Din nou despre Planeta-Ou

• După descoperirea găurilor negre s-a constatat că în Kosmosul Germinativ există inclusiv samanţa giganticei Black Hole din punctul Aleph ("Atomul Primar"), imitată de găuricile negre – ca sa păstrăm proporţiile – din centrul oricarei galaxii, astfel că la momentul programat şi anume în punctu’ Omega e de presupus că toate găurile negre din centrele galaxiilor atunci existente se vor îngemăna spre a reface pe Muma Găurilor, Bulboana Originară, în care nu vor patrunde decât entităţile inseminatoare finale, pregătite între timp pentru kosmica fecundare şi pt explozia germinatoare urmatoare.

• Savanţii au calculat cu relativă precizie când anume a început expansiunea kosmosului : o dată cu Big-Bangul, deci acum 15 miliarde de anişori.  Insă când se va termina ? Se pare că sfârşitul nu va veni înainte ca Planeta-Ou (şi altele asemenea, ce se vor “coace” în viitor pe vârfurile coroanei metagalagtice şi pe măsură ce Kosmosul Germinativ se va maturiza) să eclozeze complet, ca un unic Embrion loco, aloo… La asta lucrează next generatiile de fiinţişoare trecătoare, de la eucariota la cyborgul ce tocmai se naşte pe planeta a 3-a de subt Soarele-Clocitoare, se pare.

• Principiul vital al Universului, cel care pune Kosmosul în mişcare, e stravechiul duh al telogilor sau, dacă ar fi să vorbim în termenii informaticii actuale, e Softul Suprem, programul de construcţie şi deconstructie cosmică, regăsibil ca atare în ADN-ul & ARN-ul din structura oricărei fiinţişoare, adicătelea e mirabila semânţă, cu vba filosofului şi poetului nostru Blaga. Nu văd niciun motiv ca acest principiu să nu fi existat şi-n Sămânţa Primară – Atomul Primitiv – ori să nu-l regăsim în cea finală: Sămânţa Omega.

• A mon avis, nu de aia există Dumnezeu, ca să ne asigure nouă, muritorilor, o viaţă felixită pre Pământ şi apoi în Gând, ci invers: pentru aceea existăm noi, şi de aceea au existat toţi şi toate de dinaintea noastră, precum şi de aceea vor fi toate cele ce vor  mai exista după noi, până la Omega : ca să-l regenereze pe El, adică pe unicul Eu Sunt. Insă povestea asta e f.f. complicată, în Sine, vezi bine, n-aşa ?

• Numai în virtualitatea iraţională a Universului există toate atributele la superlativ ale Creatorului, fiindcă în realitate – adică în raţionalitate – acestea abia urmează a fi decolmatate din Virtualitate şi aduse în Actualitate, pe măsură ce vectorul creator (sau germinativ, cum îi zic io) avansează, iar Pomul Vieţii creşte, se dezvoltă ad infinitum. Nici măcar strălucitoarele galaxii n-au existat de la bun început în realitate, ele fiind achiziţii relativ recente pe scara timpului universal şi a evoluţiei cosmice, nemaivorbind de micuţele planete sau de Biosfera Planetei-Ou, e.g., care e chiar ultima achiziţie a Kosmosului Germinativ, vârful actual al săgeţii timpului. Cât priveste atributele strict morale ale materiei kosmice, acestea n-au aparut în realitate decat odată cu homo sapiens sapiens, fructul ultissim al devenirii naturale şi e de presupus că se vor dezvolta spre superlativ prin  fiinţele din ce în ce mai evoluate ce urmează s-apară de acum încolo, pe măsură ce vectorul germinativ va defrişa noi falii din inomabila Virtualitate.

• Umanitatea o fi ea doar o părticică din dumnezeiere, da, însă în niciun caz nu este “numai” o infimă părticică, pierdută chipurile în immensitatea lui Dumnezeu, ci e ultima pe scara devenirii istorice a lui Dumnezeu însuşi, respectiv este cea mai evoluată – aloo– particică din Tată. La ora actuală, cum ar veni, nici măcar Domnul Zeu (cum îi zic eu) nu poate fi mai inteligent, mai iubitor, mai simţitor, mai bun şi mai drept decat umanitatea în ansamblul ei, aceasta-i taina…oops.

