Ce este Planeta-Ou ?

În poemul pe care i l-am dedicat şi-n care e imbricată de altfel concepţia mea despre Fiinţă, Planeta-Ou – care nu e altceva decât Planeta Albastră, asta a noastră, din care sugem divina colastră – e descrisă în datele-i fizice astfel :

“Că terra noastră nu e nicidecum o oarecare piatră ponce or proastă şi că-ntâmplarea ori scrisa, n-aşa? i-a rezervat rolul primadonnei sortite să-ncepă cântarea cântărilor (pars secunda, aloo…) într-o operă hypervastă, se poate vedea chiar şi cu ochiul liber, mey, privind în împrejurimile dumneaei… Astfel, oriunde pe cer te-ai uita şi chiar dacă prin okeanu Hubble te-ai holba, nu vei zări decât aceleaşi corpuri cereşti care oricât de galbine, de aurii ori de strălucitoare ar fi, rămân în fond tot nişte pietroaie sau balegi de plasmă mai mult sau mai puţin căcănii, nedeosebindu-se unele de altele decât prin lucşii lămpii, cum ar veni, iar dacă te gândeşti şi la cât sunt de pustii, de reci, iar unele îngheţate pe veci, sau din contră, pârjolite şi seci ori infernal de periculoase şi de fierbinţi, precum sorii cu dinţi, care te-ar volatiliza ca pe-o surcea în caz că nu te-ai afla la o depărtare ce-i face cât de cât cuminţi, atunci realizăm ce henormă tristeţe sau decreptitudine, în definitiv, helas, ascund în clipitorii parseci drăgălaşele luminiţe de pe-ale nebuloaselor crengi… Or, din contra, planeţica pe care vieţişoara-ţi de molcom terran, de tihnit cetăţean, de momârlan sau de planturos bogătan, de poet indolent sau de tyran demento-clement îţi petreci, e-atât de deosebită de suratele-i fierte sau refrigerate pe veci – începând de la horbota de culori sidefii, albăstrii, azurii, vineţii, mierii, portocalii ale aurorei, până la apele de-un albastru imperial ale oceanului planetar şi la verdele crud, viu sau cald al pădurii de argint & smarald… -, încât orb să fii, surd să fii, fără nas, fără piele şi fără limbă să fii, şi mai ales fără minte să fii, ca să nu-nţelegi că ai de a face cu minunea minunilor lumii întregi, mey copii…” (Planeta Ou, cântul II)

Nu, nu e musai să fii poetul poeţilor or filosoful cel mai eminent ca să percepi acest lucru literalmente evident, ci trebuie doar să ai o minte normală, însă lipsită de prejudecăţi, de mentalitatea scientistă de mântuială or de învăţătura fals pioasă ori fals academică, de veche şcoală, constatând,  pur şi simplu,  că Planeta-Ou este o singularitate într-un Univers în care toate celelalte lucruri observabile există în varii clase cu elemente repetabile şi numeroase, inclusiv quasarii, black-hole-le ori alte fenomene de o grandoare cosmică înfricoşătoare regăsindu-se în serii lungi & plictisitoare, peste tot, în metagalacticele sertare. A, că se presupune, doar, că pe undeva, cumva, în Calea Lactee sau în infinit, oriîncotrova în Virtualitate, cum ar fi mai nimerit să se spună, ca-n mit, ar exista şi alte Terra Nova pline ochi cu divinele minunăţii pe care le poate vedea, auzi, gusta, mirosi, pipăi or baremi gândi până şi-un copilaş sau un biet handicapat senzorial de pe-aci, din specia homo sapiens sapiens a Planetei Vii, asta e doar o simplă poveste cu omuleţi verzulii. În virtualitate o exista tot ce se poate închipui, da, însă hic et nunc discutăm de realitate şi mai mult decât atât : vorbim de actualitate, de existenţa fără de care nu se poate nici simţi, nici gândi, oricine sau orice ai fi, poţi să te numeşti chiar şi Creatorul in personam, căci nici Cel-din-care-emerg-toate n-ar putea exista decât într-un prezent perpetuu, cognate, aşadar în propria-i actualitate.  Or, dacă nimeni nu poate să-mi demonstreze că s-ar găsi altundeva, strictamente la această oră şi-n acest spaţiu ce ne-nconjoară ca o gigantică horă, vreo minune mai mare decât Planeta Albastră, asta a noastră, din ale cărei supe primordiale nu doar c-au irumpt deja efluviile-i or fiinţişoarele-i / cilişoarele-i vii, însă aceste entităţi pot inclusiv să-şi arunce ochii spre ale trecutului or viitorului tării, reconstituind cu lumina minţii ce-a fost, este şi va fi în Povestea Fiinţei, atunci e de la sine înţeles că aci nu e doar Centrul Lumii, cum credeau ptolemeicii şi cum cred încă misticii, ci e chiar Vârful Săgeţii Timpului, fiind vorba, cum ar veni, chiar de-ale Kosmosului Germinativ Chindii, dincolo de care nu mai există timp şi spaţii, ci doar Virtualitate fără saţii.

