Thursday, February 03, 2011

noul vadim




Vadim pe care-l ştim pare complect fleşcăit de o bună bucată de vreme, asta presupunând - măcar de dragul antitezei – că  pamfletaru’ de servici al Iepocii o fi fost vreodată mai ferm în musculatura-i de  zgomotoasă fantoşă ante şi postdecembristă, voila. De unde altădată vociferările-i demagogice şi patriotarde, vituperările-i rasiste şi xenofobe,  tiradele-i sforăitoare contra pârâţilor duşmani ai patriei sale de maalagiu de Bucale cu ifose de rrromân mare (“patrie” niciodată prea clar definită în conturu-i axiologic, de altfel, în concepţia patriotului naţionale, fiind, de aceea, ba ţeara Carolilor monarhişti, ba a anticarolilor socialişti, ba a ultimilor Brătieni şi-a lui Maniu, ba a celor care i-au exterminat pe nobilii bărbaţi de stat, ba a mucenicilor creştini şi-a mitropoliţilor alfabetizatori, ba a anticriştilor comunişti & securişti, la fel de recunoscătoare – aşadar – şi jertifiţilor pe altaru-i etern şi fascinant, vba aia, şi călăilor or detractorilor acestora), asta ca să nu mai pomenim de “demascările” zgomotoase ale “cârpei kaghebiste” şi “mafioţilor”, urmate de împăcările pupăcioase piaţa endependeţi cu fiecare – dar riguros cu fiecare – dintre ex-”demascaţi”, papiţoiul “justiţiar” executând ca un titirez stânga-mprejur sau dreapta-n contur, după cum  îi dicta tamburului-majur al fanfarei naţionaliste Păpuşarul cu sforile extinse până-n Uralo-Amur, biensur.  Ei bine, toată crăpelniţa asta patriotardă, xenofobă şi rasistă, pe care bănăsenii Şarpelui cu Ochelari o jupuiau din manualele kaghebiste de manipulare şi diversiune şi i-o livrau omului nostru de la romare, spre a avea şi noi, tovii şi băieţii loviluţionari, faliţii şi jirinovskii noştri ot Carpaţi, zărghiţii extremişti şi chiar fascistoizi, spre care s-arătăm cu degetu’ acuzator, atunci când Hyperboreea nord-atlantică or Ioropa ne-ar fi luat la boabe mărunte şi s-ar fi prins că de subt costumele harmani ni se sprevăd stelele roşii  pe petliţele de peruzea, iar din hazoşii dovleci de halloween postloviluţionar, cu care credeam că ne-am mascat definitiv şi irevocabil în capitalişti occidentaloizi get-beget, ne strălucesc drăcuţii ochi albaştri, ei, da, figura acestui Vadim cel prim o fi luat, poate, la un moment dat, maul boborului pe care bine-l ştim, ăla speriat de boambe, de sfârşitu’ lumii, de dreacii lu saccsiv, de extratereştrii lu mironov şi de şerpii conspiraţiei evreeşti mondiale, sperietori care făceau ca boborul or clasa muncitoare & beutoare să dea în fandacsie, în hiisterie şi-n lingoare,  însă de-acuma  patrioţu’ de la romare s-a uzat mult prea evident, helas, s-a hodorogit ca un tablagiu ex-polent şi s-a stricat ca un ghivent de la capacul WC-ului îmbâcsit de-al ureeii rătăcite ciment, aşadar a ajuns schimbabil  cât mai urgent, atât la casa omului de bine, cât şi-n cel mai hiigenic & securizat (:idea:) stabiliment, nu de alta, dar ca să nu rişte personalu’ utilizator a se izbi întâmplător – şi nu numai – de  vreun morb molipsitor… oops




O, tempora…! Unde sunt vremile alea când când scriam despre trinebun cam aşa…? :roll:

Chiar dacă o să-mi amintiţi de rolu odios al tandemului R & V în retransmiterea ordinelor de front inamic, înlăuntrul mârşăviei din 13-15 iunie ăl an, totuşi pentru mine criminalii rămân pardonabili, zău ! Şi iată de ce : fiindcă tipii s-au dovedit a fi – cel puţin până acum! – stană de piatră, stei neclintit în calea unui rău infinit mai mare, ce ne-ar putea lovi prin intermediul Maşinăriei lor colosale : şi anume, substituirea, în cadrul emisiilor tactice TVR, a d-lui Brucan cu camaradu’ Corneliu Vadim Tudor… ! Vă daţi seama ce s-ar întâmpla ?!!! După ce-ar apărea la TVR în maxim două runde de vârf, în care boboru setos de ieroi l-ar teleadmira cel mult două ore, Fiul Iepocii ar fi ales a doua zi, în locul mortului de onoare, preşedinte al Republicii Alba-Neagra România !… ► O, într-adevăr, ce îngrozitor de simplu ar fi !… Păi, cînd ar veni frumosu’ Vadim şi s-ar aşeza impozant pe faimosu fotoliu vărgat, stil Congresu al XIV-lea, al istoricului studiou 4, şi mi ţi l-ar lua cameramanii la poziţii după poziţii, care de care mai pe placu tutulor şi mai pempante în acelaşi timp, iar regizorul de transmisie i-ar detalia tot la minut, în gross-plan, boiu său de şef de sală, statua demnă de Daciada, perişoru-i cochet înfoiat şi văpsit, stil Mărgelatu, ochiu-i cu albul reglementar şi cu maroul ca lumea, guriţa & guşuliţa de puicuţ, cravata de fondu ăl mai plastic şi costumaşu de băiet de trei stele, iar pe urmă, drăgăliţă doamne, când tribunu ar începe să oficieze cu glasu-i de fringilidă arsă de jaru sacru al patriei, cu gestica-i şi mimica-i de voevod de cartier, iar văzduhu s-ar porni să reverbereze înfiorat oful rrromânilor get-beget, al activiştilor şi securiştilor patrioţi, al fotbaliştilor şi picolilor luminaţi, al dinamoviadelor de aur, şuşanelelor de argint şi tombolelor de bronz, reunindu-se apoteotic în choru Cântării Rrromâniei Mari, şi când furniru limbajului Bibicului Naţional va fi devenitără atât de înflorat şi de sculptat încât se va transforma într-o coloană a infinitului de Obor – ce credeţi că se va întâmpla ? Ei bine, s-ar petrece exact lucrul la care visaţi şi dvs, ca să zic aşa, în nopţile de adânc coşmar, dar pe care, tocmai fiindcă pare atât de oribil, nu-l credeţi cu putinţă, stimaţilor ! Şi totuşi, bre, ştiţi şi vă temeţi tot atât de precis ca şi mine că, dacă Răzvan & Valeriu ar vrea – şi dacă ordinele ce le primesc n-ar fi, deocamdată, pe roşu ! –, mâine-poimâine C.V.Tudor ar ajunge preş. Rom.!… Amărâtu bobor, derutat de asaltul ciocoilor (până mai ieri colectivişti, azi capitalişti ) şi bruiat formidabil de ultrasunetele zbaterii mortale a Fiarei de o mie de ani (ştiţi dvs care), l-ar confunda pe enormu grobei cu un Vladimirescu…! (vezi ce scriam despre cvt şi aici, de altfel…)




