Reply altui titircă inimă-rea, cică of America, păi cum drea…

N-am încotro: aşa cum mi-am pierdut luni întregi cu S.Cucerai, ca să-i dovedesc că io n-am fost turnător la Secu, aşa cum îmi tot repeta filosofu’ nost neclintit ca un buhai, ci un herou singular, vai (mai precis, am fost redactorul “singurului text vădit anticomunist produs de vreun intelectual român în anii 80“, cum chiar Cucerai ista descoperise în 2006 şi reiterase în 2010, în caz că nu ştiai, aloo), cerbicele meu calomniator desfăşurând atunci alte şi alte chichiţe, demne de peana retorilor şi oratorilor inchizitorilor, nu alta, frăticilor, prin care să speculeze în ochii curioşilor, bârfitorilor, pizmaşilor, anonimilor, laşilor, securiştilor şi hărţuitorilor mei cum că n-aş fi ceea ce chiar el descoperise c-aş fi, într-o altă zi, sau pretextând că el n-ar fi zis ce-a zis decât de kikiri-mikiri, căci de fapt vrusese să spună fix pe dos, zemecheros pân la oss, deci ca şi cum n-ar fi zis nemica şi putea să-şi retragă spusele cum şi-ar retrage o fetiţă păpuşica după ce tovarăşica ei de joacă ar trata-o cu beşinica, ei bine, cam tot aşa se pare c-o să mă canonesc de-acum încolo ca să-l turtesc ori să-l convertesc la dreapta judecată pe nou-mi insultător şi calomniator, care după ce anţărţ mă decretase un Ferrari cu turbomotor, acum, după ce s-a supalat pe mine ca mboarul pe sat, fiindcă i s-o fi părut şi istuia că l-am înfruntat or  maltratat în cine ştie ce chestiuţă de rahat, vrea să demonstreze că de fapt şi de fapt io sunt doar un trabant hurducat, aloo, iar el un BMW laminat, luminat & mirobolant, care m-a primblat în teleguţă de m-a săturat, deşi până la urmă m-a refuzat, cu toate că – parţial color, n-aşa? – am rămas acelaşi poet tulburător, dar însă totuşi, frăticilor, dacă mă-nţeledzeţi, ținți postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca, si clopoțeii… îmi țiuie grozav, deci cu alte cuvinte nu se face, măh, monsiu, să caz io în faţa lu AVP ca un fir de prav, fiindcă ista e doar un biet megaloman puhav, neacceptând că io – adică el, ipochimenu cu clav ;) – nu sunt precum curva rahav, care azi zic una, iar mâine mă moi ca hula sau o-ntorc ca la Ploieşti precum trula, şi nici că “Frigul sau Frica” mea e un doc rezistent mult mai al drea şi mai eminent decât Apelu-i epilept, care de fapt şi de drept e actul unui simplu semidizident, n-aşa…? 

În fine, hai să trecem şi de asta, căci ce dreaq mai am de făcut decât să mă justific d-amproasta, câtă viaţă oi mai avea, şi basta, a  ? :evil:

• DT dixit: Spre a dovedi ca nu i s-a dat, ci i s-a furat, V. Padina reia pe noul sau blog (Olelie Lie) un Laudatio pe care l-am scris in urma cu cativa ani. Poetul ma anuntase ca, in sfarsit, ii apar doua carti prin grija unor prieteni din Franta, parca, si avea nevoie de doua prefete – una de la Vladimir Tismaneanu si una de la mine. I-am scris textul cu mare bucurie, dar cartile de care-mi vorbise nu au aparut niciodata. Aveam sa aflu ca, de fapt, nici nu existase un asemenea proiect. In schimb, V. Padina a postat textul meu în mai multe locuri. Unul dintre ele este acesta http://dictionary.sensagent.com/viorel+padina/ro-ro/

• AVP reply : Mhă, rumâne, proiectul ăla chiar a existat, însă a căzut din lipsă de finanţare, iar Constantin Constans din Paris poate să-ţi confirme. Uite colea: couverture Padinaok. Plus de asta, de unde ştii tu că eu – şi nu altcineva – a postat “în mai multe locuri” textul pe care-l linkuieşti ? Ce probe ai, colportorule ?

