Ipocrizia regulează România

Pe Talleyrand, diplomatul printre diplomați, ministru de externe al câtorva rânduri de regi, consuli sau împărați, unul dintre șefii săi, Napoleon, deși l-a zmotocit și chiar pălmuit (și nici măcar între patru ochi, ci în fața întregului corp de miniștri, deputați și aghiotanți), din pricina faptului că renumitul diplomat, care socotea că mai rău decât a fi mort și putrezit e să fii sărac și cinstit, îi uşura de grasele pungi, ca ultimul tâlhar din neguroasele lunci, pe ambasadorii statelor ce-i făceau anticameră ca să le deschidă ușa spre cabinetul și inima stăpânului lumii de atunci (oricât şi-ar fi clătinat Excelenţele lor pudratele peruci ori şi-ar fi încreţit de dispreţ trandafiriile șunci), cu toate astea Împăratul și toți ceilalți șefi de stat pe care faimosul diplomat i-a consiliat și i-a furat în egală măsură, aloo, l-au menținut în înalta-i funcție nu pentru că era vreun nobil cinstit, ci fiindcă era un cinic extrem de iscusit, care pe deasupra avea și franchețea de a-și încasa singur simbria corectă pe care ar fi trebuit s-o primească de la potentaţii ce-l vor fi arvunit, în caz că aceștia ar fi avut onestitatea să-i plătească exact salariul cuvenit. Or, asta e istorie deja, nu o glumiţă de Dâmbovița, mai precis e istoria țării în care s-a născut ideea libertăţii, egalităţii şi frăţiei, chiar în vremea în care Prințul de Bénévent lucra cu eminentă pricepere și osârdie atât pentru al patriei franceze monument, cât și pentru propriu-i emolument.

Numai în Românica lu pesce, firește, boborul talibanilor de stânga / dreapta, DNA și Președinția, sanchi balamaua, cred – se prefac a crede, de fapt – că parlamentarii, miniștrii, prim-miniștrii, demnitarii și primarii musai să muncească precum penații devotați și larii, dar să fie plătiți ca văcarii sau porcarii, iar dacă nu e cu supărare chiar ca voluntarii. Și dacă îndrăznești să le spui fariseilor că așa ceva nu se poate decât în visele și-n utopiile  deșănțate, îți sar în cap cu vorba că așa e în țările democrate, ca de exemplu în Germania, Franța, Anglia, Japonia, UE și-n alte State. Asta ca și cum salariul de 400 de mii de dolari pe an al președintelui Obama sau al lui Dalai Lama ar fi egal cu-al președintelui de la mama de acas’, iar salariul de europarlamentar al doamnei Macovei ar fi egal cu salariul de parlamentar al Abramburicei, sau că leafa  primului-ministru al Europei, Mr.Junker, ar fi egală cu mălaiul lunar al lu pm Victor-Viorel (cum îl alintă nea Băsel pe premier). Talibanilor aborigeni de dreapta, dăștepți floc, pardon, foc, deci ioc, cum ar zice boierul minții Sumbul din Stambul, li se pare normal, ba chiar cool, ca un CEO al unei companii cu 3-4 sute de tinerei primprejur să aibă zeci de mii de eur pe lună, însă ar considera că e exorbitant ca prim-ministrul unui Guvern cu 3-4 sute de mii de salariați, fără a mai socoti milioanele de asistați, ce așteaptă și ei ca Guv-ul să le-arunce măcar o prună (să mă uit, să nu fi scris dreq altcumva !), să rămână cu mai mult de 5000 de lei lunar în mână  (exact cât tre ca să-și cumpere cu ei o prună, pardon!, o prună, da, cât de cât mai șogună, drea…)

D-aia zic că atât timp cât va mai persista mentalitatea statală de scârțar de Românica sau de Big Brother sadea, țara asta nu-și va apropia competențele capabile s-o ridice din cenușa colectivismului nikagda, iar ipocrizia criptocomunistă va regula România până când biata ţărişoară, mumoasă ca a raiului păpușă, va ajunge o penă corcodușă.

+++++++++++++

Text original & comments: aici.