Publicul, politicienii și naming-ul

Adicătelea, chiar, de ce Traian Băsescu li s-o fi părând unora cool (vă amintiți exclamația aia, de acum 7-8 ani, a turturelului redivivus : Băse is cool ?), iar Gigel Sorinel Știrbu, de azi, li se pare ridicul ? Dacă pe TB l-ar fi chemat Trăienel Bășinel și ar fi comis chiar faptele de haiducie pentru care moare pupinele după el (respectiv i-ar fi tras în țepe pe Bombonel, Felix, Nuş, Relu, Nelu Cotrocelu și pe alții la fel, oare și atunci ale Nora, Dora, Orange Skorpion, Văcuța Ecologică, Bleen, Filadel, neinfectații de comunizm, poliţenii si politeii, copăcenii mii și stely făclii, ca să mă opresc doar aci, ar mai fi fost fani băsisto-portokaki ?

Evident, – nu ! Numele unui brand de haiduc, de autocrat, de viteaz sau – de ce nu – de criminal rumân în serie musai să se termine cu sufixul străbun escu (Vladimirescu, Antonescu, Ceauşescu, Iliescu) sau cu un “u” dat dreaku (Bravu, Alimanu, Călimanu, Hăţu, Jianu, Lambru, Lotru, Tunsu, Râmaru etc.), nefiindu-ne cunoscut decât un singur haiduc cu nume dintr-un diminutiv de chituc : Negoiţă Gheorghilaş, dar desigur că lotrul ista e lansat cu numele-i de copchilaş doar de dragul rimei din balada care i-a dat glas, iar nu pentru că era vreun milostiv drăgălaş, pute-l-aş de tâlhăraş… oops. Şi deci boborul de fani şi pifani sau pollimea, care cică are votul sau liberul arbitru-n mână o dată la patru ani, cel puţin de când Democraţia e shogună, după ce-a decretat Autocraţia nebună şi-a strivit-o ca pe-o prună, e liberă să voteze cum şi pe cine vrea ea, cam aşa cum Dunărea e “liberă” să curgă prin albia sa, pe care dacă ar vrea ar putea-o părăsi acuşica şi să curgă pe unde s-o nimeri, chiar şi pe râul Furnica, n-aşa…? Aşa şi cu boborul alegător, pe care marketarii politci, cu advertiserii şi cu păpuşarii lor îl animă absolut cum vor, inclusiv prin numele politicienilor, prin vorbele, prin ţoalele, prin gesturile, zâmbetele şi strâmbătele lor şi chiar – sau mai ales – prin subliminalele fantoşelor, lansând pe piaţa electorală vraja sau vrăjeala miturilor, a temelor, a sloganelor, poziţionându-se în fel şi chip faţă cu nişele electorale ce stau bulucite în faţa tembelizoarelor din căsuţele lor, cică pentru a se informa şi-a vota în deplină cunoştinţă de cauză, pe când în realitate ele, nişele şi massele statistice, sunt manipulate ca la teatrul de păpuşi prin mass-media şi prin alte “tribune ale libertăţii”, care nu mai au hăăt demult nimic de a face cu libertatea, cu adevărul, cu dreptatea şi cu democraţia, ci servesc eminamente interesele mogulilor media, iar în viitor – deja… – vor servi Netocraţia, păi cum drea.

Dar fiindcă io nu sunt decât un poesel, acoloşa, iar ipocritul cititor un nevinavat snobiţel, mă voi rezuma a-i recomanda să afle care sunt regulile sau calităţile unui nume bun în concepţia celebrissimilor Al & Laura Ries (întreabă-l pe Mr Google despre “Cele 11 legi imuabile ale internetbrandigului”), reguli sau calităţi care, deşi se referă la legităţile din lumea virtuală, sunt perfect valabile şi pentru viaţa reală, politică sau artistică, întrucât lumea în era New Media a devenit atât de mică încât ce e valabil pentru un nume de opincă e perfect valabil şi pentru un nume de vedetă sau de vlădică, oriunde s-ar afla, adică…

În fine, nu voi mai spune decât ceea ce-am mai spus cândva pe-aciia: “Daca Lady Gaga s-ar fi numit Lady Marghioala, credeti c-ar fi putut deveni un brand ? C’es copil ? Nu vei gasi in toata lumeea un brand cu nume atat de prozaic si de lung. 90% din forta mistica a unui brand o da in primul rand numele sau. Aviz amatorilor, care nu fac nico deosebire intre – de-un paregzamplu – Victor Ponta si Mihai Razvan Ungureanu… oops. Daca nu purta un f. interesant nume de brand si la cat a fost de izbit cu barosul plagiatelor si-al lu Barroso in personam, Ponta ar fi fost praf si pulbere pana acuma. Asa, cota de incredere in el a boborului statistic a ramas aproape nestirbita… Stiu, unii vor intelege mai greu ce vreau sa spun, dar asta e situatia. (August 15, 2012 at 1:52pm)”

PS.În viziunea dlui Pleşu, fost ministru al culturii în primul guvern trandafiriu al ţării, ăla de după “minciuna mare cât secolul“, domn despre care nu ne-ndoim că se socoteşte a fi fost plasat de jmecheroşii tovi şi băieţi pe linia “Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, C.A.Rosetti, Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Conta, Take Ionescu, Spiru Haret, Simion Mehedinţi, Octavian Goga, Alexandru Lapedatu, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Radu Rosetti, Ion Petrovic“, iar nu pe linia Mihai Ralea, Atanasie Joja, Suzana Gâdea et alii ejusdem farinae, cum ar veni, te pomeneşti că şi “Aurel” e un diminutiv, ca şi “Viorel”… oops. Şi care o fi cuvântul de bază în cazul meu, de-un paregzamplu: “Vioroi“, daraghia moi… ? Asta înseamnă că “Vioraş, drăgălaş“, cum îmi zicea Mămica atunci când voia să mă împece, fiindcă mă supalasem pe ea şi nu-i mai vbeam nici de-al năii, ce-o fi… ? Diminutivaş de-o zi ? :)

+++++++++++++

Text original & comments: aici.