Aloo, You… ! Iata cum gandeste un catindat Nobel despre tine, pretine… oops

Penibilissim… :oops:  In timp ce prestigioasa “Time” l-a numit “Persoana Anului 2006” (şi deci continuator al unui şir de personalităţi ce vor fi conturat destinul unui întreg secol, lucru ce se vede din simpla observare a Persoanelor anilor “Time” 1923-2005) chiar pe “You“, recte pe una dintre milioanele de luminiţe anonime ţinute subt obroc de sistemele totalitare or de bisericuţele / castele elitare, ba chiar şi de limitele Galaxiei Gutenberg, tale quale, estimp, un intelectual rumân aflat cică pe lista scurtă a Nobelului socoteşte, din contra, că milioanele de “You” din hyperspatz sunt drojdia lumii acesteia, fireşte, căreia CNA-urile, cenzurile, bisericuţele şi mănăstirile secu-lului ar trebuie să le dea vârtos preste deşte şi să le-nchidă iar gura secureşte, spre a-i lăsa doar pe ei, aleşii, să vorbească din amvon or din turnul de fildeş, boiereşte, ori să scrie netulburaţi pe vecie în îngălbenita lor lume de hârtie. Ruşinică să-ţi fie, mey, bădie, iar pentru vorbele astea proaste te pedepsec să-nveţi pe dinafară cele scrise despre “You” – dar nu tot despre tine, fugi reaku :) – de redactorul şef al revistei “Time”, la decernarea premiului, în decembrie 2006 (traducerea îmi aparţine şi o poţi vedea în original aici ) :

“

“Teoria Omului Providenţial e atribuită de obicei filosofului scoţian Thomas Carlyle, cel care a scris că “istoria lumii este de fapt biografia oamenilor mari”. El credea că destinul nostru e modelat de cei puternici, care sunt puţini, dar sunt cu adevărat puternici. Ei bine, teoria lui Carlyle a luat o bătaie zdravănă chiar anul acesta.

Ca să nu existe vreo confuzie, arătăm că n-am dus lipsă de persoane pe care le-am fi putut desemna ca responsabile pentru multe dintre evenimentele tulburătoare sau chiar dureroase petrecute în 2006 şi care, astfel, să devină eligibile pentru noi. Conflictul din Irak doar ce a prins rădăcini parcă şi mai adânci, şi mai sângeroase. O nărăvită hărţuială a reizbucnit între Israel şi Liban. Un război de veche uzură în Sudan. Un dictator, în Coreea de Nord, care tocmai a primit Bomba H în infernal dar, şi un alt posibil Dictator, în Orientul Mijlociu, ce ar fi încântat să o primească. Între timp nimeni nu a lămurit nimic în legătură cu încălzirea globală, iar Sony anunţă că nu mai are PlayStation3s în stoc. 

Însă dacă priveşti la anul 2006 prin altfel de lentile vei vedea o altă “poveste”, o poveste în care nu e vorba despre conflicte sau despre omul providenţial. Este o poveste despre comunitatea umană şi despre colaborare omenească la o scară şi într-un mod cum nu s-a mai văzut până acum. E vorba, de exemplu, despre Wikipedia, despre milioanele de canale video de pe YouTube şi despre metropola virtuală MySpace. E vorba de a smulge un pic de putere din mulţime şi de a-l asista pe semenul tău contra nimic, şi e vorba de asemenea nu doar de a schimba lumea, însă şi de modul în care lumea se schimbă, aici şi acum.

 Instrumentul care face posibil acest lucru este WorldWideWeb, însă nu e vorba de Web-ul creat de Tim Berners-Lee (15 ani ago, conform Wikipedia), ca un alt instrument prin care oamenii de ştiină să-şi împărtăşească cercetările. Nu e vorba nici chiar de Web-ul mai evoluat al dotcom-urilor de la sfârşitul anilor 90, ci vorbim de un Web nou,  cu totul diferit. Este vorba de un instrument special creat pentru a reuni micile contribuţii de la milioane de oameni şi spre a le face să conteze. Experţii de la Silicon Valley numesc asta Web 2.0, ca şi cum ar fi vorba doar de o nouă versiune a unui vechi soft. Însă în realitate e vorba de o adevărată revoluţie.

