Reţeaua Felix (1)
Motto: "Niciodată o televiziune nu va ajunge să impună un preşedinte, un prim-ministru sau chiar şi un simplu ministru"
(Un preşedinte de ţară din iepoca anterioară - citat aproximat)
Până
la urmă, că ne place sau nu, cred că va trebui să-i recunoaştem un soi
de ingeniu acestui domn Dan Voiculescu, poreclit de rivalu-i domn
Băsescu Felix Motanu, care uite că nu doar c-a ştiut cum se face banu, după ce cuplul dictatorial a plecat spre viitoru' luminos cu aeroplanu', însă a ştiut, mai ales, cum să-l chivernisească şi unde să-l investească, pentru ca nu doar ochiu' dracului să-l înmulţească după legea negustorească ori cămătărească, dar, prin el, prin Marele Ban
(cum ar veni) s-ajungă să cucerească puterea lumească într-o zi,
accesând astfel locul unde nu se face doar plinu' de avere &
phootere, ci se făureşte chiar destinu', aşa cum cică ar fi zis Bună-Parte
pe patu-i de moarte... Nu cunosc, de asemenea, dacă Dan Voiculescu o fi
fost chiar "mareşal" sau "gereralissim de Securitate", aşa cum îl
bârfea la un moment dat "vânătorul de securişti" (care între timp l-a
iertat pe dl Mareşal, altfel nu s-ar fi aliat cu el contra odiosului şi sinistrului Marinal, pe care "vânătoru de securişti" îl înjură chiar la tembeliziunile Mareşalului, dimpreună cu oştirile dumnealui, alea date dreaqului), însă sunt sigur că el n-a fost doar un becisnic turnător - cum ar vrea să-l ştie reţeaua portocaliilor - prins de "revoluţia" tovilor şi băieţilor
mai iuţi de picior şi mai deştepţi dormind încă în hainele statului în
poziţie de drepţi, ci poate i-o fi fost doar mai loial săracului cizmar iepocal (despre care M.Oprea ne-a spus că l-a făcut personal mareşal or general, nu mai reţin bine), însă după ce Felix s-a dezmeticit şi-a început să lucreze nesmintit cu ingeniu-i financiar & organizaţional care-i rămăsese, evident, Intact, chit că fostul regim îşi jucase - cică - ultissimul act, pornindu-se să-şi plaseze capitalu' de lei paralei pe care-l agonisise cum ştiu ei (tovii, domnii şi băieţii grei, căci doar n-o să vă spună cum se face banu' tocmai cel mai pauper dintre domnii liberi
& poesei, bey... oops), ridicându-şi nu palate de aur şi argint ca
oieru' ce se joacă de-a boieru' şi nici benzinării, megamercerii,
biserci pictate ca nişte jucării ori feneiste inginerii, aşadar chestii
direct şi rapid aducătoare de parale, de moaşte milionare sau care să te
umfle-n foale, aşa cum şi-au aranjat rumânii sau rromanii ce
vor să se simtă ca neşte paşale, după ce toată copilăria se jucaseră
doar cu păpuşi de câlţi, şi nici nu şi-a fundat făbricuţă de bomboane,
de cartoane, de chibrituri sau de pantofi cu scârţi, ci a început să
ţeasă la o reţea dintr-o pânză mai degrabă insidioasă decât alesă, care
chiar dacă nu e atât de deasă ca un baibarac de giupâneasă, se va dovedi
cu timpul muult mai rezistentă şi mai eficentă decât averea oricărui
altu' de pe tot natu', plasându-l pe Felix nu doar în postura
de a concura cu nu ştiu care miliardar de cârnaţi, ci chiar cu Statu'
"vechilor structuri" reînnoite din Carpaţi, ce vruseseră să-l facă
pierdut pe tov Mareşal în postdecembristu' areal ca pe tovii blestemaţi, halal...
(va urma când se va putea)
++++++++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.
No comments:
Post a Comment