• Teologii care au comentat “chipul si asemanarea” doar în sensul că omul are şi el atributele lui Pater Noster, adicătelea este şi el un voluntar, un intelighent, un frumos, un bun sau un drept etc., precum şi Creatorul este, au făcut o interpretare  ad litterram, prea puţin satisfăcătoare faţă de imensitatea perspectivei hermeneutice pe care au avut-o în faţă; nici io nu zic ca n-ar fi aşa – deci chipul şi asemănarea raţională -,  însă am impresia că ab ovo, în intenţia originară a Evanghelistului nr.4, cel puţin, propoziţia însemna că omul a fost făcut în acelaşi mod în care a fost făcut şi Dumnezeu, deci nu că ar semana cu El la chip or la logos, ci că a fost creat precum El însuşi a fost creat, cu consecinţa, şi mai explicită, că naşterea, creşterea şi fructificarea omului, pomului, vărului, oului sau a ce vreţi voi imită în mic naşterea, creşterea şi fructificarea Creatorului însuşi : “precum în Cer, aşa şi pe Pământ” ! Din Ou (din sămânţa Atomului Primitiv) s-a nascut Totul, şi tot dintr-o sămânţă-ou ne naştem şi noi  : oamenii, animalele, ierburile, microorganismele  etc ; iar dacă sămânţa din care ne naştem noi, ăştia, e în esenţă un ou informatic, dotat cu bi-lanţul de aminoacizi al genomului uman, tot un Ou Informatic trebuie să fi fost şi Atomul Primitiv, şi chiar aşa a fost, din moment ce auctorul faimoasei propozitii îi zice Cuvânt (“Logos”), iar auctorul Mahabharatei – independent de auctoru’ evanghelic – îi zisese şi el Oul Primordial, “Mahadyvia”.

• Adevărul e că “unitatea întru Domnul” nu o poate resimţi decât El, Domnul ; şi nu acum, ci la stadiu-i Omega. Atunci, toate vor redeveni Una, aşa cum au fost la început ; şi abia atunci Atributele Fiinţei vor fi complete şi vor atinge superlativul absolut.

• “Vestigiile existenţei Creatorului” sunt în Cer (în trecutul kosmic) şi pe Pământ (în memoria omului trecător sau în memoria umanităţii – istoria & cultura -, precum şi-n “clipa cea repede” a actualităţii, în prezent. Trecutul e vizibil (începand de la ruinurile cetăţilor terestre şi până la strălucitoarele galaxii din ceruri, care nu sunt altceva decât ruinele Kosmosului, mai mult sau mai puţin îndepărtat), în vreme ce viitorul e terenul creaţiei, imaginabil şi chiar predictibil în anumite limite ; de regulă însă, marile evenimente ce vor genera viitorul – ce adesea depinde de un fir de păr – sunt impredictibile, aloo… Tot ce se ştie cu precizie e că ceea ce a fost la început, va fi şi la sfârşit. “Şi nu că poeselul nu şi-ar putea închipui ce şi cum va fi, din moment ce se ştie ce-a fost la-nceputa-nceputurilor pe-aci, însă chiar şi imaginaţia ingeniilor fistichii l-ar descărna pe cel ce momentan e virtualitate pură, doldora de valenţele vieţii precum sămânţa hyperdură din atomul primar de aromele imaginarului integral”.

