Prin hyperspatz, de vorba cu prichindei & zboghicei

• Zboghicel, nenea avepel l-a cetit pe nen-tu cărtărel încă de pe când mătăputză erai un zbughy încremenit în proiectu' despre care ne-a vbit nenea filosofu gabriel, reshpektive nu existai – probabil – defel… ; iar ca să pricepi și mai ca drea’ cam cum devine chestia cu trestia, află că întâmplarea asta se petrecea pe vremea când nen-tu cărtărel – de data asta, el – îmi sorbea din ochi “despre hipnotizori” și “poemul de oțel”,  la Cenaclul de luni imortel, pe când tu nu figurai nici în caracuda de papă-lapte or baremi junci juni, darmite printre creatorii avantgardisti & alumni ai acelei protocronice lumi, iar mai târziu, când fuseși tontuși procreiat și-ajunseși nu doar să-l buchisești pe poieselu-ți multlăudat, dar și să te tragi de șireturi pe net & nat cu colegu-i minunat, te făcuși – scuzzi egzpresia – de ușurel cct, scriind “miram-aș” ca un grămătic mai puțin alfabetizat (asta ca să nu zic agramat și să mă acuze dom Teo de viol pe blat… ) Si deci ce dreq oi fi phootut mătăputză să-nțelegi din colegu-mi hermetic ca un emin la patrat… ? Darmite din avp, un cărtărel la patratu încurbat, ce-oi înțelege mătăputză, zboghicel supalat… ? (theo blog, iunie 2007)

• E tocmai pe dos, dle Buşcule. Genitorii & actorii clasei politice cu iz activisto-securisto-kkcios, pe care dta îi plângi întrucât cică nu s-ar fi alimentat suficient per os, din contra, au avut un prea mare os de ros, pe vremea socializmului ştiinţific şi cică victorios şi-a tranziţiei spre evu’  felixito-vântos, iar din această cauză şi pentru că erau preocupaţi exclusiv de cooru’ & burdihanu’ gălăgios, şi nicidecum de destinu' boborului ro virtual – ce să mai vbim de soarta boborului de gios, real & numeros, care-şi merită tont timpu conducătorii, aloo, ba chiar într-un mod vârtos -, au ajuns să confunde aurora “fascinantei şi eternei Românii” cu sclipiciurile steluţelor lor kknii & faldurile vulgatei roşii, non-cilibii, cu neamurile lor proaste, meschine, avare, nesimţite şi dilii, în genere cu tot ce se numeşte contingental şi trecător în viaţa rumânului de zi cu zi. Nimic nobil, înălţător, original or heroic în viaţa & moartea acestor suflete seriale, populare, caţavenci & pustii, după cum bine ştii… (Cotidianul, mai 2008)

• Nu e meritu lui Băse faptul ca el a văzut la Cioro ceea ce amicii dilematici, care-l cunoșteau pe intelighentu' lu pesce cică mai îndeaproape, firește, zic că n-au văzut, n-au auzit. O destul de lungă experiență cu acest soi, mi-a arătat că-n genere scriitorii nu prea se pricep la oameni, nici măcar la ăia noi. Dl Manolescu, de-o pildă, e convins și acum că între scriitori găsești primele două-trei sute dintre rumânii cei mai deștepți ; or, în realitate, dacă sunt 20-30 e prea mult, te pomenesti. Unii confundă micul sau marele lor talent filologic cu intelighenția sau, și mai și, cu înțelepciunea, pe cand adevărul e că între scriitori, între oamenii de talent, în genere, găsești – proporțional – cei mai multi imbecili curați, încuiați rasați, vicioși versați, poltroni și alți ratați cu aere de învățați, de mesii ale boborului de ciobani ot carpati. Tot așa cum cei mai mulți belferi cred că sunt intelectuali fiindcă lucrează cu capu", n-așa? (pe când ei, din contra, tocmai că n-au nici în clin, nici în căcălin cu intelighenția, care înseamnă creație/ spirit de inovație, ingeniu, și nimic altceva), așa și cei mai mulți scriitorași de la Madam Candrea or din redacțiile revistuțelor de Bucale & provincia cred că dacă arată ca reacu, își înfășoară preste shale parpalacu, își lasă musteți de ulan ori își pun clopuri caraghioaze precum turnatoru' meu de mai an, sunt net superiori analfabetului scorniceștean, ce să mai vbim de mujicu" vissarionovici ivan,  de stupidu tufish american or de marinelu' cam mitocan, n-așa…? (aprilie 2008, pe undeva)

