Domnii liberi şi GDS-ul

Multor fraieri (nota bene: aflu de la Tina Borgovan că “fraier” vine de la cuvântul german FREI HERR, adică “domn liber “, aloo…) nu le-a spus nimic, vezi bine, faptul că “părintele” GDS-ului şi naşu-i din “zilele fierbinţi ale revoluţiei” a fost “oracolul din Dămăroaia“, recte tov. Silviu Brucan, unul dintre fondatorii “Frontului Salvării Naţionale” şi chiar mâna dreaptă a “părintelui” acestuia, tov Ivan Ilici. Iar dacă FSN-ul (la început doar o mişcare “civică“, cică, transformată după numai câteva luni în ditamai partidă politică – deşi Ion Iliescu dăduse asigurări că acest lucru nu se va întâmpla, păi cum drea – şi câştigător cu peste 70% al alegerilor din Duminica Orbului, 1990) nu va fi fost decât forţa iepocală, construită se pare în secret, cu mult timp înainte de “evenimentele din decembrie” şi menită a salva nu naţiunea română în ansamblu, ci doar “vechile structuri” comuniste şi-n special nomenklatura de rang secund, care oricum ar fi ajuns la putere, după moartea lui Ceauşescu, ei bine, ce anume i-o împiedica pe aceeaşi domni liberi să tragă concluzia, absolut obligatorie, după părerea mea, că tot ceea ce s-a fundat ori s-a creat atunci, în anii ăia de fior şi râs, după ce tovii şi băieţii transformaţi preste noapte în “revoluţionari” au implementat “minciuna – aia – mare cât secolul“, au fost de fapt tot făcături criptocomuniste sau criptosecuriste, forme fără fond, menite să ia ochii în special străinilor şi domnilor liberi aborigeni, făcându-i să creadă că dreptatea şi libertatea au sosit în sfârşit şi pe uliţa noastră, iar PCR şi Securitatea (principalii responsabili pentru dezastrul în care ajunsese ţara şi pentru suferinţele îndurate până atunci de bietul bobor muncitor, chit că complice, sărmanul bobor, măcar prin tăcerea-i în asurzitor cor, cu ceata tov lorarilor) vor fi dispărut pur şi simplu subt pământ, subt iarbă verde – de la Tisa pân’ la Nistru -, odată cu executarea şi înhumarea la Ghencea-civil a cuplului odios şi sinistru ? Era aproape evident că absolut totul : de la cea mai neînsemnată revistă literară, precum – să zicem – “Contrapunct“-ul la care l-au numit pe unu’ lis, coleg cu ibl, cu ştefoi, cu alţii şi altele de acelaşi soi – sau de la cel mai amărât partid de scară şi până la noua mare adunare naţională, recte Parlamentul, cum va fi fost rebotezată de îndată de jmecheroşii păpuşari ce vor fi orchestrat uriaşa năpârlire riguros planificată şi perfect executată, ei bine, totul a fost infiltrat cu incubus-ul criptocomunist or criptosecurist şi nu va acţiona de-acum încolo decât la ordinul mai mult sau mai puţin ocult sau acoperit al Cupolei de nenumit, care a supravegheat şi avizat din umbră tot ce mișcă : numirile şi programele de la TVR (tunul catodic principal de diversiune și manipulare, pe vremea aia), naşterea “presei libere” (recte a puzderiei de ziare ce vor constitui al doilea canal de intoxicare şi de păpuşare), înfiinţarea partidelor de bloc şi infiltararea masivă a “partidelor istorice”, numirea primarilor, demnitarilor, procurorilor, judecătorilor şi tuturor funcţionarilor din monstruosul Aparat de Stat, care departe de a fi fost restructurat, din contra, a fost hipergonflat, în fine, s-a implementat căpuşarea, ca să încheiem enumerarea, tuturor organizaţiilor civice, uniunilor de creaţie şi a sindicatelor cu oameni aprobaţi de Cupolă, cercetaţi riguros după dosar, dar nu spre a preîntâmpina ca respectivul să nu cumva să fi fost activist comunist ori securist prins de “revoluţie” în post, căci asta ar fi însemnat doar c-a fost un banal prost, ci din contra, să fi fost ce-a fost – şi mai mult decât atât, vba “României Mari”-, spre a putea fi şantajat în postul ce i s-a încredinţat, iar apoi să poată fi jucat pe degete ca la teatrul de păpuşi de stat, deci fix ca şi altădat, iar dacă face urât, să poată fi dat numaidecât în gât.

