Tuesday, September 30, 2014

Un înţelept musai să fie ponderat şi drept


Eu nu prea înțeleg care-i problema cu d.Pleșu și cu filmulețul ăla cică de linșaj ghițeean. Vrea cineva să spună că d.Pleșu e infailibil, ca Papa de la Roma și mai mult decât atât: ca Kim-Jong-un sau ca Ayattolahul nu ştiu cum ? În calitatea-i de vestit filosof, de aici și de acum, dl Pleșu ar fi trebuit să știe baremi atât cât știe și boboru’ fără facultatea de filozofie, dar cu facultatea mintală vie spre fistichie: și anume, că dacă te amesteci în tărâțe cu suinii, nu te poți aștepta să te pupe amanta sau afinii, ci fix porcii, pe care-i concurezi în acea zi, aloo, cum ar veni, şi subliniez asta ca să-nțeleagă și cei ce se prefac a nu ști că d.Pleșu și-a căutat-o nu cu lumânarea, ci cu lucșii lămpii de faruri, vitrine, fotografii, cu vba cui o fi, băgându-se ca musca-n curul calului presei libere de orice complexe față de boierii minții roșii, galbene sau portokaki. Când îți calci faima și principiile de înțelept și refuzi să vezi realitatea, în care un anumit politician e cel mai tânăr prim-ministru din istoria țărișoarei ăsteia și probabil va ajunge și cel mai tânăr președinte de România, că vrea d. Pleșu cu toată portokakia sau că nu vrea, iar tu continui să-l înfierezi ca pe o nulitate sau ca pe o farfara, doar spre a-ţi satisface galeria sau a-ţi îndeplini misia, oricare ar fi ea, ai deja o problemă cât China. La urma urmei, nimeni nu e perfect, – așa ar fi trebuit să gândescă un înțelept drept, știind, n-aşa?, că nici pe căciula-i nu cuibărește un porumbel cu angelic aiept, iar nu să-și tragă cititorii şi fanii în piept, strigând că dacă o fi să fie, el, marele guru din boierie, ar vota în turul doi și cu DDD ex-pușcărie, cu Nuți de la sculărie sau cu CVT, rrromânul cel mai verde din eterna şi porcoasa românie,  dar nu cu Victor Viorel, care cică-i muult mai parșivel și mai nebunel ca Dom Marinel (sau ca orice alt politician neaoș, care-l pupă-n tur pe el, pe filosofel).
 
Adevărul (pe care ar fi trebuit să-l știe și Gânditorul de la Noua Hamangie) e că nu poţi să fii moralist fără o minima moralia (şi nu numai pe hârtie, fir-ar ea de filosofie ori pamfletărie). Sau poţi să te pretinzi chiar a fi şi să te aplaude snobii, însă atunci nu eşti şi nu te numeşti decât un demagog portokaki (sau curat murdar, cum ar veni).


+++++++++++++
Text original & comments: aici.

No comments:

Post a Comment