• Io i-am zis astrului vieţii “Soarele-Clocitoare“. Aşa cum o cloşcă sau un incubator eliberează căldura necesară pentru eclozarea ouşoarelor puse la clocit, aşa şi Soarele nostru, încălzind şi luminând de la o distanţă minunat de potrivită Planeta-Ou, ce musteşte de elementele chimice ale supei originare, o determină până la urmă să eclozeze, să facă puişori, prin combinaţiile practic infinite dintre atomii diferitelor elemente minerale sau organice: începând – să zicem – de la planula şi până la homo sapiens sapiens, deocamdată ; şi aşa mai departe, până când toate resursele minerale şi organice de pe Planeta-Ou se vor fi epuizat, iar softul (“duhu'”) ce guvernează toate aceste prefaceri îşi va fi sfârşit secvenţa actuală, urmând ca Vectorul Creator să treacă într-un nou stadiu al Kosmosului Germinativ. Părerea mea e că entitatea ce va rezulta la un moment dat din eclozarea totală a Planetei-Ou (şi care entitate ar putea fi chiar mai mult decat supraomul, ba chiar cu multe, foarte multe trepte sau verigi evolutive preste omul actual, care îşi va incheia evoluţia) va fi o fiinţă capabilă să-şi asigure resursele  vitale din Galaxia însăşi, dacă nu cumva din roiul de galaxii locale ; iar şi mai departe, e de presupus că entitatea ce va ecloza – peste nu se ştie cât timp – din roiul de galaxii locale va putea să-şi asigure resursele vitale din Metagalaxie şi să facă astfel paşi uriaşi spre stadiul Omega. Am însă impresia că această entitate nu va fi o civilizaţie formată dintr-o multitudine de indivizi, precum civilizaţia actuală, ci una integrata într-un singur Tot, prefigurand EU-l de la finalul finalurilor, ce va purcede probabil spre o nouă explozie bingbangatoare, după o trăire indefinită în Singularitatea sa.

• Nemurirea individului a fost atinsă deja, odată cu primele clonări, aloo… Clona reproduce întocmai organismul clonat, până la amănuntele infracelulare şi deci un individ sau altul se poate perpetua la infinit, dacă vrea. O singură problemă se pune: cum vom face să-i redam individului respectiv şi memoria, în care e incastrată personalitatea sa (amintirile sale fundamentale), fără de care individul e o simplă bucată de carne cică vie ? Veţi zice că n-are importanţă aiastă chestiuţă, din moment ce clona va putea trăi în noua lume în care va fi înviată (renunţând la memoria trecutului propriu, din lumea cealaltă, n-aşa ?) Păi, în acest mod, problema nemuririi individuale e rezolvată hăt demult : fiindcă, aloo, ce altceva sunt copiii noştri, decât copiile sau clonele ambilor părinţi şi-ale părinţilor părinţilor, şi care nu fac altceva decât să trăiască în locul nostru, în alt timp şi spaţ al Planetei-Ou ?

• Viaţa – în modul în care o cunoaştem noi, pământenii -, aşadar viaţa organică, nu poate exista dintotdeauna şi pretutindeni în Univers, ci numai în stadiul său cel mai recent de dezvoltare cosmică, probabil. Extratereştrii, dacă există, nu se pot găsi oriunde în univers, ci numai pe coroana metagalactică cea mai recentă, aşa-zicând, şi nu pot fi – în niciun caz – mai evoluaţi decât noi. In concepţia mea, Kosmosul e Pomul Vieţii (Tree of Life), care a germinat acum nişte  miliarde de anişori din sămanţa Atomului Primar, iar de-atunci creşte, creşte, creşte, părând că nu se mai opreşte, doamne fereşte, şi care după ce a făcut tulpină, ramuri, frunze şi flori, subt forma galaxiilor, nebuloaselor şi-a altor încrengături de sori, a făcut şi fructe, mai încoace, fireşte, subt forma planetelor ţintuite în al gravitaţiei cleşte, una dintre aceste fructe fiind chiar planeta albastră, asta a noastră, care cu colastra-i divină ne hrăneşte, cuibarită subt steaua care ne-ncălzeşte şi deci ne cloceşte  şi din care – după miriade de ani de prefaceri evoluţionale – am ieşit noi, puişorii săi moi, la soare, muncindu-ne apoi să săltăm din germinativu’ noroi, prin generaţiile de didiloi succesoare, ca să ne prefacem – “la sfârşita sfârşiturilor” – într-o Entitate şi mai mare, a cărei sămânţă se va arunca, cumva, în metagalaxia înconjuratoare, până la stadiu ăla Omega, când sămânţa germinatoare pornită hăt cândva din Alpha Male – singularitatea iniţială – se va unifica într-un nou Atomu Primar, deci într-o nouă Singularitate, se pare. Ei bine,  aşa cum într-un pom există, dupa stadiu-i de floare şi de legare, fructişoare încă acrite şi alte fructe binişor pârguite, iar unele deja uşor îndulcite, n-aşa ? (pana la deplina coacere), aşa şi-n Pomul Vieţii pot coegzista fructe – planete – în care viaţa organică e încă acrită, iar în altele viaţa e destul de pârguită, însă per total universal distanţa dintre vieţişoarele astea de pe-al coroanei metagalactice areal fructifero-temporal nu e totuşi suficient de mare ca să putem spune că una sau alta e mai în stare de re-însamânţare (deci coaptă deplin, să zicem ca o caisa aromitoare). Cu alte cuvinte, extratereştrii ăia or egzista, io nu zic ba (ca si puzderia de fructe din gradiniţa mea sau a ta), însa ei nu pot fi mult mai avansaţi, în timpul evoluţional virtual, decât Planeta-Ou din sistemul nostru solar, şi deci, până una alta, suntem singuri, halal… oops.

