Unde sunt cei care nu mai sunt ?

Dacă ziceţi că-l adoraţi pe DZeul vostru – şi oricum s-ar numi în miturile genezice: Yahwe, Iisus, Allah, Sakia Muni, Popocatepetl…  – de ce nu admiteţi, mici egoişti ce sunteţi, că după ce nu veţi mai fi în ţoalele voastre nemţeşti sau kaki, după caz, naz şi praz, şi-n pielea or carnea de baz, veţi deveni aidoma Celui ce ziceţi că vă păzeşte din Tării, topindu-vă în Virtualitatea-i născătoare de figuri şi forme mii de miliarde de mii, de la atomii naşparlii ai secundei dintâi şi până la atomicii copchii ai hyperspatziului de-aci şi aşa mai departe, până la Ultima Thule sau Zi…?

Unde sunt cei care nu mai sunt ? Iar cei care ÎNCĂ nu sunt, unde sunt ? Sau cei care ar fi putut să fie, dar n-au fost să fie, unde sunt mey bădie ? Eu o să mor, tu o să mori, el/ea o să moară, noi murim, voi muriţi, ei/ele mor… Cine mai rămâne, mey, bobor ? “Eu!” Cine întreabă, mey ?? “Eu!” Cine eşti, bey ???” Eu!”

Deci ce naiba vă tot frământaţi şi vă rugaţi spăimântaţi la sfinţişorii care mai de care mai importanţi, implorându-i să vă salveze sufleţelele în care vă cutremuraţi de frică precum o furnică sau o păsărică, din moment ce e clar că la hotar se va fini episodul vost’ temporar, dar nu ca să păşiţi în alt altar, mey, sau într-un univers atemporal, ca într-un basm de abecedar, ci pur şi simplu ca să va naşteţi iar şi iar, în alte şi alte hypostaze punctuale ale aceluiaşi Zeu tutelar, tale-quale, ale Fiinţei ce-a plesnit cândva în Hyperspa’ şi de-atunci se rostogoleşte în spirala-i spaţio-temporală spre Omega finală, unde se va preface în Sămânța totală…

Pe voi nu va cutremură faptul că din mizerabilul – cică – Pământ sunt croite toate formele aflătoare în orişice gând, mey ?? Nu vă uluieşte faptul că toate cele ce sunt se topesc la final în Pământ ?? Păi unde sunt, bey, cei care nu mai sunt, dacă nu în Pământ ?? Si-atunci ce dovezi mai mari vreţi că acesta e Pământ SFÂNT ?? Cât să fii de mbou, ca să nu pricepi că Domnul e chiar Planeta-Ou, sau că Soarele din cerurile scăpărătoare e chiar Sfânta Clocitoare, ce-ncălzeşte Oul Albastru de subt aripele-i astrale, spre a ecloza din El/ Ea un Fiu care când va creştea nu va fi doar cât Mama Geea, cum ar venea, ci cât Metagalaxia, apoi cât ditamai Omega, voila !

+++++++++++++

Text original & comments: aici.