Un nume banal de român excepţional : Mihai Şerban

Când tocmai mă pregăteam să scriu un nou pamflet, efectiv cătrănit de muntele de prostie, de făţărnicie şi de nemernicie de care m-am izbit ieri şi azi doar uitându-mă din odaia mea la puzderia de compatrioţi implicaţi într-un fel sau altul în povestea tragicului accident aviatic de lângă Sibiu, darmite dacă ar fi trebuit să mă intersectez în real cu vreunul din ipochimenii ăştia răi, zavistioşi, suficienţi, ipocriţi, cinici, nătângi, incompetenţi, fuduli sau proşti, iată că una dintre tembeliziunile comerciale care altfel nici ea nu se dă în lături atunci când e vorba să ne prezinte, cu mândrie patriotică, păi cum drea, astfel de personaje altcândva (fără ca măcar să fie conştientă de asta), mi-a adus în faţa ochilor deodat’, ca şi cum MGâdea ar fi izbit cu-o baghetă magică în podeaua-i de sauron netocrat, un rumân cu totul neobişnuit, un om frumos, sincer, inteligent, curajos şi curat, dar mai ales competent, în mod neaşteptat pentru un român formatat în Lagărul Colectivizat, aloo, un om care parcă chiar atunci ar fi fost decupat dintr-un mit românesc adevărat şi care pur şi simplu m-a încântat :) Aşa cum cei câţiva oameni curaţi de care ne povesteşte Biblia au salvat sămânţa omenească din anticele Sodoma şi Gomora, aşa a salvat omul ista Românica ce mi s-a arătat zilele astea, făcându-mă mândru că sunt român, iaca na ! (morala e că până şi un poet postmodern poate să exclame şi să vorbească în limba de lemn sentimental sadea, atunci când îl impresionează ceva sau cineva la care nu se aştepta… oops).

++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.