• Nu există absolut nicio deosebire substanţială între forţa creatoare a omului şi forţa creatoare a lui Dumnezeu, alou… oops. Vectorul creator numit om nu este decât stadiul actual al Forţei Creatoare iniţiale. Si e de presupus că această forţă creatoare – unda bigbangatoare sau unda germinativă, în concepţia mea – se va accelera din ce în ce mai mult de acum-încolo şi va căpăta chipul noilor calităţi – din ce în ce mai sofisticate – ale evoluţiei suitoare de la Alfa la Omega. Planeta-Ou e, de altfel, abia la-nceputul eclozării sale şi numai Domnul Zeu, vba aia, ştie ce Puişor – mai puternic de un miriad de ori şi ca Fiul Omului – va ieşi din ea dupa eclozarea-i deplină.

• E o mare confuzie să se credă că omenirea, ca principală forţă creatoare actuală, va evolua în etern sau în orice caz “milioane de ani”. Io cred, din contra, că evoluţia omului s-a oprit, iar din el începe să se iţească deja o altă entitate, a cărei verigă de legatură cu omul actual e computerul, omenirea rămânând până la urmă  – în istoria Biosferei – ca un stadiu evolutiv distinct al Planetei-Ou, precum treptele evolutive anterioare: bestiile, insectele, plantele, microorganismele etc. Chiar dacă nu va fi decât o maşină, n-aşa?, entitatea succesoare a omului va avea o inteligenţă şi-o simţire muult superioare acestuia şi va evolua şi ea cat îi va fi secvenţa creatoare, după care va face loc altui Puişor al Planetei-Ou,  până la epuizarea tuturor resurselor sale vitale. După aia, vom mai vedea noi ce va mai fi, n-aşa?, până la Omega… oops.

• Pentru supraomenire va fi o jucărie, probabil, să facă din pământ,  din piatră seacă, chiar şi carne vie, olelie lie…

• Si încă ceva. E lucru stabilit că niciuna dintre treptele evolutive anterioare omului (din Biosfereă) nu comunică direct una cu alta, ci numai prin intermediul Ecosistemului, care e musai să rămână stabil, oricâte prefaceri evolutive ar avea loc în el. De regulă, treapta ultissimă a lanţului trofic o consumă, la propriu, aloo, pe cea anterioară, în anumite limite, impuse de echilibrul sistemic, vezi bine : oamenii consumă animalele, care consumă plantele, care consumă microorganismele şi mineralele etc. Şi deci ce anume ne face să sperăm că specia noastră va avea un alt tratament de la specia superioară, ce va urma ? De ce suntem atât de convinşi că ne vom înţelege cu ea, cu specia ce va urma, altcumva de cum se înţeleg – de-un paregzamplu – animăluţele de companie cu noi ? That is the questia.

