Friday, May 06, 2011

Mey prichindeilor…





Dacă ziceţi că-l adoraţi pe DZeul vostru – şi oricum s-ar numi în miturile genezice:  Sakia Muni, Yahwe, Iisus, Allah, Popocatepetl  – de ce nu admiteţi, mici egoişti ce sunteţi, că după ce nu veţi mai fi în țoalele voastre nemţesti sau kaki, după caz, naz şi praz, şi-n pielea or carnea de baz, veţi deveni aidoma Celui ce ziceţi că vă păzeşte din Tării, topindu-vă in Virtualitatea-i născătoare de figuri şi forme mii de miliarde de mii, de la atomii nașparlii ai Secundei dintâi şi până la atomicii copchii ai hyperspaţiului de-aci şi aşa mai departe, până la Ultima Thule sau Zi…?


Unde sunt cei care nu mai sunt ? Iar cei care ÎNCĂ nu sunt, unde sunt ? Sau cei care ar fi putut să fie, dar n-au fost să fie, unde sunt mey bădie ? Eu o să mor, tu o să mori, el-ea o să moară/, noi murim, voi muriţi, ei-ele mor. Cine mai rămâne, mey, bobor ? “Eu!“. Cine intreaba, mey?? “Eu!“. Cine esti, bey ???” Eu!“…


Deci ce dreak vă tot frământaţi şi vă rugaţi spăimântaţi la sfinţii care mai de care mai importanţi, implorându-i să vă salveze suflețelele în care vă cutremuraţi de frică precum o furnică sau o păsărică, din moment ce e clar că la hotar se va fini episodul vost’ temporar, dar nu ca să păşiţi în alt altar, mey, sau într-un univers atemporal, ca într-un basm de abecedar, ci pur şi simplu ca să vă naşteţi iar şi iar, în alte şi alte hypostaze punctuale ale aceluiaşi Zeu tutelar, tale-quale, ale Fiinţei ce-a plesnit cândva în Hyperspa’ si de-atunci se rostogoleşte în spirala-i spaţio-temporală spre staţia Omega finală, unde se va preface în Sămânţă totală.


Pe voi nu vă cutremură faptul că din mizerabilul – cică – Pământ sunt croite toate formele aflătoare în orişice gând, mey… ? Nu vă uluieşte faptul că toate cele ce sunt se topesc la final în Pământ …? Păi unde sunt, bey, cei ce nu mai sunt, dacă nu în Pământ… ? Si-atunci ce dovezi mai mari vreţi că acesta e Pământ SFANT…? Cât să fii de mbou, ca să nu pricepi ca Domnul e chiar Planeta-Ou, sau că Soarele din cerurile scăpărătoare e chiar Sfânta Clocitoare, ce-ncălzeşte Oul Albastru de subt aripele-i astrale, spre a ecloza din El/ Ea un Fiu încă şi mai al drea (vba vine, fata mea…  oops) decât Pruncu din ieslea cea ?


Etcetera, etcetera…!

ps.publicat în 2008 pe forumul Ziua.

+++++++
Vezi si aici. 

No comments:

Post a Comment