Ce se întâmplă, frăticilor ?

Nu, eu nu cred că asistăm la bătălia dintre buni şi răi şi nici măcar dintre hoţi (cultivatorii fărădelegii viagere) şi vardişti (apărătorii legii care e), ci la crapuloasa încăierare dintre clanurile criptocomuniste şi criptosecuriste stăpâne absolute, până mai ieri, ale câmpului de bătaie ce l-a constituit România de tranziţie de la tovii şi băieţii comunişti, la domnii şi băieţii capitalişti, şi care clanuri, mai nou, se văd concurate şi periclitate de apariţia în arealul lor a unor adversari proaspeţi, care le blochează, le deturnează sau chiar le fură teritoriul de dominaţie, recte “afacerile”, cum ar zice ciocoii noi : e vorba de apariţia, dinspre orizonul vestic, a Uniunii Europene, în primul rând, cu legile, regulamentele şi monitorizările sale stânjenitoare pentru cei obişnuiţi să nu dea socoteală nimănui, decât Mafiei sau Clanului, nicidecum publicului, entitate care în curând va ajunge şi cu procurorii proprii la uşa cortului roşului, galben sau kaki, cum ar veni, pe de o parte, iar pe de alta de naşterea din cloaca mass-mediei Iepocii, odată cu viitura postmodernităţii, a Netocraţiei, adică a Reţelelor Media şi New Media ce sunt pe cale să înhaţe din gura noii burghezii tot potul săracei, dar încă destul de bogatei, se vede treaba, Românii, transformându-i pe politicienii iepocali în bieţi actori de tembelizat carnaval şi punându-i să lucreze pentru rating-ul lor infernal, asta dacă vor să mai aibă un cuvânt de spus în faţa boborului care încă nu s-a refugiat spre Apus şi să mai agonisească şi ei vreun cloţuş din ruinurile SSMD ce s-a dus.

Am scris, de altfel, hăt-demult că aşa se va întâmpla, păi cum drea, dacă n-am avut şi noi o Rezistenţă anticomunistă cât de cât capabilă să preia guvernarea ţării după prăbuşirea comunismului, previzibilă de la un moment dat (deci dacă am fi avut minte şi inimă de neam nobil şi întraripat, ca să-l fi anticipat), astfel că la pupitrul ţării s-au suit tot ei, tovii şi băieţii Iepocei preschimbaţi din lupi în miei, însă cu aceleaşi năravuri grele, fiindcă România de azi nu poate avea decât obrazul, nazul şi faima elitelor sale purcele, n’așa…? Articolul din care voi reproduce textul de mai jos se numea, în dactilograma mea, Tudor Vadimirescu (de la Vadim, nu de la Vladimir), însă CTP, care mi-a publicat articolul în Adevărul Literar şi Artistic cu nişte ani în urmă, l-a citit în şpalt cu titlul Tudor Vladimirescu, după care a simţit nevoia să-mi dea un telefon cu număr secret, neapărat, şi să mă avertizeze că nimeni nu va înţelege de ce l-am pomenit pe Vladimirescu într-un context de rahat, însă io n-am priceput ce-a vrut să zică CTP decât după apariția gazetei sale, cu titlul articolului semnat de mine Tudor Vladimirescu,  cct… oops. Pasămite, nimeni nu părea a înţelege că-n Românica pe cale a se naşte din Iepoca Cea, între un erou sadea (Vladimirescu) şi unul de mucava (Vadim), ca şi între eroii din genul sublim şi ieroii din soiul lui Ivan Ilici cel proxim (pe care chiar şi astăzi, iacătă, îl cinstim, nu doar că-l pomenim), nu era decât pasul abisal-ridicol pe care de-acuma, vai,  îl ştim… :(