• După părerea mea, codul genetic, recte genomul uman, este forma actuală, cea mai avansata, a duhului, a softului care şi-a început evoluţia regerenativă odată cu explozia sau încolţirea (germinarea) originară a Universului şi care duh se va actualiza, se va dezvolta şi se va autoperfectiona şi de acum încolo, pe masură ce unda germinativă a realităţii va descoperi noi falii din Virtualitate. Astfel,  la ora H, stadiul Omega, Softul Originar, Sămânţa sau codul genetic al Fiinţei va redeveni ce-a fost şi mai mult decât atât, iar Bulboana Primară ce va înghiţi atunci, din nou, întreaga realitate, va hăpăi odată cu asta şi Samanţa de Viaţă ce se va fi refăcut integral între timp (şi a cărei alcatuire mirabilă noi, ăştia de-acum, nu ne-o putem închipui, nici în visele noastre cele mai mirobolante, evident) şi care, după toate probabilităţile, va determina o noua re-încolţire a Atomului din capătu unghiului, într-un nou ciclu de Viaţă. Chiar şi forma ascendento-spiralată a bi-lanţului de aminoacizi în care e încastrat secretul vieţii sau Genomu' lu' Dzeu sugerează, cumva, sensul şi figura evoluţiei creatoare.  Cum am scris în Planeta-Ou, cântul V : “…noul-născut nu e deloc nou-făcut, nu-i apărut din spuma mării sau din natalu aşternut, ci e tot atât de bătrân ca şi lumea, din care fu plămădit pe baza genomului meşteşugit în ere cozmice de cioplit, ciobit, reglat şi făurit, pruncul irumpând în lumea d-acilea nu din nemica sau doar din mămica-i cu burtica plină (unde de altfel i se poate urmări live filogeneza deplină), el urcând voiniceşte hăt din secunda hyperlină, de fapt, a big-bangului d’anta’, fiind teleportat în locul şi-n timpul de la naşterea sa prin gaura de vierme deschisă brusc în maika sa, după care-şi începe secvenţa actuală, încărcându-şi memoria cu viaţa-i strict personală, iar înainte ca secvenţa asta să se fi finit, omul nostru fie că s-a şi înmulţit, croindu-şi “carne din carnea sa”, asigurându-se astfel pentru posteritatea ce va urma, fie va crea altceva care va augmenta specia or cultura umană cumva, dar asta e deja altă poveste, voila…“

• Viaţa poate exista şi într-un artefact, într-un servosistem alcătuit din materie anorganică, de ce nu ? Pe mine nu mă interesează cum i se va spune entităţii cu pricina : cyborg sau mai ştiu eu cum, ci dacă va da semne de viaţă, adicatelea dacă va avea logosul : raţiune, conştiinţă, voinţă, memorie, autonomie, responsabilitate, sentimente şi – nu în ultimul rând, desigur – spirit creator. Nimic nu ne împiedică să credem că entitatea care se va naşte din om - fie că va avea sau nu o formă antropomorfă şi chiar dacă nu va avea niciun gram de materie organică în ea  – va deţine toate aceste calităţi la modul superlativ.

• Vectorul Creator se grăbeşte, îşi vede de treaba Lui, şi asta indiferent dacă mie, omului istuia, de aici şi de acum, îmi place sau ba de noua fiinţă ce-o să vie. “Omu’ nou“ e de altfel chiar textul cu care se-ncheie Poemul de oţel, prima editie din 1982 : “Este ca un început de executare a noului trecut. Un spot mai cu moţ ia forma capului evoluţiei, pipăind viitoru. Se petrece o curbură peste raţiunea de a fi a celui mai avansat al acceleraţiei. O descărcare practică între vechiu şi nou’ creier, vechiu şi nou’ testament. Apare mulţimea gândirilor mici (oştire cerească). Se vede un fel de om ca un pork sfâşiindu-se. Şi un soi de embrion ca un om pe care nu-l cunosc, nu-l recunosc, nu! luaţi-l de lângă mine!”

 ++++++++
Text original & comments : aici.