Am spus-o şi-o repet:

“Savanţii au calculat şi probabilitatea ca din puzderia de planete apărute precum generaţia spontanee a drosofilelor irumpte parcă din must pur, unele s-ajungă a fi asemenea geoidului din terestra natur şi deci propice pentru viaţa ce ne-nconjur, pe când altele nevermur, însă pentru hypoteza asta io, poeselul, n-aş putea să jur. Din contră, postulez că din viaţă face parte şi ultimul electron din cea mai neospitalieră black-hole, fraţioare, şi că viaţa pe care o ştim – doar o etapă din viaţa mare – n-ar fi putut s-apară mai întâi decât în terestra splendoare (dovada fiind chiar cogito ergo sum), şi asta o spun pur şi simplu pentru că poamele dintr-un Tree of Life lăudat nu se coc toate deodat, n-aşa?, ci se pârguiesc treptat-treptat, începând cu una pe care mai întâi grădinaru‘ o va fi gustat” (Planeta Ou, Cântul III)

Iar aici spun şi mai amărunţit :

• Numai în virtualitatea iraţională a Universului există toate atributele la superlativ ale Creatorului, fiindcă în realitate – adică în raţionalitate – acestea abia urmează a fi decolmatate din Virtualitate şi aduse în Actualitate, pe măsură ce vectorul creator (sau germinativ, cum îi zic io) avansează, iar Pomul Vieţii creşte, se dezvoltă ad infinitum. Nici măcar strălucitoarele galaxii n-au existat de la bun început în realitate, ele fiind achiziţii relativ recente pe scara timpului universal şi a evoluţiei cosmice, nemaivorbind de micuţele planete sau de Biosfera Planetei-Ou, e.g., care e chiar ultima achiziţie a Kosmosului Germinativ, vârful actual al săgeţii timpului. Cât priveste atributele strict morale ale materiei kosmice, acestea n-au aparut în realitate decat odată cu homo sapiens sapiens, fructul ultissim al devenirii naturale şi e de presupus că se vor dezvolta spre superlativ prin  fiinţele din ce în ce mai evoluate ce urmează s-apară de acum încolo, pe măsură ce vectorul germinativ va defrişa noi falii din inomabila Virtualitate.
• Teologii care au comentat “chipul si asemanarea” doar în sensul că omul are şi el atributele lui Pater Noster, adicătelea este şi el un voluntar, un intelighent, un frumos, un bun sau un drept etc., precum şi Creatorul este, au făcut o interpretare  ad litterram, prea puţin satisfăcătoare faţă de imensitatea perspectivei hermeneutice pe care au avut-o în faţă; nici io nu zic ca n-ar fi aşa – deci chipul şi asemănarea raţională -,  însă am impresia că ab ovo, în intenţia originară a Evanghelistului nr.4, cel puţin, propoziţia însemna că omul a fost făcut în acelaşi mod în care a fost făcut şi Dumnezeu, deci nu că ar semana cu El la chip or la logos, ci că a fost creat precum El însuşi a fost creat, cu consecinţa, şi mai explicită, că naşterea, creşterea şi fructificarea omului, pomului, vărului, oului sau a ce vreţi voi imită în mic naşterea, creşterea şi fructificarea Creatorului însuşi : “precum în Cer, aşa şi pe Pământ” ! Din Ou (din sămânţa Atomului Primitiv) s-a nascut Totul, şi tot dintr-o sămânţă-ou ne naştem şi noi  : oamenii, animalele, ierburile, microorganismele  etc ; iar dacă sămânţa din care ne naştem noi, ăştia, e în esenţă un ou informatic, dotat cu bi-lanţul de aminoacizi al genomului uman, tot un Ou Informatic trebuie să fi fost şi Atomul Primitiv, şi chiar aşa a fost, din moment ce auctorul faimoasei propozitii îi zice Cuvânt (“Logos”), iar auctorul Mahabharatei – independent de auctoru’ evanghelic – îi zisese şi el Oul Primordial, “Mahadyvia”.