• DT dixit: Citind ce am scris despre Viorel Patina si ce scriu de mai multa vreme pe acest bog, puteti observa cateva lucruri:  - In legatura cu Poemul de Otel, nu mi-am schimbat niciodata opinia; - In legatura cu merítele reale (inclusiv cele anti-comuniste) ale lui Viorel Padina, nu mi-am schimbat niciodata opinia. Dar l-am descurajat permanent – in public si in mesaje prívate – sa nu mai invoce si merite pe care nu le are.

• AVP reply : “Descurajările” tale în legătură cu “meritele pe care nu le am” sunt alegaţiile că eu n-aş fi fost dizident, ci semidizident, şi că “Apelul către Europa” n-ar fi fost “singurul text vădit anticomunist scris de vreun intelectual român în anii 80“, ci unul dintr-o serie oarecare. Dar tu n-ai adus nicio probă c-ar fi aşa cum zici – decât propriile tale alegaţii pizmaşe. Produce-le, naiba, odată – probele alea -, sau taci.

• DT dixit: Laudatio pe care l-am semnat indica nu doar merítele literare si civice ale lui Viorle Padina, ci semnala si excesele comportamentului celui laudat. Nu este nimeni vinovat ca excesele s-au accentuat in progresie geométrica, practinc obliterand comunicarea poetului cu lumea.

• AVP reply : Fii serios, neică: aşa-zisele “excese” le categoriseşti ca atare abia acum, post-factum ; atunci, la vremea lor, am impresia că le priveai ca pe nişte merite şi-n orice caz ca fiind notele caracteristice ale unui creator autentic, care-şi sacrifică trecătoarele relaţii lumeşti spre a-şi prezerva dreptul şi privilegiul de a spune adevărul, conform străvechiului adagiu : Amicus Plato, sed magis amica veritas.

• DT dixit: Cand scriam, despre Epistolarul sau ca este “halucinant, necuviincios si insuportabil de vindicativ”, am crezut ca V. Padina va intelege riscul de a trai pe buza neantului . Din “Impins si impingindu-se de unul singur intr-o solitudine sora cu nebunia”, V. Padina tine minte doar contributia celor ce l-au ajutat sa se scufunde, nu si propriia-i contributie la acest dezastru. Mana pe care i-am intins-o atunci, cum bine dovedeste textul, era un efort de a-l ridica pe poet spre normalitate, nu sa-l imping pe fundul mocirlos al obsesiilor ce au istovit poetul, dar au consolidat vorbaria fara noima…

• AVP reply : Toate epitetele scrise la vremea aia despre Epistolarul meu nu erau în niciun caz depreciative, au momment ou, ci evident hiperlative, asta o vede orice om care ştie să citească un text. Abia faptul că tu vii acum şi-ţi întorci propriile-ţi înţelesuri pe dos, este halucinant la modul de jos, aloo. Şi-n ce zici că mă scufund io, neică, când e clar că sunt consecvent cu mine însumi şi că-mi construiesc opera indiferent dacă această construcţie m-ar aduce “într-o solitudine soră cu nebunia” ? Sau despre ce normalitate vbeşti, cognate ? Normalitatea de a mă poopa în bot pe săturate cu mediocrităţile toate, numai spre a mă vedea lăudat or acceptat de bisericuţele conjugate ? Ce legătură are minciunica socială sau politeţea literară cu Opera menită să-ncalece săgeata timpului, iar nu doar să lingă laba juriului, oportunistului, contingentului, conformistului or fripturistului ? Mhă, flăcău, tu crezi că a fi Poet e musai să ai BMW-ul tău, să fii zilnic la Madam Candrea la făgădău, la întâlnirea cu scriitorii din Vaşcău or Bacău sau în istoria or gazeta literară a orişicărui pulărău ? Asta o fi fost valabil pe timpul tău, copil al comunizmului şi-al lumii de hărtie de Letea jud Vaslui, dar nu în era Hyperspatziului, fugi dreaqului.

