Contrarevolutia in direct

Dacă “revoluţia” din decembrie 89 (prima “revoluţie” din istorie care a adus la putere oamenii aceleiaşi caste sociale,  activiştii şi securiştii, ăia de rangul doi, ca la noi la nimerea, păi cum drea) s-a putut numi “Revoluţia în Direct”, întrucât scenariul ei a fost jucat în faţa a milioane de  telespectatori din toată lumea, nu doar din Românica, la “Televiziunea Română Liberă” (cum a fost botezat Tunul Catodic cu care scenariştii din decembrie au bombardat subliminalele telespectatorilor, manipulându-le conştiinţele ca la Teatrul de Păpuşi), actuala instigare în direct la răzmeriţă pe care o fac staţiile tv ale mogulilor poate fi numită contrarevoluţia în direct ?

Iată ce spuneam despre rolul tembeliziunii în “revoluţia în direct” (care desigur că n-a fost decât o falsă revoluţie). E vorba de un fragment dintr-un articol publicat în “Contrapunct” exact acum 19 anişori şi intitulat “Tunul Catodic“:

Cel ce înţelese perfect rolu’ copleşitor al Televiziunii în recucerirea Estului Pustiit fu chiar Maestrul de mai sus, spânul nostru cel de tot basmul, AS-ul aşilor. Când Revoluţia de Catifea acoperi cu faldurile-i languroase Hradul şi Muntele Vitoşa, iar cu pulpana-i spulberă elegant ditamai Zidul Berlinului, când, apoi, valu Revoltei de pe Bega veni spre ecluza Ciurel ca un Amazon turbat, ameninţând să înnece nu doar butaforicul splai „Victoria Socialismului”, dar şi Prospectul Nevski de mai încolo (după principiul vaselor comunicante ), invizibilu’ se dete de trei ori peste cap şi se prefăcu în Făt-Frumos, iar pe urmă, aplicând faimoasa tactică a voinikului din poveste, care după cum ştim arunca în faţa Urgiei piepteni, gresii şi altele, ce preschimbându-se în referentul lor deturnau la ţanc Marea Fugăreală (egzecutată contra sa de Scorpie), ce se gândi el? Ia să arunc în faţa viiturii ăsteia TELEVIZORUL, să vedem ce-o să fie ! Şi adevărat l-a plasat (începând cu 21!) la Palat şi-am aflat: că Piaţa cu pricina se numeşte de atunci, fireşte, a Revoluţiei ! Iar Spânul domneşte, vezi bine, de-acum, în ţara lu Verde-împărat, fiind deja pe cale de a se însura şi cu a doua zisă-verişoară, după ce primise împărăţia lu unchiu-său plus 30% din acţiunile tronului vecinului Roş-împărat (care până la urmă îi va lăsa totul, moşul neavând copii !), asta în timp ce oasele bietului veritabil Făt-Mumos, transformate în mape îngălbenite pe jumătate şi ştampilate drept în noadă cu parafa SRI-ului, putrezesc pentru următorii 90 de ani în fontana de la Berevoieşti… (Contrapunct, mai 1991).

Acum nu e la fel…? În timp ce partida aflată la putere se câcâie să redea Televiziunea Publică poporului român (numind acolo un om dedicat adevărului public, iar nu unui adevăr strict partinic ori mafiot, şi înlăturându-l pe ipochimenul impostat de partida adversă, care nu are alte merite decât că e un adversar făţiş al preşedintelui şi al guvernului susţinut de acesta), cele 3 sau patru staţii de emisie ale mogulilor (printre cele mai populare posturi tv din mass-media loco) emit la turaţie maximă, prezentând activitatea guvernului în culorile cele mai mizerabile, manipulând la greu, intoxicând, dezinformând, exagerând şi trunchiind, ceea ce în situaţia de criză profundă şi de histerie în care ne aflăm e echivalentul unei scântei într-un mediu hypersaturat cu vapori de kerosen, nici măcar de benzină, aloo… Doar întâmplarea că populaţia astfel încinsă nu are lideri cât de cât credibili a făcut ca în Românica să nu isbucnească până acum revolte antistatale, care să degenereze rapid în cine ştie ce altceva, dar dacă tembeliziunile mogulice o vor ţine tot aşa, iar situaţia socială se va agrava, pe măsura înăspririi situaţiei economice sau a accelerării reformei, nimeni nu poate garanta nimic…

