Dati un leu pentru un Muzeu

Personal n-am nicio îndoială că până la urmă guvernul va găsi o soluție de conservare în condiții optime a prețiosului fond documentar al Muzeului Naţional al Literaturii Române, aflat momentan în pericol de a fi aruncat în stradă, ca urmare a retrocedării clădirii muzeului către moștenitorii adevăratului proprietar și a impacienței acestora din urmă, cauzată de neplata cronică a chiriei, se pare, pericol care i-a alarmat pe autorii români în viață, ca și pe fanii sau prietenii lor, îngrijorați că n-o să mai aibă unde să-și odihnească oasele de hârtie când o fi să fie…oops. În ultimă instanță, în baza art. 2, alin 1 din Legea nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, Statul însuși „garantează proprietatea și asigură, potrivit legii, protejarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național mobil”, n-așa ?

Dar – vba aia – până la Sfântul Stat ne mănâncă sfințișorii ăștia mărunți, prepușii temporari ai statului, cum ar veni, care se dovedesc a fi nu doar cam indolenți, ca tot românul iepocal aflat într-un post bugetar, însă și corigenți la istoria României, pe care mai mult ca sigur au buchisit-o la seral după copiuțele unui prof.dr.precar & pleșcar, istorie pe care dacă ar cunoaște-o cât de cât nu cred că le-ar mai sta literații și literatura-n gât. Dacă diverșii funcționari sau demnitari ce pun în talger, pe de o parte, salvarea și păstrarea unor documente fără pereche ale culturii românești, cum sunt cele aflate în custodia muzeului nostru poate cel mai valoros (MNLR), iar pe de alta orice alte chestii din contingent, ar cunoaște & recunoaște rolul pe care l-a jucat literatura română în închegarea și apoi deșteptarea „din somnul cel de moarte” a acestui popor, care de la o vreme pare a se afla cu memoria-i națională în copci, helas, fiind pe cale de a adopta limba și cultura internațională, ba chiar de a emigra definitiv din țărișoara-i bimilenară și a se pierde pentru totdeauna în massa globală, atunci ipochimenii și-ar pune naiba lacăt la gândirea mercantilă or ferentară și-ar pricepe că apărarea și promovarea literaturii române e pur și simplu o problemă de cea mai strictă siguranță națională.

În fond, literatura română înseamnă limba română, înainte de toate, fără de care poporul nostru n-ar fi românesc, ci bulgăresc, nemțesc, franțuzesc sau rusesc, după caz, naz și praz. Sunt convins că pragmaticilor ori mai degrabă meschinilor edili ce ar da lejer bani pentru sport și pentru alte lucruri sau lucrări distractive (nu fără rost și acestea, vezi bine), dar care nu găsesc niciun leu pentru Ateneu sau pentru Muzeu, le-ar părea rău ca proaspăta eroină națională Simona Halep, exempli gratia, să nu poată fi revendicată de pământenii de la Tisa pân’ la Nistru și de aici până la Istru și-napoi, fiindcă ea însăși n-ar vorbi cu genitorii săi în limba cu-ndemnuri pentru vite, poate, dar capabilă și de eminescienele nestemnate, de psaltirile minunate, de hrisoavele pe care ne bazăm drepturile juridice toate și de alte acte, arte și documente de enșpe carate.

Cantemir, Bălcescu, Heliade Rădulescu, Alecsandri, Ghica, Bolitineanu, Kogălniceanu, Maiorescu,  Delavrancea, Goga și alți bărbați de stat, creatori ai României moderne, au fost înainte de toate scriitori. Asta ca să nu-i mai pomenim și pe ceilalți mari literați români, care deși n-au făcut propriu-zis politică, au contribuit decisiv la formarea conștiinței de sine a poporului nostru și la conturarea sentimentului românesc al ființei. Iar pentru urmele trecerii lor pe acest pământ ar trebui să asigurăm nu doar un muzeu, fatalmente strâmt, ci un panteon – da – sfânt.

++++++++++++++++++

Text original & comments: aici.