Asta e mai mult decat o gafa politica, este o mare greseală

Premierul Ponta a refuzat să contrasemneze decretul prezidenţial de decorare a unor personalităţi din fosta conducere a ICR, cu motivarea că intelectualii cu pricina (printre ei vechea cunoştinţă al lui VP, Mircea Mihăieş, y compris) sunt extremişti. Mare greşeală.

O greşeală pe care Martin Shulz, preşedintele socialist al Parlamentului European şi probabil viitorul preşedinte al Comisiei Europene, unul dintre prietenii politici şi ideologici ai lui Victor Ponta, putem spune, n-ar fi comis-o sub niciun chip, deşi el ar avea motive mai multe decât V.Ponta spre a purta pică arogantei elite intelectuale care îl ironizează, când nu râde de onestul om în hohote, vezi bine, pentru faptul că n-are nici măcar bacalauretul, n-aşa?, sărmanul, pe când dispreţuitorii săi duduie de doctorate care de care mai lăudate şi au solide cariere universitare în spate. Şi cu toate astea, Shulz n-ar fi comis în ruptul capului, cred, eroarea de a refuza să contrasemneze, dacă i s-ar fi ivit prilejul, un decret prezidenţial de decorare a unor membri ai elitei ce-l dispreţuieşte, ci din contra, ar fi zâmbit nemţeşte şi s-ar fi declarat mândru că e compatriotul unor asemenea valori, cărora le recunoaşte dreptul de a-l critica şi dispreţui suveran, fără nicio supălare, doamne fereşte, atât timp cât trăim cu toţii în Uniunea Europeană, cel mai înaintat avanpost al civilizaţiei omeneşti care este, iar nu în groapa lu ouatu or în somalia lu pesce. Şi fiţi siguri că după un asemenea gest magnanim, elita intelectuală, care are şi ea destule bube în cap, dar nu tărâţe, fireşte, s-ar fi gândit de două ori data aviatoare, când l-ar fi prins pe inimic cu mâţa doctoratelor şi masteratelor cam frugale în turbinca dumisale, titluri datând din perioada când alumnul nost credea că-şi va duce vacu printre acoperiți și cadavre didactice, cum se spune, şi nici nu visa s-ajungă vreodată la Victoria sau la Cotroceni, ca mâine, neştiind, pe de altă parte, nici că-n era postmodernă poţi s-ajungi şi premier al Europei fără să fii nevoit să stai – musai – cu burta pe carte, fiind suficient să ai doar facultăţile mintale, toate, ce-i drept, şi-o insignă de politician european în piept ; şi-atunci, repet, elita intelectuală, dispărându-i pizma sau frica, ar fi procedat şi ea ca doctoriţa docentă Abramburica, înţelegând că omul are şi el nişte doctorate, acolo, fratre, a la Românica (şi n-ar mai fi zis nimica).

Goethe – care n-a fost doar un poet şi intelectual nepereche, ci şi ministru de stat german – dixit: “Ceea ce apare în ziare din partea monarhilor nu face impresie bună, căci puterea trebuie să acţioneze, nu să vorbească. Ceea ce afirmă liberalii se poate însă oricând citi ; căci cel strivit de putere, neputând acţiona, vrea măcar să se exprime prin cuvânt. Lăsaţi-i să cânte, numai să plătească! spunea Mazarin când i se puneau în faţă cântecele satirice privind noile biruri”.

Înlocuiţi „liberalii” din citatul de mai sus – vorbim de liberalii de pe vremea lui Goethe, să ne înţelegem – cu „intelectualii” şi veţi sesiza mai uşor ce-a vrut să spună Poetul ministeriabil al nemţilor.

+++++++++++++++++

Text original & comments: aici.