Gura Padinii a fost şi este acolo

Da, sunt plăcut surprins că Gura Padinii, localitatea mea natală, este acolo, pe prima hartă alcătuită după riguroase metode topografice a României şi de altfel prima hartă pe care apare pentru prima dată cuvântul „România„, scris şi cu caractere latine. Planşele hărţii au fost realizate de topografii trupelor austrice staţionate în Ţara Românească în timpul Războiului Crimeei şi datează din anii 1856-1857, însă harta propriu-zisă, finalizată de binecunoscutul Carol Popp de  Szathmári, se pare, a intrat în posesia statului român în 1864 (mai multe amănunte aici).

Pe mine m-a fascinat să găsesc pe această hartă toponime existente şi astăzi, sau nume şi locuri de care e legată copilăria mea şi pe care le credeam pierdute odată pentru totdeauna din memoria-mi, eu imputându-mi de la o vreme că nu-i descususem mai mult pe ai mei, atât timp cât au fost în viaţă, despre istoria satului nostrum, parte a istoriei mai mari, a rumânilor, şi mai ales că nu consemnasem aparte ceea ce încă mai ţineam minte de la ăi bătrâni.

Din preţioasa hartă se observă că toate satele, mai mari sau mai mici, de pe Valea Dunării şi de pe Valea Oltului, apropiată, fiinţau cu denumirile actuale încă de acum 150 de ani şi probabil că mult mai de mult, de pe vremea când România profundă, ei bine, era ascunsă în bordeiele cu mârtăceii de tei de subt pământ şi-n atemporalele obşti sătești, de frica nebunilor cotropitori sau migratori de primprejur, asta ca să nu spunem că a jidovilor („jidovii” însemnând uriaşii din mitologia populară, nu evreii de la un moment dat, vezi bine). Astfel, pe Valea Dunării sunt înșirate pe hartă: Ianka (azi Ianca), Potelu (Potelu), Grosdipod (Grojdibod), Gura padina (Gura Padinii), Orla (Orlea), Celei (Celei), Korabia (Corabia), Daşova (azi cartier al Corabiei, Daşova), Seliştioare (azi cartier al Corabiei, Siliştioara), Ghirkovu (Gîrcov), iar pe Valea Oltului, situată mai spre est, vedem: Skerişoara (azi Scărişoara), Ruşăneşti (Rusăneşti), Cilieni (Cilieni), Potlogeni (Potlogeni), Tiea Mare (Tia Mare), Doanka (azi Doanca, cartier al comunei Tia Mare), Izbiceni (Izbiceni), Giuvărăşti (Giuvărăşti), Moldoveni (Moldoveni). În aceeaşi zonă, limitată la nord de paralela 44 şi străbătută de meridianul 42, vedem şi alte toponime ce se regăsesc şi azi aproape ca atare: Vodastritza (Vădăstriţa), Vodastra (Vădastra), Obîrșa (Obârșia), Brastavetz (Brastavăţ), Gradinile (Grădini), Frasinet (Frăsinet) ş.a.

Un motiv special de încântare pentru mine a fost să regăsesc pe vechea hartă toponime legate de Balta Potelu, deci de Balta sau de raiul copilăriei mele, căreia într-o vechime şi mai adâncă i se spunea Mamina. Se poate vedea cum Balta se întindea de dincolo de Potelu şi Ianka, aşadar de la Dibuleni (cum e trecut Dăbuleniul actual pe hartă, însă pe o altă planşă) şi până dincolo de Orla, deci până la Celei, lângă Korabia, în perioada viiturii de primăvară, când practic Balta se unea cu Dunărea, prin gârla de la Celei și prin întreaga luncă inundabilă, de altfel. Observăm în cuprinsul Bălţii (circa 40 km lungime şi 5 km lăţime maximă, dimensiuni uriaşe pentru ochii unui copil care „vede enorm şi simte monstruos„, vorba ceea), grindurile, adică insuliţele de pe baltă, cele mai multe inundabile în perioada viiturii de primăvară (când Balta, unită cu Dunărea, se umfla şi bătea cu talazurile în malul de lângă sat, înalt de câţiva metri, într-un vacarm necontenit, aproape), însă viitura nu cuprindea şi Grindul Mare, din dreptul Gura Padinei, care era mai înalt decât celelalte grinduri şi pe care apele Bălţii nu-l cotropeau niciodată în întregime, ci doar formau în mijlocul lui, în timpul viiturii primăvăratice, o altă baltă, mai mică, Balta Plemina, cum îi zic topografii austrieci, sau Plumuna, cum îi ziceau ai noştri (şi despre care mult mai încoace, când m-am şcolit şi io, am aflat că înseamnă „Apă cu Nuferi„, păi cum altcumva, a?), restul Grindului Mare, situat la circa 1,5 km de malul Gura Padinei şi întinzându-se din dreptul Grosdipodului şi până spre Orla, rămânând o insulă inexpugnabilă pentru ape, un loc unde noi, copii ce ne jucam toată vara pe grinduri, unde ajungeam naiba ştie cum (de cele mai multe ori cu bărcile furate de la părinţii noştri sau cu vreo barcă găurită şi abandonată de pe lângă mal, pe care o cârpeam cum puteam, ca să se menţină la suprafaţa apei cât de cât), găseam aproape zilnic, mai ales prin nisipurile de pe locul cel mai înalt al Grindului, vîrfuri de săgeţi sau cuţite din bronz şi alte urme ale străvechilor locuitori, anteriori chiar şi dacilor sau geţilor probabil, ai Grindului Mare de pe Mamina.