• DT dixit: Din textul lui Nicolae Manolescu despre Poemul de Otel, Viorel Padina citeaza, permanent, doar ce-i convine. Uita, tot permanent, de acel: “Se prea poate sa ramana singurul volum al acestui poet absolut extraordinar.” // - Nici Manolescu nu este vinovat ca a avut dreptate, nici eu nu ma simt vinovat ca, in loc sa-si implineasca talentul, V. Padina a tinut, si tine cu tot dinadinsul, sa desavarseasca tot ce a fost candva discutabil iar azi a devenit innaceptabil.

• AVP reply : Păi, mhă, zăpăcilă, fix aşa ar fi zis Manolescu şi dacă ar fi fost Maiorescu şi trebuia să vbească despre primul şi singurul volum antum al lui M.Eminescu, aloo. Iar asta ar fi însemnat – după părerea ta – că Maiorescu / Manolescu ista l-ar fi criticat pe Emin pentru că nu e un poet harnic şi premiat, ca al său leat ? :roll: Şi unde sunt acum congenerii lu Emin, ăia care au publicat câte o tonă de kkt uscat ? Tu confuzi valoarea  cu cantitatea şi ingeniul cu star sistemul, bade ?

• DT dixit: In urma cu cateva luni, desi relatiile noastre erau mai mult decat hurducaite si blogurile sale inregistrasera triste campanii in care am fost facut cu ou si cu otet, Viorel Padina m-a cautat sa ma roage sa fiu de acord ca Laudatio sa fie reprodus intr-o carte ce va fi ilustrata de dl Devis Grebu. Am refuzat, din mai multe motive. Suparare mare.

• AVP reply : Exagerezi copilăreşte când spui că pe blogul meu s-au înregistrat pe vremea la care te referi “triste campanii” în care tu să fi fost făcut cu ou şi oţet. N-au fost decât nişte reacţii mai acide ale lui Devis Grebu, Stely sau CC, prin care prietenii mei nu făceau decât să mă atenţioneze că tu însuţi şi cu comilitonii tăi, printre care şi detracatul antisemit “radu humor” – et aliis ejusdem farinae, vezi bine -, mă băşcăleaţi fix pe mine în fel şi chip. Cu toate astea, eu i-am avertizat cu fermitate pe my friends să înceteze a te mai înţepa, ba chiar m-am certat cu maestrul Devis Grebu şi cu Constantin Constans din cauza ta. Iar când te-am întrebat dacă mai eşti de acord să folosesc prefaţa aia – laudatio de care vbeşti -, ţi-am spus clar că nu mă voi supăra dacă n-o să accepţi, iar dovada e că după aia am revenit la tine pe blog, uitând toate mizeriile pe care mi le făcuseşi dimpreună cu “humorache”, cum ar veni, şi punându-ţi doar condiţia de a nu-l mai primi acolo pe antisemitul penal. Şi deci cine s-a supărat din cauză că n-ai mai recunoscut că m-ai lăudat şi pentru că nu mi-ai mai dat prefaţa aia, man ?? Vrabia mălai visează !

• DT dixit: Iata motíve pentru care am refuzat: - Colaborarea nu ma onora. Nu ma pot inhama intr-un proiect alaturi de un om care, fara sa stie cine sunt si ce fac, s-a angajat, pe unul din blogurile lui V. Padina in atacuri murdare impotriva mea. Cum nu-mi pot asuma riscul sa fiu balacarit, dupa ce mai fac un bine.

• AVP reply : Ce treabă aveai tu cu Devis Grebu ? Era vorba de “Poemul de oţel” aici, iar în plus era vorba de o prefaţă pe care o făcuseşi deja, ba mai mult: mi-o înmânaseşi special pentru acest scop, fără să-mi pui condiţia ca nu cumva ilustratorul să fie Devis Grebu. Plus de asta, maestrul Devis Grebu nu făcuse decât să reacţioneze în stilu-i specific la măgăriile tale contra mea şi la faptul că tu găzduiai pe blog un antisemit penal, care nu o dată îl porcăiese pe DG (iar tu ştiai asta, căci îţi atrăsesem eu atenţia).

