A nebunit mielu, în caz că n-o fi devenit lycantrop, dreak…? :shock:

Pretinul care acum mă face trabant, după ce mă decretase tanc nuclear aeropurtat, musai să fie pus pe doo coloane, ca să-i vadă lumeea chipul adevărat şi să afle unde-ar fi locu’ – la o adică – de scuipat : în tanc, ca-n faimosu’ banc, sau în portretistu’ dedublat or multiplicat de ieri pe az, după caz, naz şi praz ? :roll:

 

Coloana întâi o voi reproduce aici, iar coloana a doua o puteţi citi – dacă vreţi – ghici ?  :idea:

POETUL TEFLON ŞI CĂRUŢA CLIPEI

Depistat pozitiv de Nicolae Manolescu ca fiind unul din cei doi poeţi loviţi de geniu ai leatului său literar, Viorel Padina a fost decartat, cu viteza luminii, atât de autorităţile culturale româneşti, cât şi de plutonul său liric. Dacă cei dintâi au făcut-o din motive de securitate naţională (se ştie că un poet extraordinar e mai periculos decât o rachetă cu încărcătură nucleară) ceilalţi, colegii, au făcut-o, cum altfel?, spre binele literaturii române, care, în acel moment ca şi de-a lungul întregii ei istorii, fierbea de genii, genialoizi şi alte specii intermediare ca supa de peşte lăsată la nesfârşit să clocotească pe malul Deltei, la Portiţa.

De fiecare dată când este readus în pagina publică, Poemul de oţel dă dreptate celor ce l-au îngropat de viu pe Viorel Padina: tensiunea gândului este insuportabilă, tăişul versului mai parşiv ca sărutul unei săbii de Damasc, construcţia poemului – impenetrabilă. Este ca şi cum peste poemul lui Padina au trecut câteva sute de ani – fiecare veac cu optzeciştii, nouăzeciştii, milenariştii, deconstructiviştii, navetiştii ori paraşutiştii lui – iar diamantul se ridică de sub maldărele de moloz şi spune amuzat ”Ce drea’?”

Ce  nu i se va ierta niciodată acestui poet extraordinar este totala inaderenţă la mediocritate. Pe orice parte întorci lava, ea rămâne incandescentă, strălucitoare, şi asta înnebuneşte scrumul, praful şi gloriile de hârtie creponată.

Epistolarul iepocal constituie Cearta Neînţeleptului cu Lumea Prea-Din-Cale-Afară-De-Înţeleaptă. Este cea mai vulnerabilă din toate poziţiile de foc de unde Viorel Padina trage rafale încrucişate asupra realităţii. Rareori s-a aflat un răzvrătit într-o minoritate atât de absolută. Bunul simţ nu-i şopteşte nimic. Îndreptarele de dans în distinsa societate şi ghidurile de parşivenie în budoarele gloriei îi sunt indiferente. Pachetul de minimă prudenţă cu care ne naştem fiecare Padina l-a dăruit congenerilor săi interesaţi să câştige la loteriile timpului oricît i-ar costa biletul.

Sunt multe paginile memorabile ale acestui Epistolar halucinant, necuviincios şi insuportabil de vindicativ, dar sunt puţine cele care exprimă mai limpede natura fracturii dintre Viorel Padina şi generaţia sa de literaţi decât scrisoarea pe care i-o trimite lui Ion Bogdan Lefter din Corabia, la 8 februarie 1990. Acel ”aţi alergat din răsputeri (unii chiar cu bălăngăniri caraghioase) pentru a nu pierde căruţa clipei” ar putea fi un excelent început pentru reevaluri dintre cele mai necesare, dar Viorel Padina ştie că lumea va fi din ce în ce mai grăbită şi recursurile sugerate de el sunt sortite deriziunii. Gesturile lui există fiindcă trebuie făcute, nu pentru că au vreo şansă de izbândă.

Împins şi împingîndu-se de unul singur într-o solitudine soră cu nebunia, Viorel Padina este unul din moşierii spaţiului cibernetic românesc. De fapt, este unul din întemeitorii acestui limbaj. Enervante, sărind mai tot timpul la beregata mediocrităţii, uneori revoltător de nedrepte, deseori incovenabil de drepte, scrise cu o ironie ucigătoare, cibertextele lui Padina sunt o literatură extraordinară.

Scăpat de chingile impuse de convenţiile oricărui format  ”pe hârtie”, acest neliniştit de geniu ”şi-a dat foc la valiză”, s-a autopropulsat în spaţiu, sătul să tot audă de la duşmanii săi reali şi imaginari ”Eşti în aer!”

NOTA BENE : Dacă nu recunoaşteţi autorul, n-are nicio importanţă ; contează numai dacă are dreptate, în ce-a scris mai sus. Sau cum dreaq să vă spun, ca să nu-mi ghiciţi temerea că bietul hom – portretistul shogun – e aproape nebun de pizmă, ca şi-n cazu' fostului său pretin încă şi mai bun – Volo Tismăneanu – , pe care-l mârâie şi-l muşcă de ani de zile în spum ? :(

++++++++++++++

Text original & comments: aici.