Brandu' seculului

Nu e deloc ușor să rămâi lucid în condițiile histeriei inconștiente (în sens freudian, vezi bine) induse de valențele hypermitizante ale unui brand susținut cu uriașe resurse financiare și intelectuale, cum este - de-acuma - brandul Cărtă. Să zicem că până la urmă ierou' nost' va și lua mălaiu' cel mare, Nobelu' ista, cu sprijinu' băieților Ro și-al aliaților lor din roza vânturilor nordatlantice, din te miri ce motive tactice-politice, aloo, însă chestia e : cât rămâne, bre, din realul, iar nu mitizatul Cărtă, la o judecată aspră, însă dreaptă ?

Stim ce sunt snobii: tipii care consumă un bun - în speță, un auctor - nu pentru că le-ar plăcea în mod deosebit, ci pur și simplu fiindcă e la modă, snobilimea simțindu-se atrasă irezistibil de aura de marketing a celebrității, precum pilitura de fier de potcoava magnetului din laborator. Insă nu cantitatea / calitatea snobilor consumatori face măsura valorii unui bun, fie el material or spiritual, firește, ci rezistența în timp a acelui bun; or, dacă ne uităm în urmă, la op-urile lui Cărtă ista, vedem că ele nu prea rezistă la presiunea timpului, helas, cele mai multe având un aer în mod cert defazat, fiind clar c-au fost supuse, la vremea lor, unui canon ierarhizator ce se va fi dovedit a fi, retroactiv, eronat ori hipertrofiat, ieroul canonizat fiind de-acum evident fanat, ca orișice brand umplut cu advertising strict localizat și deci, sub speciae aeternitatis, corupt, falsificat, denaturat.

Pe lângă rezistența la timp, testul valorii unei opere artistice este dat de originalitatea sa extremă, - Croce dixit. E oare Cărtă al nostrum strict original, are un stil unic, în sensul în care orice creator unic are ? Sorry, însă mie unuia îmi pare că omu' n-are stil chiar deloc, aloo, articolele sale din securizatele jurnale - de-un paregzamplu - seamănă cu ale orișicărui sciitoraș dâmbovițan de subt soare, fiind standardizate ca niște mioare dintr-o turmă înghesuită la răcoare, iar cât privește opera-i beletristică, n-așa? să nu uităm că ierou' nost' a debutat într-un imens scandal, fiind acuzat de Cezar Ivanescu de plagiat (Cărtă copiase pur și simplu poesia unui confrate străinez, prezentând-o ca pe propria-i op, fără să facă nici o referire la auctorul subtilizat), după care a scris "Levantul", nu altceva decat o parodie (și de fapt: pastișă, fie ea și savantă, aloo) săltăreață a stilurilor poeților Ro, chit că după unii un intertext postmodern mișto, pe urmă i-a luat la ciugulit pe cam toți coledzii de la Cenaclul de Luni, căci doar Cărtă era un fel de june Emino-shogun, n-așa? și-avea voie, ba chiar datoria, după părerea unora, să-l ușureze de niște rime pe colegu-i Bodnărăscu mai batârn, apoi a-nceput să transcrie pur și simplu, ca fiind cică o viziune de-a sa - fanii neștiutori căzând în șezut în fața imaginației debordante a idolului lor, n-asa ? - background-urile unor games-uri din cyberspatz, fumate, de altfel, până și de gameorii-copii, spre a se cantona în opera-i magna et ultima, cum ar veni, la paradigmele textuale ale fantasticului sud-american, pe considerentul, probabil, că ista a fost înNobilat de atâtea ori și reprezintă - la scara lui Bulă, cum se vede - Kalu' Bălan cu șaua-i verde. F. original, n-așa ? :) Exact ca dăștepții ăia care, văzând că varianta X a ieșit câștigătoare la toto-loto în săptămâna cutare, săptămâna avitoare o vor juca și ei, fiind aproape siguri că vor da lovitura vieții lor, mey, hey.

