Tăierea mieilor
Sigur
că ar fi fost mult mai bine pentru câinii ăia să nu se fi născut, decât
s-ajungă să sfâșie omuleți nevinovați, iar după aia să fie vânați de
hingheri și stigmatizați ca agresori blestemați, puși pe liste spre a
fi cel puțin decimați, eutanasiați, iar în cel mai fericit caz, cică,
sterilizați. În ce mă privește, socotesc că bietele patrupede n-au decât
vina de a se fi născut în țărișoara unor conlocuitori cam înapoiați,
cărora le place să se-nconjoare de animale cică iubitoare, adorând sau
cel puțin tolerând să li se-ncurce printre picioare și să le țină de
urât cât e ziulica de mare, însă lăsându-le să se descurce,
când e vorba de mâncare și de alte angarale, să procedeze deci precum
orice puradei de subt soare, care de multe ori, cum se întâmplă în cazul
altei nații conlocuitoare, nu-și fac prea multe grețuri atunci când
folosesc parcurile ori strada mare drep ccstoare, maidanele ca
dormitoare și lebedele ca frigare. Și chiar și-atunci când văd că
haitele de maidanezi sălbăticite și hămesite se transformă în fiare
agresoare, rumânii noștri dau din umeri, când nu se hlizesc sau nu
rânjesc, socotind acest lucru oarecum firesc, perfect compatibil cu
arealul și mentalul rumânesc, iar dacă totuși se mai și trezesc la
realitate o fac numai în caz de moarte de om, și acela numai dacă e un
înger blond și jumătate, nu f-un gălbejit de japonez în etate...
Ca
să n-o mai lungesc, sunt de acord cu Băsescu și Antonescu că soluția nu
e de a steriliza maidanezii, căci asta n-ar însemna decât să le lungim
suferința (fericirea cea mai mare a câinilor fiind de fapt a se
împerechea și a se juca de-a dragostea, așa cum îi place oricărei ființe
pe lumeea asta), ci de a-i eutanasia pe cei de care nu va răspunde și
nu va mai garanta nimenea și care astfel ar risca să se sălbăticească și
să transforme Capitala și așa nu prea hiigenicei Rumânii în Jungla or
gheena Africii. Da, să ne plângem bieții câini, așa cum nefericiții
părinți își plângeau copilașii, dar să nu uităm că și mieii se
sacrifică, nu-i așa?, fără să-i mai plângă nimerea, ba din contra, iar
lumeea e plină de osemintele celor reveniți în Planeta-Ou spre a face
loc & soroc noului după nou.
Dumnezeu să ne ierte și să ne-ajute.
++++++++++++++++++++++++++++++
No comments:
Post a Comment