L’Amor…
Iubirea e forma extremă de comunicare,
cea mai intensă, probabil, din întregul Kosmos. Ea e dovada vie că nu
există de fapt decât o singură Fiinţă, silită să trăiască momentan – până când va redeveni Una – în partiţii diferite, din cauza mediului material în care subzistă “hic et nunc“, şi care mediu, subt imperiul Dorului de Viaţă sau al Softului imbricat în “Cartea Vieţii de la Începutul Veacurilor“, se află într-o continuă prefacere şi evoluţie de la Alfa la Omeg’. Chiar comunicarea
dintre fiinţişoarele spaţio-temporare aparent despărţite, independente,
iar uneori de-a dreptul inimice e dovada că ele aparţin de fapt
aceluiaşi Tot, altfel ele nici n-ar şti una de existenţa alteia, evident. “L’Amor che muove Il Sole e l’altre stelle“
Aşa cum e indubitabil că celulele din corpul animal sau omenesc – deocamdată cea mai înaintată formă de existenţă a Fiinţei ce şi-a pornit redefinirea sau reînvierea după Big-Bangul de acum miliarde de ani – fac parte din acelaşi tot
şi se supun sistemului nervos central, împreună cu care definesc corpul
animal sau uman în ansamblu, inclusiv prin componenta-i spirituală (şi
chit că ele există întrucâtva separat una faţă de alta şi chiar oarecum
independent una faţă de alta), aşa şi toate fiinţişoarele de pe Planeta-Ou (aceasta fiind, de fapt, Forma cea mai avansată de existenţă din kosmicul Hău) aparţin aceluiaşi Eon, deşi nu par nici pe departe că vorbesc sau cântă, mai precis, pe acelaşi ton,
ci din contra, uneori par că-şi toarnă-n tur beton ca orice becisnic
anton şi se mănâncă între ele mai dihai de cum înfulecăm noi poamele din
pom… oops Însă vacarmul ista individualist se explică prin faptul că
fiinţişoarele noastre se luptă pentru existenţă, săracele, se
bat pentru resursele limitate la care au acces acolo, în locul şi timpul
lor punctual, adică, în lumicica lor cea mică, altfel ele n-ar avea
niciun motiv nu doar să se urască, să se războiască ori chiar să se
nimicească, însă n-ar avea motive nici măcar să se despărţească, în loc
să trăiască în aceeaşi unică şi indivizibilă împărăţie, în veşnică pace & bucurie.
Aşa-zisa comunicare dintre
multiplele fiinţişoare nu e decât manifestarea lor integratoare, prin
care fiinţele parţiale se poziţionează una faţă de alta funcţie de
mediile lor materiale de existenţă, comunicarea fiind plină de
afecţiune şi de clemenţă reciprocă, atunci când există un belşug de
mijloace de subzistenţă sau un unic interes (familial or naţional) ce
poartă acelaşi fes, şi din contra, fiind dură şi ascuţită ca o săgeată de silex, recte duşmănoasă, atunci când fiinţişoarele n-au ce pune pe masă ori nu fac parte din aceeaşi clasă, castă or rasă, sau fiindcă Planeta-Ou
care le zămisleşte şi le hrăneşte nu le tratează fix atunci şi-n acel
loc, din te miri ce pricini, dumnezeeşte, ci cam câineşte… oops. În ce
priveşte iubirea, ce de regulă apare în locul şi timpul când Planeta-Ou
trebuie să-şi pună în practică menirea de a zămisli un embrion nou
rezultat din ovuleţu tău şi-al meu, ea e dovada vie – cum spuneam – că
fiinţişoarele ce par a fi tot atât de multiple şi de diferite ca
minciuna de adevăr sau ca firele de păr sunt de fapt Una forever,
cu vba aia englezească, întrucât se ştie că îndrăgostiţilor nu
le-ajunge doar să împlinească o platonică uniune sufletească, ci şi –
mai ales – una trupească, aloo, din care să se nască noua pască şi
astfel Viaţa în veci de veci să trăiască, să crească şi să înflorească.
++++++++++++++++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.
No comments:
Post a Comment