De pe ici-colo

Remember Repet ce i-am spus lui Patapievici într-un comment la editorialu-i evezist: In primul rând, ar trebui să-i cunoaștem pe toți informatorii ăștia, iar dta, dle Patapievici, știi mai bine decât noi că acest lucru nu va fi niciodată posibil în actualul sistem (cel cu originea în ‘revolutia’ de la anul I, a Tovilor și Baietilor din linia doi).Căci dacă printr-o minune s-ar înlătura giulgiul pe care scrie ‘dosar clasificat’ și s-ar vedea cine e pitit acolo, precum mortu-n păpușoi, am constata uluiți, alde noi, nu d’alde voi (care v-ați tot învârtit printre reînnoiții băiețoi), că informatorii Secu, chiar dacă n-au fost penali sau n-au făcut poliție politică, au constituit massa critică prin care Tovii si Baietii din Lagărul mare, transgresând Iepoca delațiunilor infernale și-a creării ‘omului nou’, de Moscova sau Bucale, s-au transformat în Omul de Rahat din vremurile actuale, căruia domnia ta nu-i poți găsi – e.g.! – o mai bună întrebuințare decât scoțându-l in hiigenica Germanie, la patriotică înaintare… (03.08.08, Evenimentul zilei)

Ok, Sarko “Aleksandr Soljeniţîn a fost cel care a deschis ochii lumii asupra realităţii sistemului sovietic, conferind experienţei sale o valoare universală” (Sarkozi) Ce poţi să spui mai mult ? Dacă l-aş fi putut ceti în ruseşte, m-aş fi pronunţat şi asupra artei scriitorului, aşa însă mă rezum la a spune ceea ce ştie toată lumea: şi anume, că Soljeniţîn e un simbol al luptei anticomuniste, un descriptor al Lagărului colectivist dinlăuntrul său…►Din păcate, delirul târziu al scriitorului despre rolul milenar al Maicii Rusii pravoslavnice ş.cl. mi-a lăsat un gust amar. Însă, având în vedere momentul, mă opresc aici cu critica și zic: ► …”Păi dacă dintr-un om nu rămâne în urma sa, spre a da mărturie c-a existat cândva, după ce şi veşnica pomenire a mea sau a ta despre homu’ cu pricina va dispărea, n-aşa?, decât numai ceea ce defunctu’ va fi înfăptuit cândva sub speciae aeternitatis, şi nimic altceva, aloo…, înseamnă că omu’ nost’, fie el regele-soare ori burghezul cutare, papa de la Roma sau popa din Trivale, e totuna cu faptele sale cardinale, n-aşa?, aşa cum scrie şi-n Cărţile imortale, unde se vbeste despre judecata de apoi a faptelor oricărui didiloi… Viaţa ta nefiind, de fapt, a ta, ci a Aceluia ce trăieşte local & temporar şi moare – cică – în făptura-ţi mitiutică, însă-n realitate doar spre a re-nvia prin next generation ce mereu şi mereu va urma, înseamnă că doar faptele din timpul vieţii tale, pe care tu ai fost liber să le faci or ba, sunt aporturi strict personale, n-aşa? la conturarea fiinţei trăitoare între Alfa şi Omega…“ (Cotidianul, august 2008)

Politicianul TRU. ITM-eule, când ai dreptate, ai ! Tru a gresit cumplit, shiiit, când a intrat în politică, pentru care el nu e mai deloc nemerit. Tezist, stilist, vizionarist, idealist și, de aceea, cam radical și de fapt cam extremist, el era muult mai potrivit să scrie editoriale ca robust edecar pedalist si să întrețină astfel focul continuu la mitul traianist, în rândurile talibanilor portocalii și-ale intelighentiei cilibii, ca să nu zic fistichii, iar gararea sa pe bănciile politicii, fie ele și alea mai lustruite, ale Ioropii, îl va proiecta curând în uitare și-n rugină ruinătoare, fiindcă Tru – asta e situația, frățioare – nu prea are date personale spre a se adapta la birocrația meschină și-n orice caz de futilă  rutină, la cinicile negocieri de după cortină și la alte chestiuțe de-astea unde ți se cere talent de prinț de benevent, iar nu de editorialist cu beletristic ghivent. El nu e barem orator sau retor cât de cât priceput, maestru de sedințe cenușii, cap de comitete or comții, limbut or gargaragiu înnascut, precum severin cel crescut subt al activiștilor scut și va fi tratat de fițoșii funcționari cu mânecuțe gucci, ce se cred încă în era cadrilului și perucii, precum cucii metafizici de la plătărăști, pe care îi aplauzi fiindcă-i compătimești  și hom cica civilizat te numești, dar n-ai vrea să-i vezi în haine lumești, ci-n mumoase costume de forță, pe masura avatarurilor lor angerești. Una preste alta, în loc să stea naiba în banca sa și să deschida sârba pedalisto-populara pe-a vântului încă vizibila scenă editorială, profitand de faptul că, de jenă, de colegială sfială, din securizată socoteală, de frica viitorului sau din cine știe ce alt motiv pe care io, un simplu poesel diliu, n-am de unde să-l știu, cațavenci încă îl păstrau aci ca pe herou’ frontului portocaliu – n-am zis mortu viu, aloo… -, Tru s-a lăsat dus ca iaka la oraca, in schimbu unui porcoi de ieurei cica grei, ce maine-poimaine se vor duce pe apa sambetei, si de unde ex-editorialistu cu peana-i maiastră sadea nu va mai phootea ajuta (în caz că nu-l va prelua Ziua… ) nici țerișoara și nici pe idolu său și-al încă multora cu mai nemic, fiindcă lista aia o va trage nainte mai degraba fata pe post de praslea cel mic – caci, orice s-ar zice, e odrasla l-al său tătic -, decât un orator cam zbughit și cam peltic, care nu-i totuna c-un editorialist birlik, aloo… (09.03.09, Cotidianul)

++++++++
Vezi si aici.