Cotitura

Ei dreace, leace, mereu – de câţiva ani încoace – e un moment de cotitură dură, nicidecum de pace… oops.  E momentu’ în care o vom apuca in integrum spre Vest, ori numai în parte, restu’ urmând a fi adsorbit spre Est, precum neamurile noastre abandonate. Vestu’ a apucat să-şi pună umbrela salvatoare pe Ro cât de cât Mare, dar dacă dodoloaţa se zbate, împinsă de sforţe lacome, reacţionare, trădătoare din născare sau necurate şi-i scapă Vestului printre deştele cam răşchirate, nainte de a deveni in integrum bună, ştampilată cu civilizaţia verificată de secole şi shogună, Vestul nu va mai avea răbdare s-o aştepte nici măcar o lună, aloo, pe cealaltă Rumânie, mai nesocotită, mai aiurită, mai hoaţă, mai leneşă, mai curviştină sau mai nebună şi-o va lăsa acoloşa, în braţele celor ce pe moment o vor încânta cu vba şi cu fapta transfigurată cică-n floare, dar care mâine (când va trece luna de miere amăgitoare) îi vor arăta adevărata faţă de Spân, lividă şi îngrozitoare.

++++++++++++++
Text original & comments: aici.