M-a bucurat de asemenea să regăsesc denumirile vechilor şi misterioaselor măguri ce gardau zona Bălţii, în două rânduri paralele, la nord de satele de pe Valea Dunării, măguri sau movile despre care nimeni nu ştie cu precizie cine şi de ce le-a făcut şi cât sunt de vechi, unii presupunând că sunt construcţii sau morminte ale legendarilor uriaşi sau jidovi ce au hălăduit cândva şi prin aceste locuri, ca peste tot în lumea largă, după cum şuşotesc alții (exagerând grosier, în gonă după rating, păi cum naiba). Pe vremea copilăriei mele măgurile erau încă aproape intacte, puternic vizibile, însă anii de arătură colectivistă de apoi le-au mai aplatizat, iar unele aproape că au dispărut înainte de a li se descifra întregul mister, aşa cum a dispărut şi magica mea Baltă, căzută jertfă extensivei agriculturi socialiste, astăzi fiind încăpută – desigur, doar solul pe care era situată – pe mâna unor capitalişti lipsiți de orice magie, în goană după prozaica lor plusvaloare, care nu le foloseşte la nimic altceva decât de a-i face să se dixtreze mai bine subt soare (lucru pe care îl puteau face şi pe vremea şi pe tărâmurile Bălţii, ba chiar mult mai natural, n-aşa? şi spre fericirea nu doar a lor şi a progeniturilor lor, dar  şi a împărăției trestiilor, nuferilor, pescilor, rațelor și gâștelor sălbatice, stârcilor, țestoaselor, vidrelor și pelicanilor…). Astfel, se observă pe mirabila hartă, scrise cu meticulozitate nemțească, de la stânga la dreapta, M(ăgura) măruntel, M.bălanului, M.jidovilor (chiar aşa!), Măg.padini, M.florilor, M.orla, Mov(ila).mare, pe primul rând, iar pe al doilea rând, mai apropiat de satele de pe Valea Dunării, M.kalugheru, M.mocca, M.neiki (măgura din imediata apropiere a satului nostru, căreia gurăpădenii contemporani mie îi ziceau, într-un mod denaturat lingvistic, desigur, măgura lu ngheilă, dacă nu mă-nşel), M.voini, M.beglecilor, M.hotaru, iar chiar pe malul Bălţii, între Gura padina şi Orla,  măgura dragoi, pe care ne jucam câteodată şi noi :)

În fine, vă mai rog să observaţi că în zona din sudul Dunării, actualmente în Bulgaria, existau aproape numai toponime româneşti, începând de la Ostrovu la vest şi până la Balta mare de vis-a-vis de Gârkovu. Asta înseamnă că românii şi bulgarii erau, cel puţin pe vremea aia, sau cel puţin pe Valea Dunării, mai întrepătrunşi decât lăsau să se înţeleagă numeroasele piquete grănicereşti ce despărţeau cele două ţări în fond frăţeşti, aflate amândouă în acel moment sub suzeranitate otomană.

Mi-ar plăcea să vă mai vbesc şi altădată despre Zona mea văzută prin lentila hărţii nemţeşti de altcândva.

+++++++++++++++++++++

Text original & comments: aici.