Va fi maine sfarsitu’ lumii, or not to be…?

Pe Net, prin hyperspatziile savanţilor speriaţi de bombe, hiistericuţilor, neurastenicilor, triştilor, habotnicilor, conspiraţioniştilor, ahtiaţilor după mistere, ufologilor, milenariştilor, senzaţionaliştilor or pur şi simplu ale zmecherosilor bloggeri,  advertiseri or ofiţiri ai serviciilor speciale de manipulare şi diversiune, ce vor să-şi atragă acolo mulţimea celor mai sus enumeraţi or a curioşilor gură-cască,  în scop pecuniar, comercial or ca să deturneze atenţia pollimii de la problemele politice stressante şi s-o trimită urgent la jugul serviciului diurn (singura treabă la care e bun  omul statistic), s-a gonflat de la un timp fantoşa zvonului cum că, mâine, 15 martie 2011 trecute fix,  va veni sfârşitu’ lumii, odată cu alinierea unei pitice roşii numită Nibiru (hai că nu e de râs, astfel de piticanii există cu duiumu’ în Univers şi sunt inimaginabil de periculoase, ale dreaq… ) cu alte planete or pietroaie din sistemul nostru solar, iar gravitaţia reunită a acestor ştime infernale va apăsa într-un hal fără de hal asupra bietei planete albastre pe care am trăit până acum ca-n raiu’ primordial, care brusc va începe să se cutremure fatal, dacă nu cumva chiar se va rupe-n doo or nouă sute nouăzeci şi nouă, aşa cum s-a mai întâmplat cu-o altă planetă în trecutul cosmic destul de apropiat – deşi la scara noastră f.îndepărtat -, apocalipsă din care a rezultat centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter, de unde ne mai cade-n cap din când în când câte un pietroi cât un stadion balşoi sau cât un coi, dupa caz, naz şi praz, cu condiţia să răzbată prin atmosfera terestră de gaz, care este – până una alta – pazarnicu nostru de baz.

Ei bine, dacă acest bobor înfricoşat de apocalipsa now ar cunoaşte teoria or poesia Planetei-Ou ar şti – şi s-ar linişti  dreakului – că mai degrabă ar pieri tot Universu' ista firoscos decât să dispară Ou-i cel mai gingaş, mai sofisticat şi mai mumos, ale cărui template or softuri de concepţie, facere, creştere, moarte şi-nviere minunate sunt scrise în Cartea Vieţii de la începuturile toate, aloo…

Că terra noastră nu e nicidecum o oarecare piatră ponce or proastă şi că-ntâmplarea ori scrisa, n-aşa? i-a rezervat rolu primadonnei sortite să-ncepă cântarea cântărilor (pars secunda, aloo…) într-o operă hypervastă, se poate vedea chiar şi cu ochiu liber, mey, privind în împrejurimile dumneaei… Astfel, oriunde pe cer te-ai uita şi chiar dacă prin okeanu Hubble te-ai holba, nu vei zări decât aceleaşi corpuri cereşti care oricât de galbine, de aurii ori de strălucitoare ar fi, rămân în fond tot nişte pietroaie sau balegi de plasmă mai mult sau mai puţin căcănii, nedeosebindu-se unele de altele decât prin lucşii lămpii, cum ar veni, iar dacă te gândeşti şi la cât sunt de pustii, de reci, iar unele îngheţate pe veci, sau din contră, pârjolite şi seci ori infernal de periculoase şi de fierbinţi, precum sorii cu dinţi, care te-ar volatiliza ca pe-o surcea în caz că nu te-ai afla la o depărtare ce-i face cât de cât cuminţi, atunci realizăm ce henormă tristeţe sau decreptitudine, în definitiv, helas, ascund în clipitorii parseci drăgălaşele luminiţe de pe-ale nebuloaselor crengi… Or, din contra, planeţica pe care vieţişoara-ţi de molcom terran, de tihnit cetăţean, de momârlan sau de planturos bogătan, de poet indolent sau de tyran demento-clement îţi petreci, e-atât de deosebită de suratele-i fierte sau refrigerate pe veci – începând de la horbota de culori sidefii, albăstrii, azurii, vineţii, mierii, portocalii ale aurorei, până la apele de-un albastru imperial ale oceanului planetar şi la verdele crud, viu sau cald al pădurii de argint & smarald… -, încât orb să fii, surd să fii, fără nas, fără piele şi fără limbă să fii, şi mai ales fără minte să fii, ca să nu-nţelegi că ai de a face cu minunea minunilor lumii întregi, mey copii… (Planeta Ou)

Altfel, ca simplu poesel, cum ar venea, mi-am imaginat şi io candva – pe când eram, la rându-mi, f. înfricoşat de boambele unui libido teribil de lipicios şi de-ngroşat şi, biensur, insuficiat revărsat din calele kosmice ale unei animioare înflăcărate, de tânăr băiat & poet adevărat… oops – sosirea Stelei Pelin sau a lui Nibiru din nadiru-i pur, cu magnetizmu-i năpraznic, de jur-împrejur :

Dar iată cum va fi fost fiind (dacă pot, dacă mi se permite s-o spun!) într-o noapte… Eu am obiceiu să rememorez icoane vechi şi nouă înainte de somn şi se făcea că am dat fuga în odaia de sus să consult cartea… Ea stătea fix în vitrină la loc de frunte iradiind o lumină ipnotică. Am atins-o c-un suspin de plăcere şi sfială, am deschis-o, şi ce-am văzut?! Nişte micuţi de un galben binemirositor licăreau înăuntru cărţii feeric… ! Şi această massă voioasă începu deodată să se ţuguiască, să se alungească, şi lucrurile din jurul meu începură să migreze şi ele spre ieşire, şi eu însumi m-am simţit atras de o forţă nevăzută, parcă absorbit de un curent puternic de aer, din ce în ce mai avan ! Şi am înţeles: era Magnetizmu’ dinspre steaua pelin (despre care auzisem) ! ■ Ah, cice, am izbucnit, iar m-ai minţit?! Şi m-am smuls, m-am opintit, m-am ridicat împotriva a ceea ce mă pierdea, m-am îndreptat spre cicerone cu gândul să-i rup gura, să-i zbor leafa, să distrug infamu’…! Însă afară, vai, totul se zguduia, se încăleca, era un vuet formidabil, o beznă roşiatică şfichiuind, mitraliind oraşu’, şi oameni, şi animale, şi copaci, şi case, smulşi şi absorbiţi năprasnic în sus… ! Şi însuşi capu’ lu’ cicerone trecu fulgerător prin faţa mea, holbat de groază, cu ideile strânse ciorchine în juru-i, acestea ţipând şi urlând, izbindu-se în ţeasta decapitatului, rugându-se să fie lăsate înăuntru ! Şi dacă setea de răzbunare mă ţinuse până atunci pe pământ, de-acu’ nu mai aveam de ce să mă ţiu, s-a isprăvit ! am răcnit, şi îndată am văzut un pachet de lumini, un balot de raze călcând greoi asfaltul şi venind drept spre mine…! Cu bucuroasă spaimă, m-am târât şi eu într-acolo şi întinzând mâna şi tremurând am bâiguit: puternicule, oricine ai fi, lasă-mă Doamne al meu să mă ţiu şi eu de bocancu’ tău… ! Dar abia i-am vorbit şi-am văzut cum se înmoaie, se topeşte, se-nroşeşte, se îngălbeneşte, se face strălucitor, verzui, fumegător şi… (Consilierul cicerone)

++++++++

Text original & comments : aici.