Astăzi, preste mode şi timp, mă uit – când mă mai uit – efectiv cu jenă la emisiunile TV la care participă trinebunu’ naţional – cum i-au spus zmecheroşii bloggeri -, pândind cu groază momentu fatal în care, după o clănţănitură mai vânjoasă, dantura de porcelan nici măcar prea lucioasă a decrepitului personaj va zbura ca o păsăruică sfioasă direct pe-a modelatorilor masă, neştiind apoi dacă să râd ori să mă-ncrunt observându-l pe infatigabilu’ caraghioz cum se screme să pară brusc fioros, gonflându-şi guşa de fante ramolit şi vituperând erga omnes cu glasu-i spart-damblagit, împungându-ne cu indexu-i bontit şi tremolând din căpăţâna-i cu păr rărit & răvăşit, însă – păi cum dreaq – mumos văpsit : “Băăsescule – se răsteşte hazoasa arătare de la romare, fiind clar că vorbeşte doar aşa, ca să nu cadă dreaq din picioare ori ca să n-adoarmă ca un maidanez subt caroseria rablei matusalemice din parcare -, ascultă la mine, banditule, euuu cu mâna mea te voi băga la puşcărie când voi ajunge Preşedintele României! :evil: “, după care, prefăcându-se că nu vede zâmbetele şi ghionturile înfundate ale tinerimii din platou, marele ierou se pipăie cică discret în popou, verificând dacă nu i-a crescut din pricina tensiunii un hemoroid nou (oops) şi îşi continuă tirada, împopistrând-o cu binecunoscutele-i citate din tractate de istorie sau filosofie răsfumate, care altădată îi impresionau pe tovii şi băieţii fără carte, poate, dar care pe copiii contimporani de grădiniţă ce le pot găsi pe-a lu Google uliţă, efectiv într-o secundă, dar absolut pe toate, i-ar face să hohotească pe săturate (în caz că puştimea ar prefera să nu se mai uite la Tom şi Jerry pe propriul canal, ci la măscăriciu’ naţional din neserioasele studiouri ale  lu nea Felix Motanu, cel real… ;) ).




Astfel stând lucrurile şi când e clar că păpuşarul local nu mai are niciun folos ţinând în vigoare, în mod cu totul artificial, acest personaj grotesc-hilar (care nu mai poate înşela, deturna, influenţa, ameninţa, şantaja, înfricoşa ori intoxica – după caz, naz şi praz – nici măcar o biată sacoşistă sau o miţurică mai de vaz), un nou vadim e deturnat spre bazinul electoral de baz, cu-o sucitură zmecheroasă de macaz, chiar dacă momentan ipochimenu’ pare să fi dat de cevaşilea nacaz… oops. Ţin’ să fie, ţin’ să fie ? – iată întrebarea ce-o să-i arunce pe curioşii forumişti în fandacsie, iar pe băieţii păpuşari în veselie, olelie-lie… :oops:

(va urma)



+++++++++++++++++++++++


PS. Un forumist de pe my blog îmi bate obrazu’ fiindcă-n loc să mă ocup de revoluţiile arabe din realitatea imediată umblu creanga prin hyperspatz, când nu mă retrag – şi mai kknar – în Atomu Primar… oops. E simplu, mey, rumâne, de ce : pentru că io nu cred că acolo e vba de revoluţii, ci de loviluţii, aşa cum a fost revoluţia română, să zicem. Singura întrebare care se pune e: cui prodest ? :idea: Şi-atunci s-a terminat tot misteru’…


Dacă nici până la 60-70 de anişori încă nu ne-am domirit că-n spatele oricărei revoluţii stă muma or huiduma care a provocat-o, ei bine, mă-ntreb de ce dreaqu or mai fi vrând unii rumâni să intre-n Hyperboreea lu NATO, în loc să rămână la vatra pe care strămoşii ciobani ne-au lăsat-o, turcii, fanarioţii şi muscalii au depravat-o,  iar comuniştii  – cei mai buni fii ai poporului, cică – au regulat-o… ? :roll: 

++++++
Text original & comments : aici. 

No comments:

Post a Comment