 Iar noi suntem pregătiţi pentru asta ! Suntem pregătiţi să satisfacem foamea noastră de noutăţi cu știri proaspete, abia predigerate, de la Bagdad, de la Boston, de la Beijing. Putem afla mai multe şi mai mărunte, poate, dar nu mai puţin importante, despre modul american de viaţă, şi asta doar uitându-ne la videoclipurile de pe YouTube, filmate în camerele acestea cam alandala şi cu jucăriile înghesuite claie peste grămadă la subsol, decât dacă am viziona 1000 de ore de transmisie televizată standard.

Şi noi nu doar ne uităm la toate astea, însă muncim totodată pentru ele, ca nişte nebuni ! Ne facem profil pe Facebook şi avatare pe Second Life, citim cărţi pe Amazon.com şi podcast-uri, blogărim despre politicienii noştri care au pierdut, vai, şi scriem cântece satirice despre alţii, filmăm bombardamente live şi construim software open-source.

Da, America îşi iubeşte geniile solitare – Einsteinii, Edisonii, Jobsii săi –, însă aceşti visători singuratici pot şi trebuie să înveţe să se joace cu ceilalţi, cu cei mulţi şi anonimi. Marile companii de automobile sunt pe cale, iată, de a organiza concursuri de design deschise tuturor. La Reuter blogurile în care anonimii postează despre hrana pentru animăluţe stau alături de ştirile regulate ale agenţiei. Microsoft face ore suplimentare pentru a analiza creaţiile utilizatorilor de Lynux. Asistăm la o explozie a productivităţii şi inventivităţiii, şi nu suntem decât la început, observând cum milioane de minţi, care altfel s-ar fi pierdut în neant, sunt atrase în economia intelighenţiei globale.

Cine sunt aceşti oameni ? Sincer, când ajung să mă odihneasc în fine, după o zi de muncă grea, parcă n-aş mai vrea să mă uit la tembelizor. Aş prefera să mă aşez la computer şi să fac un filmuleţ cu animăluţul meu de companie. Vreau să facu un mash up de pe 50 Cent’ vocals  Queen’s. Vreau să scriu pe blog despre starea mea de spirit, sau despre starea naţiunii, sau despre cartofii prăjiţi de la noul bistro de pe strada mea. Dar cine are timpul, energia şi pasiunea să facă toate aceste lucruri ?

Răspunsul : TU ! Şi pentru că TU te-ai aşezat deja în capul mesei Noii Media, pentru că TU ai fondat şi elaborat noua democraţie digitală, pentru că te-ai ridicat din nimic şi i-ai bătut pe profesionişti cu propriile lor arme, Persoana anului 2006 eşti TU.

Vezi bine, ar fi o mare eroare să te culci pe laurii victoriei. Pe Web 2.0 încape nu doar înţelepciunea mulţimii, dar şi hâda ei prostie. Unele dintre comentariile de pe YouTube ne fac să deplângem destinul omenirii fie numai şi pentru oribila ortografie a unor postatori, fără a mai pomeni de obscenitatea şi de enorma deversare de ură, în cazul altora.

Însă în fond chiar asta e teribil de interesant. La urma urmei, Web 2.0 nu e decât un experiment social masiv şi, ca orice experiment care merită a fi încercat, poate să şi eşueze, în final, căci nu există o foaie de parcurs stass pentru modul în care un organism care nu e o bacterie şi care numără deja 6 miliarde de indivizi trebuie să trăiască şi să muncească împreună pe această planetă. Însă 2006 ne-a dat câteva idei. A apărut o oportunitate de a construi un nou tip de empatie globală, nu de la politician la politician sau de la om providențial la om providențial, ci de la cetăţean la cetăţean, de la om obişnuit la om obişnuit. A apărut o miraculoasă şansă pentru oameni să se uite la un ecran de computer şi acolo să vadă cu bucuroasă uimire că un alt om îi priveşte la rându-i.  Hai, spune că nu eşti şi tu curios, măcar un pic !”

++++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.