Ati auzit de artistul Gogu Neagoe ?

Autorul desemnului de mai sus e Gogu Neagoe, pe care l-am cunoscut întâmplător, în primavara anului 2009, între două trenuri din gara Caracal, când un tănăr cărând sub braț un teanc de hârtii și care ni s-a părut – eram împreună cu soția, în sala de așteptare pustie la ora aia – o figură cam sărită de pe fix cu poveștile sale, de altfel neprovocate, despre Cartea Recordurilor în care ar fi intrat cu câțiva ani în urmă și-n care se pregătea să mai intre încă, impresie întărită și de alte semne ce ne conturau bănuiala că omul nu este unul statistic, ca sa zic așa, mi-a cerut la un moment dat să-i pozez pentru o caricatură la minut, fiindcă i se părea că am o alură aparte. Am acceptat amuzat, iar la sfârșit tânărul ne-a dăruit un desemn ciurprinzător de reușit, făra nicio obligație din partea noastră, aloo… La despărțire, ne-a spus încă o dată numele – pe care l-am uitat pe loc…ups -, fără ca artistul ad-hoc să fie curios cum mă numesc, la rându-mi. Abia azi, când mă gândeam ce poză să mai pun în headerul următorului episod din jurnalu unui cuc feisbuc, regăsind scanul cu desemnul din 2009 am căutat pe Google referințe despre caricaturistul din Osica de Sus intrat in Cartea Recordurilor (singurele chestii pe care mi le mai aminteam despre artistul nost) și atunci am văzut că omul – de o modestie efectiv stridentă, cel puțin pe vremea când l-am întâlnit eu – e un veritabil ingeniu, pe care contimporanii săi îl tratează așa cum am făcut-o eu însumi până adineaorea, helas, recte ca pe o hazlie ciudățenie dup-acilea… Da, asta înseamnă să trăiești într-o țărișoară dintr-o obscură maaala culturală, unde ingeniul e apreciat nu după forța-i reală și nici măcar după școală, ci după cum i se scoală unuia or altuia dintre tovii și băieții din bisericuța culturală iepocală or noilor mahări de culturalgeală.

++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.