Și dacă suntem Singurul (Singularitatea…) ? :idea:

La finalul filmulețului de aici (nota bene: doar faptul că știricica apare în Evenimentul Zilei, seria jmecherosului Andronic, care ne prezintă totul subt specie hypersupersenzaționalistă de bulivar-birjar, indiferent dacă e vba de viața sau moartea unui mare star sau de viața or moartea unui microb de bălegar, astfel că-n momentul în care EZ ar publica în exclusivitate - de data asta pe bune! - știrea că peste o oră începe Al Treilea WWar sau că Pământul va fi izbit de un asterioid fatal, nu i-ar mai crede nimeni pe băieții ăștia, ca dracu', vorba ultimului Roman de la Pontul Euxin, și-am pieri fără măcar s-apucăm să scoatem f'un suspin, ba din contra, hlizindu-ne ca la Mr. Bean, ceea ce ne face să sictirim știrea cu pricina fără măcar s-o citim), auctorii impostează următorul citat (din Arthur C. Clarke) : „Two possibilities exist: Either we are alone in the Universe or we are not. Both are equally terrifying” (Există două posibilități: ori suntem singuri în Univers, ori nu suntem. Ambele sunt la fel de terifiante).

Cum eu - spre rușinea mea - aflu abia acum de celebrul citat (iar și mai rușinos, vezi bine, e faptul că n-am citit nimic din fașionabilul auctor SF...oops), mă grăbesc iacătă să-ntreb : și dacă nu suntem nici singuri, nici nesinguri, ci suntem Singurul, suntem însăși Singularitatea ??

Rarissimii mei - la propriu și la figurat, țin să precizez - fănei știu deja că io nu cred în extratereștrii ăștia care cică tot pleacă și tot mai vin fără ca noi să-i dibuim (întrucât ei ne-ar fi chipurile superiori și-ar putea călători prin găurile de vierme din hypernori precum neutrinii sau alți cosmici vapori). Reamintesc, dacă mi se permite, mottoul "Planetei" mele: „Planeta-Ou e singura Planetă Vie din întregul cosmic hău, pe care am descoperit-o chiar "eu"... oops. Ea nu e centrul cosmosului, ci Vârful său. Punctum:)”

Așa cum am spus în comentariile la un topic mai vechi (preluate dintr-un text și mai vechi), în conceptia mea Kosmosul e un fel de Pom al Vieţii (tree of life), care a germinat acum 15-20 de miliarde de anişori din Sămanţa Atomului Primar, iar de-atunci creşte, creşte, creşte, părând că nu se mai opreşte, doamne fereşte, şi care după ce a făcut tulpină, ramuri, frunze şi flori, subt forma galaxiilor, nebuloaselor şi-a altor încrengături de sori, a făcut şi fructe, mai incoace, fireşte, subt forma planetelor ţintuite în al gravitaţiei cleşte, una dintre aceste fructe fiind chiar planeta albastră, asta a noastră, care cu colastra-i divină ne hrăneşte, cuibarită subt steaua care ne-ncălzeşte şi deci ne cloceşte, aloo, şi din care – după miriade de ani de prefaceri evoluţionale – am ieşit noi, puişorii săi moi, la soare, muncindu-ne apoi să săltăm din germinativu’ noroi, prin generaţiile de didiloi succesoare, ca să ne prefacem – “la sfârșita lumii” – într-o Entitate şi mai mare, a cărei sămânţă se va arunca, cumva, în metagalaxia înconjuratoare, până la stadiu ăla Omega, când sămânţa germinatoare pornită hăt cândva din Alpha Male – Singularitatea inițială – se va unifica într-un nou Atom Primar, se pare… // Ei bine, surioare, aşa cum într-un pom există, după stadiu-i de floare, fructişoare încă acrite şi alte fructe binişor pârguite, iar unele deja uşor îndulcite, n-aşa? (pană la deplina coacere, cum ar venea…), aşa şi-n Pomul Vietii pot coexista fructe – planete, bre… – unde viaţa e încă acrită, iar în altele viaţa e destul de pârguită, însă per total universal distanţa dintre vieţişoarele astea de pe-al coroanei metagalactice areal fructifero-temporal nu e totuşi suficient de mare ca să putem spune că una sau alta e mai în stare de re-însamânţare (deci coaptă deplin, sa zicem ca o caisa aromitoare). Cu alte cuvinte, extratereştrii ăia or exista, io nu zic ba (ca și puzderia de fructe din gradinitza mea sau a ta), însa ei nu pot fi mult mai avansați, în timpu evoluţional virtual, decât Planeta-Ou din sistemu nost’ solar, şi deci, până una alta, suntem singuri, halal…

Și precizez - iar! - că de fapt suntem Singurul, nu singuri, aloo... Suntem, mai precis, chiar Vârful Singularității germinânde din propriu-i Abis și care se va reculege perfect în Sine-și, la momentu-i Omega de vis (când probabil Unul va face - iar și iar - bis...ups).

Printre cele mai interesante comentarii apropo de viziunea mea despre Planeta-Ou menționez un comentariu al lui Iuli, o forumistă misterioasă și intelighentă, care din păcate mi-a rămas până azi necunoscută, în hypostaza-i reală. Îl redau mai jos (însă îl puteți vizualiza și ab ovo, aici):

Nu știu cît de trăznită, de originală sau de neștiințifică e ideea ta, știu sigur că dă de gîndit. Adică, deși nemăsurabil, Universul așteaptă coacerea fiecărui component al său. Cu alte cuvinte, toate sunt legate înăuntrul unei anumite paradigme universale, iar schimbarea de paradigmă va fi, cel puțin dintr-un anumit punct de vedere, absolută. Ciudat este că, deși pur tehnică, problema nu poate fi surprinsă decît la modul artistic..intuiția ta artistică este mult mai îndrăzneață decît teoria relativității caracterizată printr-o anume reținere de a lega lucrurile între ele. Aici apare problema, destul de omenească, in fond..poți să crezi într-o teorie care, deși neștiințifică, cochetează flagrant cu arta și îl amînă pe Dumnezeu?

Avepeule, unul aproape la fel de tare ca tine, spunea că dacă lumea ar fi inteligibilă, arta nu ar exista..foarte mult timp l-am crezut..de ceva vreme am început să cred că inteligibilitatea nu este un ritual în care trebuie să respecți cu sfințenie suma lui unu plus unu, terțul exclus din statutul luminii sau justificarea neumorală a gîndirii lui heisenberg..de la un timp am început să cred că și dacă universul ar fi inteligibil arta ar continua să existe și să-l facă apt pentru inteligibilitate..cred că au existat și există oameni care știu despre ce e vorba, însă nu ne-o pot spune la modul simplu de teama că n-o să fie crezuți..însă nici nu pot să nu ne spună nimic din și mai marea teamă de tăcere..și-atunci, preferă starea de provizorat a artistului pînă la coacerea (vorba ta) a tuturor.

Da, sunt de acord, extratereștrii nu pot fi decît cel mult mai artiști decît noi, însă, de unii singuri nu vor putea păși în următorul univers.

Totuși, deși stiu că m-așteaptă să le știu, mi-e tare teamă de lucrurile pe care nu le știu..noroc cu tine că mă liniștești..ele, niciodată nu vor pleca neștiute în altă existență.

Pe unde va fi adăstând misterioasa Iuli, oare, dear surioare ? Vreau să zic: prin ce coclauri reale ? :)

++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.