Răul cel mic vs Răul velik
Io n-am nimic cu rusu’ ca tip uman (ins simpatic şi generos, aşa cum l-am cunoscut şi pe my friend Nichita
al nost, pe jumătate rusnak, după cum se ştie, însă evident că doar
până la punctu’ ăla din hău, când omu’ – orice om, nu doar rusu’ –
devine mai rău şi ca ciocoiul de rumân, pe care slavii îl consideră omul cel mai rău… ups), ci am ce am cu sistemul lor socio-politic, alou, care seamănă mult prea mult cu-al nostru de dudău, ca să nu bănuim că de fapt e tatăl Natural, cum ar veni, al său.
Ca şi-n Ro (şi de fapt viţăvercea) la putere în Ru se află tovii şi băieţii Iepocii sovietice, chiar mult mai accentuat decât în celelalte ţări din defunctul Lagăr, moroi care s-au datără preste cap ca ieroul
din povestea aia cu porcul fermecat & blestemat şi s-au prefăcut
din izdap-izdap în făt frumos turbat, al dreaq aktivist / securist /
kaghebist de altădat or bolşevic recondiţionat, transformat preste
noapte în capitalist sălbatic la patrat, respectiv în terorist
înverşunat al omeniei, dreptăţii şi adevărului sau – dacă preferi – al
economiei de piaţă, ca să nu mai vbim de regulile de bună purtare din
amărâta asta de viaţă, pe care omul rus nou sau corespondentu-i ro şarpe
de dudău le calcă-n picere cum calcă orice fost mujic or calic devenit
stăpân birlik în casa naţionalizată pe nimic, ajuns deci mare şi tare
prin turnătorii şi alte porcării iepocalo-infernalo-dilii, care au făcut
din el tov-domnu’ ce-l ştii, cu salarii, penzii or alte stipendii pe care io sau tu, cel care-oi ceti pe-aci, nu le-am avea oricât am trăi.
Bun, dar dacă asta e situaţia, pe care nimeni n-o poate nega, ce treabă mai poate avea Românik a noa, devenită printr-o minune ţară ioropeană şi transatlantică sadea, cu Rossika mafiosilor roşii, a…?
In loc să zicem doamne ajuta că NATO ista fu cam pămpălău când îşi băgă
subt cloţă suspectul ou din care poa’ să eclozeze, doamne fereşte, ex-tovul sau ex-băiatul cel rău, şarpe de Nistru sau – cum spuneam – de Dudău şi să-i muşte nu doar cloţa de pe ouă, cum e obiceiul în lumea asta cica nouă care se sparse-n 89, dar să-i şparlească dreq şi codurile de la bomba H şi să le vândă teroriştilor pe-o avere sau două or pe-o maşinuţă jmekeră şi-o gagicuţă superşouă, cu care tovul sau băiatul
să traiască pe picior mare cât o ţine, fără să-i pese de mine, de tine
sau de ziua next generațiilor de mâine, aşa cum gândesc speciile astea
neam-proaste, egoiste, tupeiste, hedoniste, cinice şi nesimţite cât zece
chine, aşadar, în loc să zicem săru-mâna cu plecăciuni până-n pământ că lumea civilizată ne primi în Casa-i hiigenizată fără să ne zică un singur cuvânt urât şi extragându-ne efectiv din mormânt, din bolgia Estului
smânt, din contra, noi, văzându-ne cu sacii-n căruţă şi profitând de
faptul că şi tanti UE asta e cam goguţă, ne repezim să dăm fuga la
Moscova, întocmai ca mireasa curvuţă, care după ce se lasă găurită de
ochii lumii de-al boierului guluţă, a doua zi îşi abandonează mirele-n
prag la părinţii săi şi dă iar fuga la hăndrălăi, cu care se-ntinde prin
fâneţuri şi clăi, după care se curăţă în parfumatele băi şi, fără să
zică măcar bună seara, se pune-n capul mesei socrilor cică răi, cerând
să fie servită ca o stapână preacinstită şi nevestică emerită, n-aşa?
Oare nu e normal să credem că răul cardinal e reprezentat de cei ce vor să ne-arunce iar în braţele amanţilor din Lagărul
iepocal, cu phalele lor de magar, dar cu obiceiuri şi mentalităţi de
vrej barbar, ca să nu mai vbim de cortul lor cărtar or de sistemul
social ilegitim şi criminal? Şi din contra, nu e firesc să bănuim că răul cel mic e reprezentat de inimicu’ răului velik, poa’ să fie ista chiar şi-un pirat ex-securist or calic ?
P.S.: Şi io admir Rusia, însă Rusia
pt mine înseamnă Tolstoi, Dostoievski, Şolohov şi multe alte minunăţii,
inclusiv câteva cânticele şi filme ruseşti sau câţiva mari şahişti, ba
înseamnă chiar şi Gagarin, “Aventurile lui Habarnam” (prima carte de
ficţiune pe care am cetit-o) şi alte cărţulii ale magicei copilării (am
crescut cu “Cartea Rusă” sub cap…oops), pe care le devoram fără să am
habar de substratum-ul lor ideologic, pe atunci, dar n-o sa mă convingă nimeni să admir şi Rossika jirinovskiului de bâlci, asta de pe vremea lu tov Putinica… Mi-ajunge Românica.
+++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.
No comments:
Post a Comment