La moartea eroului Havel

La moartea heroului ceh Vaclav Havel - care a intrat la Judecata de Apoi a next generaţiilor din fanta mereu vie sau actuală a Planetei-Ou după ce şi-a încetat secvenţa-i creatoare din patria-i acum şi pururea recunoscătoare, revenind cu fruntea sus în Virtualitatea de unde ne tragem toţi şi unde ne vom retrage la ceasul hotărât, tale quale - le spun compatrioţilor mei că n-au niciun motiv să se jeneze pentru că ne-a lipsit, cică, un Havel, care să-şi ridice glasul din limba noastră maternă şi din zona noastră de Lagăr contra Molohului colectivist-stalinist ce-a bântuit prin Estul european într-un ev trist, fiindcă, oricât li s-ar părea unora de incredibil, de contra PR-ist sau de caraghios-lăudăros, vă reamintesc c-am avut şi noi un astfel de hero, primus inter pares, aloo, care nu doar că s-a ridicat curajos în apărarea drepturilor omului din Lagărul hipermincinos, aşa cum a făcut Havel cel inimos, dar a rostit răspicat întreg adevărul ce putea fi atunci estimat despre Molohul turbat, într-un fel pe care nici Havel şi nici Walesa nu l-au vizat, deşi ei s-au aflat mult mai aproape atât de aura Occidentului liber şi civilizat, cât şi de forţele ce luptau - pe faţă sau în submersiune - contra Golemului sovietizat.  Când însa tu, răzvrătitul anticomunist de-aci, de pe malul Dâmboviţii roşii, nu ştiai aproape nimic despre lumeea în care-ai irumpt prin gaura de vierme a mamei, recte despre ce-a fost, este sau va fi fiind cu adevarat Iepoca ori Lagarul în care subzistai in integrum izolat, când chiar Şcoala, menită în principiu a te învăţa şi deci lumina, era folosită, din contra, exclusiv pentru spălarea creierelor şi formarea omului nou, n’aşa ?, când deci, închis în cuşca sau baraca ta de biet haftling, fără a avea nici cea mai mică idee despre lumea liberă, despre realitate şi adevăr, ai reuşit totuşi să pricepi ce se-ntâmplă cu tine şi cu semenii tăi - din Lagărul cică Eliberator, n-aşa ? - de-a fir a păr, ba chiar să întrezăreşti luminiţa de la capătu’ tunelului, din viitor, şi mai ales să-ndrăzneşti a striga după ajutor într-un spaţiu în care până şi şoapta părea un clopot de catedrală bubuitor, capabil să te sperie de moarte cu dangătu-i înfricoşător ori baremi să te bage-n boală repejor, ei bine, abia acest fapt înseamnă ceva bun sau demn de a-l arăta tineretului următor, chiar abia ieşit din ouşor, ca pe un elixir decantat din strămoșescul bobor, “aşa - n'aşa?? - cum soarbe soarele un nour de aur dintr-o mare de amar“ (şi petrol…oops).

Bun, şi dacă un astfel de cluster aborigen a existat, de ce n-a auzit nimeni de el, nu doar pe mapamondul de admiraţia cehului Havel sau a polonezului Walesa pe drept iluminat, dar nici măcar pe-al nostrum nat ?? De ce trebuie să fie poporul român în continuare complexat, şi asta numai pentru că Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Liiceanu sau Cărtărescu, adică elita oficială, recunoscută şi promovată de eonul criptocomunist viclean contemporanizat, transformat din Spânul de altădat în Nepotul Verdelui-Împărat nord-atlantizat, n-a mişcat, aloo, în Lagărul în care căldicel, vai, a subzistat ? De ce trebuie să roşim în faţa ex-compatrioatei noastre Herta Muller chiar în Ateneul Român, ca şi cum toţi în faţa Răului ne-am plecat ?? Sigur, eu ştiu care-i răspunsul şi că atâta timp cât Spânul va fi proprietarul aproape exclusiv al Mediei care cică s-a privatizat şi s-a emancipat aceasta nu va sufla o vorbuliţă despre harap-albu' în fontana de la Berevoieşti sechestrat, dar tu ce părere ai, internautule (care de-acuma poţi să fii egalu' mediei făcătoare de legende de zmei or de zei, numai să vrei), a... ?

+++++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.