• DT dixit: Apoi, acel Laudatio imi fusese cerut cu ani in urma pentru o carte care nu a aparut vreodata. Fara sa-mi reneg opiniile despre Poemul de Otel si meritele reale ale lui V. Padina, de la momentul scrierii acelui Laudatio si pana acum s-au intamplat multe lucruri si textul ar fi trebuit “adus la zi”. Cel mai importanat dintre lucrurile intervenite “intre timp” este scufundarea lui V. Padina intr-un univers infricosator. Sa publici un text ca al meu spre a dovedi ca… sunt un pizmas e semnul unei innourari de care imi pare sincer rau, dar de care a venit timpul sa uit. Implacabil chiar asta inseamna – nimic de facut.

• AVP reply : Nu e vorba de prea mulţi “ani în urmă”, ci de 2009, parcă. Apoi, e clar că io neavând trecerea ta pe la editurile din Românica, America or Franţa, cartea pentru care tu ai scris acea prefaţă va apărea când se va putea (iar dacă n-a apărut până acum n-a fost vina mea). După cum ai văzut, CC făcuse – la Paris – şi coperta, ba chiar şi paginaţia, tradusese în franceză “Apelul către Europa” şi obţinuse acceptul maestrului Horia Damian pentru ilustraţii, dar până la urmă n-a mai avut finanţare pentru proiect. Acum în urmă, Ion Vădan s-a oferit el să-mi reediteze “Poemul de oţel”, ba chiar am încheiat şi un contract anul trecut, dar dacă nici până azi n-a apărut, asta e situaţia şi naţia. Iar dacă prin “universul înfricoşător” în care zici că m-am scufundat te-ai referit la faptul că sunt şomer, încă nepensionat, bolnav şi cu alte belele pe cap (şi nu mă refer acum decât strict la persoana mea), atunci, da, ai dreptate, fire-ai al iaka kui de răutate mică (specifică nu americanului, ci rumânului, adică…)

• DT dixit: Pentru ca V. Padina tine mortis sa se identifice cu Trabantul din textul meu, nu pot spune decat atat: nu cei care au intrezarit candva in tine un potential Ferrari sunt vinovati ca tu ai vrut si vrei sa-ti desavarseste destinul unui Trabant.

• AVP reply : Păi parcă tu însuţi constatasei mai an că “de fiecare dată când este readus în pagina publică, Poemul de oţel dă dreptate celor ce l-au îngropat de viu pe Viorel Padina: tensiunea gândului este insuportabilă, tăişul versului mai parşiv ca sărutul unei săbii de Damasc, construcţia poemului – impenetrabilă. Este ca şi cum peste poemul lui Padina au trecut câteva sute de ani – fiecare veac cu optzeciştii, nouăzeciştii, milenariştii, deconstructiviştii, navetiştii ori paraşutiştii lui – iar diamantul se ridică de sub maldărele de moloz şi spune amuzat ”Ce drea’?” Şi deci cel puţin pentru câteva sute de anişori n-ar trebui să te pută grija cum mă voi descurca io prin hypernori, ci mai degrabă de cum o să faci şi-o să dregi ca BMW-urile tale, cu care i te lăudai lu Stely precum oieru minţii cel velit, în faţa cumetrilor strânşi în juru caşului dulce de câşlegi, arătându-şi Maybach-ul bibilit, să n-ajungă un muşuroi de fierişoare ruginit, iar cărţoaiele-ţi de lucioasă hârtie să nu fi putrezit pe veresie, olelie lie… oops.

Şi ţine cont, aloo, că deocamdată doar te mângâi, bădie. Ştii bine că dacă-ţi trag una mai zurlie cazi direct în fandacsie. 

 

+++++++++++++++++

Text original & comments: aici.