• Io i-am zis astrului vieţii “Soarele-Clocitoare“. Aşa cum o cloşcă sau un incubator eliberează căldura necesară pentru eclozarea ouşoarelor puse la clocit, aşa şi Soarele nostru, încălzind şi luminând de la o distanţă minunat de potrivită Planeta-Ou, ce musteşte de elementele chimice ale supei originare, o determină până la urmă să eclozeze, să facă puişori, prin combinaţiile practic infinite dintre atomii diferitelor elemente minerale sau organice: începând – să zicem – de la planula şi până la homo sapiens sapiens, deocamdată ; şi aşa mai departe, până când toate resursele minerale şi organice de pe Planeta-Ou se vor fi epuizat, iar softul (“duhu'”) ce guvernează toate aceste prefaceri îşi va fi sfârşit secvenţa actuală, urmând ca Vectorul Creator să treacă într-un nou stadiu al Kosmosului Germinativ. Părerea mea e că entitatea ce va rezulta la un moment dat din eclozarea totală a Planetei-Ou (şi care entitate ar putea fi chiar mai mult decat supraomul, ba chiar cu multe, foarte multe trepte sau verigi evolutive preste omul actual, care îşi va incheia evoluţia) va fi o fiinţă capabilă să-şi asigure resursele  vitale din Galaxia însăşi, dacă nu cumva din roiul de galaxii locale ; iar şi mai departe, e de presupus că entitatea ce va ecloza – peste nu se ştie cât timp – din roiul de galaxii locale va putea să-şi asigure resursele vitale din Metagalaxie şi să facă astfel paşi uriaşi spre stadiul Omega. Am însă impresia că această entitate nu va fi o civilizaţie formată dintr-o multitudine de indivizi, precum civilizaţia actuală, ci una integrata într-un singur Tot, prefigurand EU-l de la finalul finalurilor, ce va purcede probabil spre o nouă explozie bingbangatoare, după o trăire indefinită în Singularitatea sa.
• Viaţa – așa cum o cunoaştem noi, pământenii -, aşadar viaţa organică, nu poate exista dintotdeauna şi pretutindeni în Univers, ci numai în stadiul său cel mai recent de dezvoltare cosmică, probabil. Extratereştrii, dacă există, nu se pot găsi oriunde în univers, ci numai pe coroana metagalactică cea mai recentă, aşa-zicând, şi nu pot fi – în niciun caz – mai evoluaţi decât noi. In concepţia mea, Cosmosul e Pomul Vieţii (Tree of Life), care a germinat acum nişte  miliarde de ani din sămanţa Atomului Primar, iar de-atunci creşte, creşte, creşte, părând că nu se mai opreşte, doamne fereşte, şi care după ce a făcut tulpină, ramuri, frunze şi flori, sub forma nebuloaselor, galaxiilor și-a altor încrengături de sori, a făcut şi fructe, mai încoace, fireşte, sub forma planetelor ţintuite în al gravitaţiei cleşte, una dintre aceste fructe fiind chiar planeta albastră, asta a noastră, care cu colastra-i divină ne hrăneşte, cuibarită sub steaua care ne-ncălzeşte şi deci ne cloceşte, aloo, şi din care – după miliarde de ani de prefaceri evoluţionale – am ieşit noi, puişorii săi moi, la soare, muncindu-ne apoi să săltăm din germinativul noroi, prin generaţiile de didiloi succesoare, ca să ne prefacem – “la sfârşita sfârşiturilor” – într-o Entitate şi mai mare, a cărei sămânţă se va arunca, cumva, în metagalaxia înconjuratoare, până la stadiul Omega, când sămânţa germinatoare pornită cândva din punctul Alpha  – singularitatea iniţială – se va unifica într-un nou Atom Primar, deci într-o nouă Singularitate, se pare. Ei bine, aşa cum într-un pom există, dupa stadiu-i de floare şi de legare, fructişoare încă acrite şi alte fructe binişor pârguite, iar unele deja uşor îndulcite, n-aşa ? (pana la deplina coacere), aşa şi-n Pomul Vieţii pot coexista fructe – planete – în care viaţa organică e încă acrită, iar în altele viaţa e destul de pârguită, însă per total universal distanţa dintre vieţişoarele astea de pe-al coroanei metagalactice areal fructifero-temporal nu e totuşi suficient de mare ca să putem spune că una sau alta e mai în stare de re-însamânţare (deci coaptă deplin, să zicem ca o caisă aromitoare). Cu alte cuvinte, extratereştrii ăia or exista, eu nu zic ba (ca si puzderia de fructe din gradiniţa mea sau a ta), însa ei nu pot fi mult mai avansaţi, în timpul evoluţional virtual, decât Planeta-Ou din sistemul nostru solar, şi deci, până una alta, suntem singuri, halal… oops.
• Nu există absolut nicio deosebire substanţială între forţa creatoare a omului şi forţa creatoare a lui Dumnezeu, alou… oops. Vectorul creator numit om nu este decât stadiul actual al Forţei Creatoare iniţiale. Si e de presupus că această forţă creatoare – unda bigbangatoare sau unda germinativă, în concepţia mea – se va accelera din ce în ce mai mult de acum-încolo şi va căpăta chipul noilor calităţi – din ce în ce mai sofisticate – ale evoluţiei suitoare de la Alfa la Omega. Planeta-Ou e, de altfel, abia la-nceputul eclozării sale şi numai Domnul Zeu, vba aia, ştie ce Puişor – mai puternic de un miriad de ori şi ca Fiul Omului – va ieşi din ea dupa eclozarea-i deplină.