Omu', de altfel, în ciuda ostentativei etici neconfruntaționale, cică, e de un egoizm de viperiță mitiutică:) Mi-aduc aminte cum prin 78-79, N.Manolescu, după ce lansase deja printr-o faimoasă pagină din România literară "Cenaclul de luni", s-a gândit să facă și step 2, prezentând proaspătul cerc literar la tembeliziunea locală Bucale (deci pe programul 2 al TVR naționale), însă când echipa tv a dat să filmeze o ședință lunedistă în acțiune, N.M. ne-a exclus intempestiv, din formația clasică a Cenaclului de luni, pe mine și pe Cărtă - deși până atunci dăduse toate semnele că ne-ar simpatiza într-un mod mai aparte -, vrând probabil să ne prezerve pentru mai târziu, ca pe niste surprize mai ciurprinzătoare, n-așa?, ale lu domnia sa, însă Cărtă, departe de a înțelege chestia cu trestia, s-a bosumflat ca un puștiulică sadea. O altă întâmplare revelatoare a caracterului neconfruntationalului lu pește prăjit, despre care pot iacătă să depun personal mărturie, shiit, mi-a povestit-o my friend T.T.Coșovei, care mi-a spus odată că M.Cărtărescu i-ar fi reproșat textual, după ce Traian a scris unul dintre rarissimile articole din lumea de hârtie despre subsemnatul (art. pe care îl puteți ceti aici, cu legenda-i fistichie), cum că: "De ce ai scris, mă, despre securistu' ăla de Padina?", olelie-lie... :shock: Vasăzică, auctorul "Apelului către Europa" și-al samizdatului "NU!" era, în mintea și la gura "neconfruntațională" a istuia "un securist", n-așa? și chiar în momentele când procreia acele documente unice ale Rezistenței Ro, aloo, pe când prichindelu' pizmaș, carele singurel a recunoscut că la etatea-i de 29 de ani, vârsta la care io redactasem și amorsasem "Apelul către Europa", avea mintea unui copchil de 12-13 primăveri, păi atuncea el, Cărtărel, ce dreq mai era, mey dacă nu un simplu păpușel? :lol: ; iar la "revoluția eliberatoare", care pe preferitu' distinșilor cu patalamale l-a prins la etatea înspăimântătoare de 33 anișori (vârsta la care a murit sans-culott-ul Iisus Christos, vba cuiva), Cărtă s-a arătat și mai haios procineva, scriind negru pe alb că el are încredere deplină în mutrele radiind bunătate divină, aloo, ale tandemului kaghebist Petrică & Lupu fesenist, arcades ambo, nu insist. Ori, mai încoace, l-ați văzut voi cumva pe Cărtă ist suflând o singură vorbuliță, măcar, aloo, despre Dorin Tudoran, despre Luca Pițu, despre Goma - cu toate păcatele sale, căci cine n-are, n-așa ? -, colegi scriitori eminenți și-n plus pe deplin conștienți de Răul Ro și deci măreți dizidenți, aloo, încă de pe vremea când Cărtă nici n-aflase dacă e f'un decor din Nada Florilor sau Piața Endependenți, unul dintre belferașii / scriitorașii decenți, însă iepocal companion la cinele sardanapalice ale activiștilor demenți, sau un poezel cu oarece menți ; ori, baremi,  să fi pomenit, naiba, în 3-4 quadrați și despre alți confrați de-ai săi mai puțin publicitați, fiindcă n-au mâncat, cand erau proaspăt fătați, rahați turcești parfumați și care să-i si pericliteze cât de cât (iar nu ca espopicul lu escu, gâdilat pe burtică de nenea cărturărescu) statua-i de băftos secretos, amenițand c-o vor lua de gât într-un proxim viitor luminos și-o vor da mumușel gios, a ?

Hai pa

Vezi si: Orbitor, aripa fara obraz...