“Căci ce s-a întâmplat în acești ani, în definitiv ? Păi, nimic alta decât că ai noștri, deștepți și imparțiali cum îi știm, implementară zdravăn prin 3-4 „alegeri libere” revoluția ce izgoni lupu’ dominant și ne aduse pe cap haita lupului, ce sfărmă idolii unei lumi artificiale și ne pricopși cu-o lume infernală, în care cei învățați să mintă, să prostească, să fraierească și să lovească nemilos încă de pe tărâmul celălalt fac ravagii în noua era, nemaifiindu-le frică de nimeni și de nimic, nici măcar de colții lupului ăl bătrân. Ieroii fostului regim se dovediră tot atât de adaptabili – și mai mult decât atât! - într-o lume ce le oferi, bașca, libertatea de a-și da arama/ catarama pe față, descătușându-le instinctele de animale prădalnice, conferindu-le dreptul de a trage în compatrioți nu cu pumnii, palmele, copitele sau cu pistoletele „Makarov”, ca altădată, ci cu tunurile „marilor afaceri”, cu bombele enormelor escrocherii „caritabile”, cu laserele „ingineriilor financiare” safiste & feneiste, cu hiperboloizii „televiziunilor independente”, cu katiușele uriașului front al minciunii postdecembriste și cu multiplele ogive nucleare desprinse la momentul ordonat de pe traiectoria „istorică” a fesenismului și proiectate drept în moalele capului unui bobor deja aproape terminat, abia scăpat din vârtelnița unui experiment social mutant și care se pomeni – colac peste pupăză – cu jungla capitalismului sălbatic drept în față, mai hidoasă și mai amenințătoare chiar și decât lagărul din care tocmai fusese „eliberat” și în care bietul bobor ar vrea să se reîntoarcă, iată-l, îngrozit de moarte. Zadarnic însă ! Căci, pasămite, rânjindele făpturi ce își încordează mușchii și își pregătesc saltul spre gâtița căzutei masse, ca să-i dea mușcătura de grație, sunt chiar administratorii fostului lagăr, Activiștii și Securiștii, care după cum ne spune papașa Brucan ajunseră cei mai mari capitaliști din România și care nu mai au nici un interes, vezi bine, să revină la regim. Și deci ce se va întâmpla…?! După ce vechii/ noii „revoluționari” își vor termina opera și după ce vor fi șilit ce va mai fi rămas din hărtănitu’ bobor să se retragă, ca pe vremea hămeșiților fanarioți, în bordeie, în România se va instaura fericirea pe pământ, „democrația” între animalele de pradă „biruitoare” ? Măcar de-ar fi așa! Dar, după cum știm din pățania Plutei Meduza, din istoria Fermei Animalelor și din alte pilde, când „tovarașii de idealuri” nu vor mai avea pe cine sa prosteasca, să „facă” și să hărtănească, se vor mătrăși între ei, ieroii naibii neposedând, deocamdată, nici forța, nici tupeul să se-ncaiere cu fiarele de pe alte coclauri. Iar daca va fi așa, n-o să-i plângă nimeni, vezi bine, dar ce se va întâmpla cu „dodoloata” …? Și de ce s-o fi ajuns până aci, oameni buni ? Să fi secat toată bafta ăstui bobor, să-i fi soșit ceasu’ să piară de pe globu’ pământesc ? De ce, e.g., dintre toate națiile aflate în fostul lagăr doar ai noștri nu putură scoate în față un ’56 unguresc, un Soljenițân, un Walessa, un Havel sau baremi un Kadare, de sămânță ? Șinguri niște bătrâni revenanți, apăruți ca fantomele din hăul unui sanctuar interbelic și care deșigur nu mai pricepură nimic din lumea în care fuseră în mod nesperat dezmorțiți, plus un nea Goma înecat ca romu’ la mal, întrucât nu catadixi să revină în țară după potop și să-și transforme haiducia într-o eroică, bașca o bunicuță cam naivuță și semidoctă, care mai bine ar fi rămas la cratițele sale, căci poate că în felul acesta nu ne-am mai fi pricopșit cu ierou’ din ’96 (ce dădu bir cu fugiții când ne fu lumea mai dragă, lasându-și trupa cu posterioru’ în baltă), oare doar aceștia să fi însemnat germenele „viguros”, din care va să reînvie nădejdea pățitului neam al basarabilor, mușatinilor, bălenilor, văcăreștilor, ionilor și măriilor celor ce vor fi fost, hospodari zemle vlascoe…?”

++++++++++++++++++
Text original & comment: aici.