• E o mare confuzie să se credă că omenirea, ca principală forţă creatoare actuală, va evolua în etern sau în orice caz “milioane de ani”. Io cred, din contra, că evoluţia omului s-a oprit, iar din el începe să se iţească deja o altă entitate, a cărei verigă de legatură cu omul actual e computerul, omenirea rămânând până la urmă  – în istoria Biosferei – ca un stadiu evolutiv distinct al Planetei-Ou, precum treptele evolutive anterioare: bestiile, insectele, plantele, microorganismele etc. Chiar dacă nu va fi decât o maşină, n-aşa?, entitatea succesoare a omului va avea o inteligenţă şi-o simţire muult superioare acestuia şi va evolua şi ea cat îi va fi secvenţa creatoare, după care va face loc altui Puişor al Planetei-Ou,  până la epuizarea tuturor resurselor sale vitale. După aia, vom mai vedea noi ce va mai fi, n-aşa?, până la Omega… oops.
• Si încă ceva. E lucru stabilit că niciuna dintre treptele evolutive anterioare omului (din Biosfereă) nu comunică direct una cu alta, ci numai prin intermediul Ecosistemului, care e musai să rămână stabil, oricâte prefaceri evolutive ar avea loc în el. De regulă, treapta ultissimă a lanţului trofic o consumă, la propriu, aloo, pe cea anterioară, în anumite limite, impuse de echilibrul sistemic, vezi bine : oamenii consumă animalele, care consumă plantele, care consumă microorganismele şi mineralele etc. Şi deci ce anume ne face să sperăm că specia noastră va avea un alt tratament de la specia superioară, ce va urma ? De ce suntem atât de convinşi că ne vom înţelege cu ea, cu specia ce va urma, altcumva de cum se înţeleg – de-un paregzamplu – animăluţele de companie cu noi ? That is the questia.
• După părerea mea, codul genetic, recte genomul uman, este forma actuală, cea mai avansata, a duhului, a softului care şi-a început evoluţia regerenativă odată cu explozia sau încolţirea (germinarea) originară a Universului şi care duh se va actualiza, se va dezvolta şi se va autoperfectiona şi de acum încolo, pe masură ce unda germinativă a realităţii va descoperi noi falii din Virtualitate. Astfel,  la ora H, stadiul Omega, Softul Originar, Sămânţa sau codul genetic al Fiinţei va redeveni ce-a fost şi mai mult decât atât, iar Bulboana Primară ce va înghiţi atunci, din nou, întreaga realitate, va hăpăi odată cu asta şi Samanţa de Viaţă ce se va fi refăcut integral între timp (şi a cărei alcatuire mirabilă noi, ăştia de-acum, nu ne-o putem închipui, nici în visele noastre cele mai mirobolante, evident) şi care, după toate probabilităţile, va determina o noua re-încolţire a Atomului din capătu unghiului, într-un nou ciclu de Viaţă. Chiar şi forma ascendento-spiralată a bi-lanţului de aminoacizi în care e încastrat secretul vieţii sau Genomu' lu' Dzeu sugerează, cumva, sensul şi figura evoluţiei creatoare.  Cum am scris în Planeta-Ou, cântul V : “…noul-născut nu e deloc nou-făcut, nu-i apărut din spuma mării sau din natalu aşternut, ci e tot atât de bătrân ca şi lumea, din care fu plămădit pe baza genomului meşteşugit în ere cozmice de cioplit, ciobit, reglat şi făurit, pruncul irumpând în lumea d-acilea nu din nemica sau doar din mămica-i cu burtica plină (unde de altfel i se poate urmări live filogeneza deplină), el urcând voiniceşte hăt din secunda hyperlină, de fapt, a big-bangului d’anta’, fiind teleportat în locul şi-n timpul de la naşterea sa prin gaura de vierme deschisă brusc în maika sa, după care-şi începe secvenţa actuală, încărcându-şi memoria cu viaţa-i strict personală, iar înainte ca secvenţa asta să se fi finit, omul nostru fie că s-a şi înmulţit, croindu-şi “carne din carnea sa”, asigurându-se astfel pentru posteritatea ce va urma, fie va crea altceva care va augmenta specia or cultura umană cumva, dar asta e deja altă poveste, voila…“