• Profanii cred că un ingeniu tre să fie genial în orice zi și-n orice ceas, în tot timpu care i-a mai rămas până cand daemonu’ creator din iel nu va mai avea nici nas, nici haz, nici glas. Tocmai datorită acestei prejudecăți de mediocri fooduli & flecari, oamenii mari – cu adevarat epocali, iar nu doar nește fantoșe umflate de-ai marketingului lăutari sau răsfățate prin foile de moftangii culturali – au trecut complectamente neobservați de-ai lor concetățeni sau contimporani, fiindcă ăștia și-au zis că dacă poetu', profetu' ori savantu' lu' dada maria or nea iosif al lu cutare merge și el, ca și ei, la ccstoare și are nevoie, ca și ei, de haine & mâncare, plus că de multe ori e ghebos, orb, surd, ciung, șchiop, bolnăvicios, umil or sărman, rușinos ca o fată mare, visător ca o copiliță cu ochi de cicoare ori speriat de boambe ca o mielușică de pe ponoare, păi asta nu-nsemneadză, bey, că nu e nici măcar ca lumea sau ca orișicare, ci din contra, că e un nefelixit din născare sau un sărăcan fără nici o onoare…? // Or, omu’ nu e ingeniu fiindcă așa l-a croit matca sa, Planeta Albastra & mămică-sa, gloria mundi sau pronia, ci doar din când în când, atunci când materia pare că se trezește în el cântând or plângând, după naz, caz și praz, și nu fiindcă așa a fost soarta istui boț de pământ aparent de pripas, ci eminamente din pricina liberului său arbitru sau a voinței de a fi altcumva decât un simplu muritor de ocaz or frecător în găoaz… // Părticica genială dintr-un omuleț-creator, care altfel e si el supus greșalii ori răpus de-o chestiuță nasoală or boală, frăticilor, e singura entitate cu adevarat nouă și propriu-zis artificială din kosmosu' cretor întreg, ce se extinde astfel, pas cu pas, dinspre alfa spre omeg ( http://www.youtube.com/watch?v=ipzR9bhei_o , 29-Mar-2008 10:46)