Şi uite aşa au înfiinţat tov Brucan şi cu tov Ilici Ivan GDS-ul, iar tov cutare 22-ul (nu spui ţine, în orice caz persoană însemnată, nu lemn-tănase, ei bine…). Şi l-au pus în fruntea GDS-ului, din capul locului, pe un dizident cuminte ca o fată, pentru ca nu cumva ista să scormonească vreodată la fundaţia instituţiei ce-i căzuse-n braţă mai preacurată, cică, ca Jana d’Arc îmbujorată… oops. Iar pe urmă GDS-ul ce era să facă, iacă, s-a pus pe dialogat social, normal, căci doar nu era să pască precum o vacă pe deal, a ? :roll: Şi-atâta a dialogat şi-a dialogat, încât io unul habar n-am avut ce rol, anume, a jucat în postdecembriadă group-ul ista, compus aproape eminamente din elita intelectuală de altădat, recte din corpus-ul ei cică mai spălat, până când, în fine, am aflat : prima dată, am aflat atunci când “22”-ul a refuzat să-i publice lui Sorin Cucerai “Interviu cu un destin“, vai, ceea ce însemna că, deşi condus de un dizident anticomunist sadea, cum ar venea, GDS-ul şi revista sa nu sunt interesaţi să facă popularizare (cum ar fi zis tov gen Aron Bordea) unui dizident necunoscut din evul revolut, din întâmplare auctor al “singurului text vadit anticomunist produs de vreun intelectual român în anii ’80” ; în al doilea rând, aflai abia adineaorea, cetind articolul dlui Andrei Cornea, că GDS-ul şi 22-ul, prin chiar vocea dumnealui, una dintre cele mai autorizate şi mai respectate din faimosul group, s-a opus încă din 90 iniţierii şi adoptării unei legi a lustraţiei, fiindcă – citez – „un om nu trebuie să răspundă decât pentru faptele săvârşite de el însuşi, iar o judecată globală, care îl priveşte ca pe un simplu element al unui grup, ca pe un membru şi atât, este, orice s-ar spune, nu numai nedemocratică, dar şi destul de departe de cea mai bună tradiţie a filosofiei umanismului european“ ; mai mult, dl Andrei Cornea se opune şi azi adoptării legii lustraţiei, care cică ar împiedica – în fond şi la urma urmelor – numirea foştilor miliţieni, procurori ori securişti de 45-50 de anişori în prea numeroasele, încă, agenţii guvernamentale sau organe descentralizate, care până acum au fost căpuşate aproape toate exclusiv de ei, aloo, dl Cornea exprimându-şi speranţa că Preşedintele României, imparţial ca tot românul, de!, “…va avea curajul să o retrimită în parlament sau că, măcar, o va contesta la Curtea Constituţională. Poate, de astă dată, Curtea va îndrăzni mai mult decât înainte“. Respectiv, poate că onor Curtea va mătrăşi dracului legea lustraţiei definitiv şi irevocabil, vrea să spună dl Cornea, ghedesistul nostru umanist, până mai ieri văzut de mulţi domni liberi un curat intelectual “anticomunist” și “antisecurist”, însă zău că n-aş vrea să insist… :evil:

E clar că pe dl Cornea îl doare de-acuma fix undeva dacă va mai fi considerat combatant anticomunist or ba, cum l-o durea – te pomeneşti – şi pe GDS-ul “anticomunist” al lu domnia sa, după ce group-ul  a votat in corpore exmatricularea din GDS a ghedesistului care prin încăpăţânarea-i fără egal l-a determinat pe Preşedintele ce ne-a fost prezentat la un carnaval electoral cu “Dreptatea şi Adevărul” pe cal-val s-ajungă să condamne Comunizmul formal, măcar, să-nfiinţeze IICCR-ul “vânătorului de securişti” de prin mormintele din Săpânţa or Predeal (“vânător” ce se preface a nu-i observa pe securiştii vii şi bine-merci din preajma sa, din staff-ul liberal) şi-n fine, să constituie Comisia Tismăneanu, ce ne-a dat un Raport colosal-colosal, dar care nu l-a putut convinge pe ieroul DA-ului să-l decoreze decât pe luptătorul anticomunist Paraschiv, pe ceilalţi dizidenţi & rezistenţi TB tratându-i c-un ignore colectiv, aşa cum a ignorat şi expoziţia “Inscrisuri duşmănoase” din 2005, dovedind încă o dată că anticomunismul autentic le cam miroase tovilor şi băieţilor reveniţi pe şest la pupitrele de conducere zmecheroase, dar uite că de-acuma le miroase şi domnilor civici, în realitate doar mari cinici, precum cei din group-ul ghedesiştilor ce i-au impresionat până mai ieri pe domnii liberi ai rumânilor sau – cum ar zice neamţul Tinei Borgovan – ai fraierilor.

În încheiere, ţin să reproduc în avanpremieră – special pentru dl Cornea, dacă vreţi – ceea ce am scris în prefaţa unei cărţi în care dl Sorin Ilieşiu intenţionează să-şi strângă toate celebrele sale apeluri civice din ultimii ani :

Apelantul frenetic Sorin Ilieşiu

 Numai în aparenţă fervoarea apelantă a lui Sorin Ilieşiu e apelomanie. În realitate e modul de manifestare original – care va trebui cercetat cu seriozitate de istoricii fenomenologiei politice şi social-culturale din aceste vremi şi jumătăţi de vremi atipice – al unui militant civic şi anticomunist aproape fără egal în estul Europei, cel puţin. Cu trecerea timpului o să se convingă că aşa este şi cei care deocamdată se uită la Sorin Ilieşiu ca viceii la poarta nouă.

 Apelurile lui Sorin Iliesiu au scris deja o istorie importantă. Din ele s-au născut singurele instituţii ce pot conduce într-un termen cât de cât mai scurt la decomunizarea clamată de toată lumea, dar pentru care prea puţin contemporani sunt dispuşi să-şi rişte relaţiile iepocale (să nu uităm ce însemna în limbaj popular PCR: “pile, cunoştinţe, relaţii”), tale quale: mă refer la IICCR (actualul IICCMER) şi la Comisia Tismăneanu, din care a rezultat Raportul de condamnare a comunismului, ambele instituţii fiind propuse forurilor decidente prin două celebre Apeluri iniţiate şi redactate de Sorin Ilieşiu şi semnate de sute de intelectuali de prima mână (pe care tot Sorin Ilieşiu s-a obosit să-i capaciteze, învingând orgolii, idiosincrazii şi antipatii cu duiumul).

Sorin Ilieşiu vine în mod clar dintr-o altă tradiţie decât rică venturiano de pică, decât the best titircă inimă-rea or faimosu’ mitică, o tradiţie în care cultul înaintaşilor civilizatori or baremi luptători pe tărâmul vieţii terestre sau pe câmpiile de flori din norii martirilor visători încă mai face, iacătă, nobile victime, cel puţin uneori.

++++++++++++++++
Text original & comments: aici.