Ca să concluzionez, Planeta-Ou este un stadiu cu totul nou al Kosmosului Germinativ în evoluţia-i creatoare, e fructul or produsul  miliardelor de ani ce-au trecut de la Big-Bangul care a generat realitatea înconjurătoare, fierbând-o şi prefăcând-o succesiv în gigantice furnale, stadiu în care fenomenul uman – cum l-a numit un gânditor mai an – nu e scopul final al Biosferei ce-a apărut la un moment dat lângă Soarele-i minunat, ci e doar forma actualizată a Softului ce-a plecat din Tatăl ca un nor de particule ultrasimplificat, când Atomul Primar a explodat, după care s-a hypersofisticat prin fierberile din căldările imensului hău pe care stă suspendat, hic et nunc, Pământul Său, şi regăsibil ca un cod genetic în fiecare celulă din corpul şi nu doar din ovuleţul tău sau al meu, cod sau genom pe baza căruia, din supa minerală şi organică aflată din belşug pe Pământ, se croiesc vieţuitoare dotate cu văz, auz, miros, gust, pipăit, iar în plus – faţă de vieţuitoarele de rând – cu gând, prin care Fiinţa ce adastă în acest eon deocamdată destul de plăpând îşi trăieşte timpul prezent din Sinele-i zis Sfânt şi-n acelaşi timp se dezvoltă ca puişorul în ou, într-un chip – repet – cu totul şi cu totul nou, deci altcumva decât o făcuse în stadiu-i mineralo-nativ, generând viitorul conform aceluiaşi proiect germinativ din Secunda Hyprelină, însă decopertând Virtualitatea cu-o altfel de lumină, mai precis cu lumina minţii, care n-a mai existat în Kosmosul trecut or ruinat, şi care eon se va dezvolta de-aici încolo din ce în ce mai sofisticat & accelerat, crescând într-o progresie egală cu viteza acestei altfel de lumini la patratul tot mai încurbat, astfel că-n momentul când întreaga Planetă-Ou, aloou, iar nu doar coaja-i biosferică în care s-a îmbrăcat, va fi eclozat într-un finis coronat local şi parţial, Kosmosul integral se va fi deplasat spaţio-temporal spre stadiu-i Omega predestinat tot atât de mult pe cât a făcut-o în toată epoca de altădat’, de când Atomu’ Primitiv a big-bangat.

++++++++++++++++++++++

Text original & comments : aici.