La portile orientului

La porţile orientului nu exişti decât dacă te prezinţi cu căciula-n mâini la bimbaşa (fie el politician sau afacerist sforar, academician plenar, popă ortofox cică dedicat sfântului har, simplu securist ori mare critic literar) şi-i faci salamalekurile de rigoare, eventual îi dai peşcheşu’, ploconu’ sau baremi ciubucu’ ca fiecare ori execuți alt ritual de supunere/ clientelizare, din care să se vadă clar că tu eşti doar un mujic kknar, iar el este marele mahar, secretar general, boier al minţii plenipotenţiar or alt balkanic star, ce poate fie să te-aburce în al ierarhiei, al bisericuţei sau al clipitei sale car, fie să te-arunce, dacă nu la puşcărie, pe mâna gealatului lorar, atunci în pulberea anonimatului şi-n sărăcie lucie, măcar.

Valoarea ? Pentru ai noştri e o simplă fandacsie, o chestiuţă ce ţine de pile, cunoştinţe, relaţii, nepotism şi cumetrie, de cantitatea de graţii pe care binevoieşte să ţi-o distribuie naşu‘ sau bimpaşa, dacă-i achiţi peşcheşu’ sau ispaşa (fiindc-ai uitat să-i pupi mâna şi lu’ naşa/ tovaraăşa…) Instituţiile, autorităţile sau panteonurile nu sunt ierarhizate nici pe departe după competenţă sau după rezultate riguros şi onest cuantificate, ci după influenţă, popularitate sau datul din cur/ coate, după sacii de bucate căraţi beizadelelor sau paşalelor toate, după simpatii/ antipatii, după nepotism, partidism sau alt ism, obicei pe care nu-l descurajează nici măcar perspectiva unui cataclizm organizaţional sau chiar sistemic-social, determinat de faptul că totul este vraişte, putred, calp, pleşcar, gregar, bişniţar, nefuncţional, zavistios şi resentimentar în acest decrepit bazar oriental.

Ai crede, poate, că personalităţile loco mai cu har fac excepţie de la acest tragi-comic bestiar ? Aiurea ! Budai-Deleanu, poetul nostru poate cel mai naţional, a fost ignorat un secol şi tratat – ca şi Anton Pann – ca un oarecare scriptolog ori scripcar.  Eminescu baremi nici n-a fost propus academician, d-ăla caţavenc-vânturar măcar, şi-a terminat-o într-un sanator infernal. Caragiale a fost fluierat la timpul său ca un obraznic coţcar, tratat de colegi ca un becisnic berar şi-a murit în exil ca un fugar. Iorga a fost întors de 3 ori de la uşa Academiei, de f-un inimic momental, până când inimicu’  a dat ortu’ popii, fiind uitat imediat după aia de contingentu-i până atunci ţucălar. La rându-i, Iorga însuşi l-a ţinut pe E.Lovinescu în uşă la Academie, fiindcă scepticul mântuit nu-i lăudase nu ştiu ce poesie kknie, nici baremi fistichie. In fine, Manolescu al nost fu respins de-o akademie roşie, deşi e auctorul poate ultimei mari istorii a literaturii neaoşe de hârtie. Asta ca să nu mai pomenesc, n-aşa? de figura pe care chiar respinsul N.M. i-a făcut-o unuia, olelie lie, după ce la un moment dat îl decretase un ingeniu de aborigenă feerie, un “poet extraordinar”, c-un epistolar fenomenal, dar pe care, după ce poeselul a călcat pe becul relaţional şi l-a înfruntat pe Naşul generaţiei literare de pe val, boiarul s-a supalat ca orişice mahăr din Levantul fanar şi l-a scos pe imprudent din opu-i iepocal. Halal :)

+++++++++++++++

Text original & comments: aici.