a evoluat Pământu‘ rupt din Soare şi-apoi încet-încet zvântat subt natala-i clocitoare, mai precis ce-ntâmplare s-a-ntâmplat în oceanul primordial ce va fi existat, în supa aia minerală de neimaginat, plină de bulionul şi de aburii vulcanilor de început de veac şi înţepată de fulgere şi trăsnete ca-n iadul cel mai blestemat, când deci s-au sintetizat primii aminoacizi de pe nat şi pe urmă au pornit-o la autodivizat, reunindu-se în complexe organice din ce în ce mai vii şi mai în stare şi aburcându-se pe-a viitorului f. f. întortocheată cărare, în timp ce logosu‘ scris în Cartea Vieţii încă din sămânţa big-bangatoare şi imbricat – cum am văzut – în Hypostazele filialo-temporale îl selecta mereu (prin lupta şi unitatea celor contrare şi pe baza principiului încercarea moarte n-are, biensur) pe “cel mai tare şi mai dur” din natur (şi nu neapărat mai pur, aloo…), pe care-l va sălta tâââââââta mare în cerurile sau calităţile următoare: de la simplicissimile protozoare până la primatele actuale şi la INRI ce-l ştii, cu-ale sale materii cenuşii hypervii…
Nota bene, Arcturus :
1) poți să negi că Big-Bangul a existat ?
2) poți să negi că ceea ce există azi
pe-ntreg kosmicul Nat e născut direct din Atomul Primitiv de altădat și
din Big-Bangu-i științific atestat ?
3) poți să nu-i zici acestui Atom copleșitor de parentalizat Sămânța or Tatăl a tot ceea ce din El, în epocile kosmice și-n Spațiu-Timpul ce va fi urmat, se va fi externalizat ?
4) poți să nu fi de acord că, odată cu
teoriile geneticii și ale informaticii, care n-au făcut de fapt decât să
confirme intuițiile minților iscoditoare or ale celor de 60 de genii ce
vor fi existat și care după părerea mea sunt tot atâtea Clustere
Creatoare ale Kosmosului, în evoluția-i suitoare, au demonstrat că tot
ceea ce din Sămânță se naște ori apare evoluează cam după aceleași
reguli, începând de la rădăcina-i hrănitoare și până la gingașa floare și la Fructu-i prin care Sămânța își reconstituie toate esențele
germinatoare, după legile dialecticii și ale altor kosmice motoare?
5) poți să zici acum, cu riscul de a nu părea încuiat, mărginit ori nătâng, că nu e adevărat ceea ce au spus
sfinții înțelepți ai lumii rând pe rând, și anume că “precum în Cer, așa și pe Pământ“…?
; sau că nu e așa cum s-a spus de altfel de când lumeea (fără ca cineva
să priceapă până acuma ce înseamnă, în fond, vorbulița asta), și anume
că Totul, dar absolut totul, aloo, inclusiv io, mata or planeta asta de dat în dambla, s-a făcut “după chipul și asemănarea Sa”…?
Hai pa,
++++++++++++++++++++++
No comments:
Post a Comment