O să mi se ricaneze că ista e rolul presei libere, mey : să critice puterea, chiar dacă exagerează uneori, fiindcă pe cel puternic nu trebuie subt niciun chip  să-l slăbeşti din privirile vigilente, căci imediat îşi va da în petic, iar în ultimă instanţă se va tyraniza, ca să zic aşa. O ştia şi o spunea Goethe însuşi : “Ceea ce apare în ziare din partea monarhilor nu face impresie bună, căci puterea trebuie să acţioneze, nu să vorbească. Ceea ce afirmă liberalii se poate însă oricând citi ; căci cel strivit de putere, neputând acţiona, vrea măcar să se exprime prin cuvânt. Lăsaţi-i să cânte, numai să plătească! spunea Mazarin când i se puneau în faţă cântecele satirice privind noile biruri”. O ştiau, de altfel, chiar vechii tirani romani (de la Roma, aloo…), care au tolerat  chiar şi ei (în vremurile tulburi ale Antichităţii, când “libertăţile şi drepturile omului” zăceau încă adânc încrustate în granitul Virtualităţii) libertatea lui decembrie (cei ce nu cunosc despre ce-i vorba să caute după expresia “Age, libertate Decembri utere!“), de-un pargzamplu, însă io vă spun că a extinde tot anul, tot timpul, acest soi de libertate anarhică, mai ales în condiţii de profundă instabilitate politică, socială şi economică, înseamnă, practic, a te juca cu focul într-o benzinărie nici măcar minimal protejată. Şi aşa şeful statului sau guvernul care ar cam vrea să demareze o reformă colosal de grea şi de dureroasă, de a cărei implementare urgentissimă depinde însuşi viitorul României (ca stat şi ca naţiune în concertul ţărilor euroatlantice iar nu euroasiatice), chiar şi aşa, zic,  aceste nefericite personaje nu se pot bucura de prea multă simpatie, păi cum dreq, în ochii boborului amator de când se ştie de panem et circenses, darmite dacă vii tu, senatorul, deputatul, actorul, scriitorul, sportivul sau analistul popular, la tembeliziunea mogulului – unde se dau cele mai mumoase telenovele, cele mai gustoase showuri, cele mai aventuroase filme şi cele mai mişto meciuri, adicătelea se asigură circul, a nu se uita – şi mi-i beşteleşti în fel şi chip pe Bă-secu şi pe Boccitu său, de nu şi-ar mai arunca nimeni nici mucii pe ei, necum să-i mai respecte or asculte, iar pe urmă tot tu le ceri să asigure ordine-n ţară, grâu la vară, pace la hotară.

Vina pentru disoluţia autorităţii publice într-un hal fără de hal nu este însă în primul rând a mogulului (care a spus din start – cu cinismul atroce ce-l caracterizează – că datoria sa de om de afaceri lipsit de scrupule şi de false pudori e să fenteze statul, ca şi pe toată lumea, angajându-şi în acest scop prepuşii cei mai competenţi, cei mai dăştepţi, cei mai cinici, pe care doar el îşi permite să-i plătească regeşte, desigur, iar statul e dator să-l prindă cu mâţa-n sac, dacă poate…), ci aiastă vină e în primul rând a statului însuşi, care nu ştie cum să se apere - în limita civilizației europene, desigur - contra disprețuitorilor săi, deşi are coduri penale şi civile la îndemână şi mii şi mii de slujbaşi plătiţi chiar în acest scop, cu bani grei şi cu privilegii de lei paralei. Dar vorba aia: apără-mă, Doamne, de pretini, căci de duşmani mă apăr io…

Nota Bene: ca de obicei, desemnele maestrului Devis Grebu – pe care nişte egzperţi în nu ştiu ce le confundau cu nişte caricaturi, o, sancta simplicitas… – ne spun prin imagine mult mai multe decât se pot spune în cuvinte. 

++++++++
Text original & comments: aici.