• CP-away – sigur că într-o cultură sau civilizaţie unde heroii or ingeniile creatoare se gustă – din joi în paşte – cum ar paşte iarba vaca, reşpektive pe de-a moaca, dar tocmai de-aceea crăpelniţa asta, într-o ţară ca a ta, deci nu-n America, bunăoară, fugi drea’, e tot atât de rară ca sarea de salină amară într-o Sahară. Căci în lumea aia civilizată, despre care îţi tot place să vbeşti ca o harmonică dezacordată, câteodată, care ştie să-şi cultive heroii şi clusterele creatoare, conştientă fiind că asta e averea lor a mai bogată, sponsorizându-i pe copchii iştia jucăuşi şi mai liberi, mey bădie, decât ar putea însuşi Freedom al nost’ vreodată să fie, plătindu-i (şi se pare că asta nu e o poantă) pur şi simplu doar ca să dea frâu liber imaginaţiei lor pe-a virtualităţii para-pantă (imaginaţie care pt oamenii obişnuiţi sau prea cuminţi pare de regulă cam frapantă, dacă nu deboşantă), dar ştiind, cei cu mintea ceva mai grea, că-n realitate doar din joaca or demenţa poeseilor or heroilor istora îşi găseşte lumea ta de burjui sadea “gaz” spre a se deplasa de la Alfa la Omega, şi viţăvercea, păi cum drea’. Aşa că fereşte-ţi punga, dar stai naiba-n banca ta, dacă nu pricepi cum devine chestia cu trestia sau cum se-nmulţesc ingeniile & premiile nobeleşti, când ai minte să ţi le creşti, iar nu – din contra – să le ignori ori să le prigoneşti ca pe cucii de Plătăreşti. În caz contrar, nu vei avea decât absolut întâmplător heroi sau poezoi – de-un paregzamplu – avepeşti într-o ţeara napoiată ca a ta şi a mea, helas, ce momentano pare să egziste doar spre a mânca, a bea, a se distra de viaţa sau moartea lu Elodia, a se-mbrăca second-hand sau – după naz caz şi praz – ca vedeta cea mai cea şi-n fine, a se kk, scuzzi expresia. Şi anume, vei avea norocu' chior de a te întâlni cu aşa-ceva doar o dată într-o viaţă numărată, atunci când graţie hazardului, iată, un mitocan, prepuelnic, insultator cit cuprinde, megaloman şi-n plus etern sărăcan ca mine se va întâlni, în acelaşi corp astral, cu vreo bucăţică rătăcită de har ; ceea ce nu se va phootea întâmpla niciodată, aloo, c-un deştept şi realist bişniţar, c-un cinic & jmecher avar or cu vreun alt star, şi nu pentru că n-ar putea să posede şi ăştia numitu’ har, ci fiindcă tu – să zicem -, născut scârţar, miliardar, berar, avar sau futil miştocar, te vei lepăda de un aşa dar ca de un post de portar la cooperativa munca în zadar, care nu-ţi procură nici un salar, nici baremi un interviu blogar la caţavencosu’ ziar, vreo invitaţie la f’un bal princiar din cartieru’ ferentar, ori f’o nominalizare în topu’ primilor o mie de doctori or prozatori ai generaţiei tale, măcar… (theo blog, nov.2007)

• Băteți apa-n piua, prichindeilor Virtualitatea este ca o halcă inomabilă din care creatorul, unul dintre clusterele lu Dzeu, rupe prin fapta-i ingenioasă, cu brațul, cu gândul sau cu cuvântul încă o formă, care indiferent cât de fantastică ar fi, imaginară sau, din contra, palpabilă, tot realitate este, sporind “corola de minuni a lumii”… Am spus-o încă din “Poemul de oțel” (1980) : “Atunci venim toţi odată, da’ bafta unuia e totu. Ăsta-şi împinge fiţele metrice la suprafaţa colii ce se îndeseşte avan, iar pe dinlăuntru proliferează o reţea fină şi ondulată de okei de fier, ce îl reîncarcă. El vede o tiribombă ale cărei scaune sunt libere/gemene, rotindu-se în juru său ielele, şi el rânjind acestor fantasmatice. E amatu, fiu’, şi tatăl, şi axa lor. Psyche al său e ipotetic locu în care textu ar putea debuşa la nesfârşit. Dar atunci cine e ?”  // Lumea creată de un artist este tot atat de reală ca lumea creată de un inginer sau de un posesor de coinace de fier. Va veni o vreme când vom putea vorbi cu personajele ficționarilor tot așa cum vom putea vorbi cu roboții inginerilor ; si de fapt nu numai cu personajele ficționarilor ce vor veni vom phootea vbi, aloo, dar și cu cele care au fost, ca și cu morții vii. Anna Karenina va învia, voila, așa cum e de sperat că, daca DOmnu’ ar vrea, va putea resuscita, cândva, momentele din Viața sa, recte viețișoara ta sau a mea, sau chiar și a prostovanului istuia, să zicem Canadianu lu papulea sau Cpawai of America… Care-i problema ?  // Evident că acum o să vină ierou’ vostru, Mircea, iar prin orbitoarea-i proximă creație o să sugă în chip postmodern, păi cum drea’, și “marca” asta “anonimă” emanată acilișa de mandea și prezentându-se mapamandului de znobi ca un biet medium genial sadea, care n-a facut decât să primească chestia asta de undeva, din Hyperspa’…   // Hai, bună dimineața, Românica noa’…! (theo blog, august 2007)

+++++++
Vezi si aici.